Spirala Colorata

Mai întâi am țipat la el
“Du-te-n pizda mă-tii,
Lasă-mă în pace”
El a spus că nu, că degeaba zic așa,
Știe el mai bine că are loc pe tron în mintea mea.
Apoi,
L-am dat afară pe ușă, el a intrat pe geam
I-am dat un șut un fund și două capace peste ureche,
El a spus ca pot sa îl omor în bătaie, că oricum nu pleacă. Ah, și că de fapt nici moarte nu are. Ha!
“Știi că nu poți să mă lași, miniona!
Vrei să știi, să înțelegi, eu sunt cel mai bun prieten al tău dintotdeauna,
Cu mine ai început, cu mine te vei sfârși”

M-am prăbușit pe canapea și l-am lăsat din nou să mă ia, cum vrea el, în totalitate. Abandonată în voluptatea lui.
Dulce, acră și sărată dependență…
Decedecedecedecedecedece.

M-am trezit pe jos, obosită, transpirată,
mă durea carnea pe mine
Tâmplele zvâcneau, un vuiet îngrozitor îmi ocupa mintea.
Mă violase încontinuu timp de 24 de ore.
Deși am mâncat, m-am plimbat, am lucrat, am adormit și leșinat în timpul ăsta, el nu m-a lăsat.
A stat acolo pe mine.
A fost unul dintre cele mai intense din viața mea.

M-am târât până la cadă și am lăsat apa fierbinte să curgă pe mine.
Aburii umpleau baia și nu mai puteam să respir.
Am gândit că mai bine îmi dau acolo ultima suflare că uite, iar sunt așa, iar sunt posedată.

E clar
Sunt femeia lui De Ce pentru totdeauna.

Și-atunci s-a luat apa caldă.
A rămas doar apă rece curgând din duș
Trezindu-mă
Cu un flashback de acum 10 ani.
Duș cald, duș rece, duș cald, duș rece,
Așa le propovăduiam teoria indiferența
Prietenilor care voiau să înțeleagă ceva.

Înfrigurată și întărită am ieșit goală din baie,
El mă aștepta după colț.
“Hei, ești gata? Hai să o luăm de la început”
Am trecut pe lângă el. Mi-am ținut respirația.
El m-a prins de mână și mi-a zis
“Iar faci pe nebuna? Nu mă mai enerva”
M-am întins pe pat cu fața în sus, fără să gândesc ceva, fără să rostesc vreun cuvânt.
S-a așezat deasupra mea, țintuindu-mă cu privirea
“Care e numele meu, spune, cine sunt eu?”
Era încă acolo și eu nu simțeam nici o greutate,
Nicio o tresărire,
Uitasem cum îl cheamă.

Nu mă interesează răspunsul
Așa că ești inutil
Nu vreau să înțeleg
Așa că existența ta nu își are rostul
Nu vreau să știu
Așa că tu nu mai ești.

 

Unii ar spune că sunt a new comer în lumea mămicilor, ceea ce e adevărat având în vedere că Iris are doar trei luni, dar e și fals căci eu îl  pun la socoteală și pe fratele mai mare și blănos, labradorul nostru de șase ani, Jäger.

Îmi amintesc discuțiile cu o fostă colegă de birou, în urmă cu câțiva ani, ambele proaspete mămici, eu de cățel de o lună, ea de băiețel de un an. Analogiile făcute atunci au acum o însemnătate mult mai mare, căci mi-am dat seama ce antrenament bun am avut eu  pentru a o primi pe Iris.

O să vorbesc mai degrabă de experiențele dubioase, căci recompensele de flufoșenie și love pe care le primești de la pui, în general, sunt de la sine înțelese. Și atât sunt de intese, încât e greu să le exprimi în cuvinte,  :)

Deci, cu ce m-am învățat din creșterea unui câine, util pentru creșterea unui copil?

  1. Caca. De câine? Whoa. În primele luni de câte patru-cinci ori pe zi, pe hol, mereu pe lângă aleză. Nu aveam voie să-l scot afară până nu-i făceam vaccinurile, așa că făcea săracul în casă. Apoi a crescut, făcea afară, dar eu tot cu punga. Caca de copil, în scutec (recunosc, și pe lângă, câteodată)? Parfum!
  2. Pipi. Deși ai crede că un câine nu poateface pipi pe stăpânul lui, al meu a făcut-o, o dată. Avea câteva luni, eu mă jucam cu un alt cățel. Așa că Jager a venit la piciorul meu să mă marcheze. Iris, deși e fată, are jet cu boltă când stă pe spate, așa că ea m-a marcat de mai multe ori deja.
  3. Salivă. Orice stăpân de câine este familiarizat cu balele de fericire lăsate pe haine, mâini, față, ș.a. Comparându-le vâscozitatea, cantitatea și mirosul, aș zice că balele de bebe sunt apă termală.
  4.  Crize de plâns și tantrumurile. Câinele meu e genul lătrător și insistent, așa că stau destul de bine cu nivelurile crescute de decibeli. Aici cred că am și antrenamentul (sau uzura) party-urilor și concertelor asistate de lângă boxe. Dacă aș fi avut și o pisică, poate că erau mai ușor de suportat urletele bebelușului de la colici. Bine că au trecut!
  5. Hrănit. Plimbat. Distrat. Îndeplinitul nevoilor altei ființe. Cu program regulat, și pe soare, și pe vînt, și pe ploaie, și pe ninsoare.
  6.  Îngrijirea de sănătate, controale, vaccine, tratare boli, suferința ta când suferă cel de care ai grijă. Aici aș mai adăuga și obișnuița cu vederea sângelui, puroiului, sau a altor fluide ale corpului.
  7. Planificarea ieșirilor în oraș și a vacanțelor. De când nu se mai fumează în spații închise e mai ușor să ieși cu copilul decât cu câinele. Animalul te învață să cauți mereu locuri de hang out outdoor și să te bucuri de natură, ceea ce nu poate fi decât benefic. Iar vacanțele sunt greu de plănuit și gestionat când ai câine, dar nu imposibil, ceea ce cred că e valabil și în cazul copiilor. Mai hardcore e când te duci și cu copiii, și cu câinele, but I’ve seen it done too.
  8. Anxietatea de separare. A lui și a ta. Ne e greu unii fără ceilalți când ne-am obișnuit împreună. Oameni, copii și căței. Când se va face Iris mai mare și o las acasă sper să fie happy că rămâne cu Jager, și nu singură.
  9. Distrugerea obiectelor personale. Câinii te învață că obiectele lăsate pe jos stau în calea fericirii noastre.
  10. Dezamăgirea că nu ai făcut totul perfect în creșterea și educarea ființei. ”Mi-ar  fi plăcut să fie mai așa, și mai nu știu cum. Aș fi putut face mai bine, dar totuși n-am făcut.” Cu asta e greu să e lupți. Și o faci toată viața. Dar, hei, nu toate luptele sunt ușoare!

Iată zece moduri în care a crește un labrador seamănă tare mult cu a crește un bebeluș cu nume de floare.

Se zice că, la un moment dat, copilul se descurcă singur în toate aspectele de mai sus.

Iar cățelul rămâne un veșnic copil <3

Jager și Iris (în pântec).

Jäger și Iris (în pântec).

Iris la trei săptămâni.

Iris la trei săptămâni.

Jäger, 6 ani și Iris, 3 luni.

Jäger, 6 ani și Iris, 3 luni.

Au trecut două săptămâni jumate de când o aduceam pe lume pe Iris într-o poveste horror cu final fericit .
Ziceam atunci că nașterea a fost grea și dezamăgitoare si din cauza faptului că am avut așteptări foarte mari legate de nașterea naturală, care din păcate nu a putut avea loc. Așteptările nu au fost mai mici legate de alăptare, alimentată fiind în perioada pre-natală de toate informațiile care arată cât de important e laptele matern pentru dezvoltarea copilului. Nu aveam de gând să ratez și cu acest aspect!
Am născut la 7 dimineața, iar de îndată ce am ajuns în salon mi-au adus-o pe micuță si mi-au pus-o la sân. Anesteziată de la brâu în jos nu prea am reușit eu mare bonding cu fetița, deși aveam impresia că suge. Mi-au tot adus-o pe parcursul zilei și tot încercam, cu ajutorul asistentelor și a specialistelor în alăptare, să o atașez corect. Dar beibi a mea nu uda nici un scutec, deci nu sugea. Mi-au spus ca îi vor da lapte praf. Mi-a căzut cerul în cap, încă un eșec! A udat scutec, a dormit liniștită, am înțeles și eu că e mai bine așa. Eram pregătită să mă revanșez față de ea pe timpul nopții. Clinica la care am fost permite rooming-in, deci nu era nicio problemă din acest punct de vedere. A fost alta, însă. Dupa 12 ore de când ieșisem din cezariană eu încă eram complet amorțită de la brâu în jos (deja mă gândeam că m-au și paralizat). Așadar asistentele au zis ca nu au cum să-mi lase fata peste noapte, eu neavând cum să ma ridic din pat să am grijă de ea. M-au liniștit și  mi-au zis că e mai bine așa ca să mă odihnesc. Evident că nu m-am odihnit deloc, măcinată de vinovații. La șase dimineața sunam asistentele să-mi aducă copilul în rezervă. Încă nu mă dezmorțisem complet și nu coborâsem din pat, dar am luat fata și am ținut-o la sân cum m-am priceput mai bine. Toată cea de a doua zi a păpat doar colostrul meu și, din fericire, a udat scutece, deci nu m-au mai stresat asistentele că trebuie să îi dăm lapte praf. Singura poziție în care reușeam să o atașez cât de cât corect la sân era cea a mingii de fotbal. Inutil să vă mai spun cât de tare mă durea burta în poziția aia din cauza cezarienei. Am făcut pe mama eroină cu alăptat din jumătate în jumătate de oră, aproape până la 2.30 noaptea când am cedat de dureri și oboseală, am sunat la asistente și am cerut un biberon de lapte praf. După el am dormit amândouă fericite timp de  trei ore.
Acela a fost și ultimul lapte praf pe care i l-am dat căci din a treia zi puterile mi-au crescut și am rezistat să alăptez de fiecare dată când copilul a cerut. Cu tot cu consultanța în alăptare, în cea de-a treia zi aveam deja ragade la sâni. Mi-au zis asistentele că ar exista niște protecții de silicon, dar eu deja trecusem peste limita acceptabilității cu intervențiile nenaturale (citisem că dacă le folosești exista riscul ca bebele să refuze sânul de tot), așa că am suportat stoic.
În a cincea zi eram deja acasă când m-am trezit din somn cu sânii, fiecare dintre ei, de dimensiunea capului meu. Da, ați ghicit, venise furia laptelui. Și ce furie, domne! Sânii erau tari ca piatra și picurau lapte non-stop, mameloanele mă usturau deja insuportabil, mă durea spatele de la greutate lor, nu mai sporrtam să țin nici măcar o bustieră pe mine. Am făcut masaje, duș cald, alăptat cât mai des, drenaj limfatic, frunze de varză între alăptari, încercat inutil să mulg ceva cu pompa. În cea de-a șaptea zi furia a fost la apogeu și nervii mei la fel. Efectiv m-am trezit plângând în fața oglinzii cu sânii goi stând să explodeze, cu câte un biberon sub fiecare dintre ei și o insuportabilă durere de spate. Încercam să colectez laptele căci nu mai puteam să alăptez. De-asta am și început să plâng, la gândul că în jumătate de oră trebuie să alăptez din nou, iar eu nu mai suportam usturimea. Am folosit un tub de lanolină în patru zile,  dar degeaba. Iar copilul era atașat corect, căci se auzeau înghițituri, dormea bine, lua in greutate, uda și murdărea scutece.
Atunci mi-am amintit de sugestia legată de protecțiile de silicon, am sunat-o pe mama, ea a umblat la cinci farmacii și peste trei ore: aleluia! Nico alăpta fără dureri. Nu am mai renunțat la ele de atunci  și a fost cea mai bună decizie posibilă. Fetița le-a acceptat din prima fără nicio problema, ba chiar parcă suge mai eficient cu ele, căci sunt aderente. Ea e foarte mâncăcioasă și se enervează tare când scapă mamelonul, așa că evit plâns inutil.

Fața lui Iris când primește sânul :))

Fața lui Iris când primește sânul :))

Alăptez în continuare exclusiv și la cerere, adică cam din două în două ore inclusiv noaptea. M-aș plânge eu puțin de treaba asta, dar nu e cazul, căci am deja probleme noi. Și mai mari! Colicii și greutatea de a o adormi. Abia aștept să scriu cum le-am dat de cap, dar încă mai am de experimentat…
În afară de mama care a are super grjă de mine, mă ține hrănită, hidratată și odihnită, am mai avut parte de un ajutor neașteptat pe partea de nutriție: laptele praf și snack barurile pentru mame care alăptează, NutriMama de la Nutricia. Habar nu aveam că există așa ceva, dar mă bucur, căci e asa de gustos și hrănitor laptele ăla (e îmbunătățit cu fier și vitamine), iar barurile sunt perfecte ca snack de noapte (mi se face foame și sete la fiecare alăptat), încât deja cred că sunt ușor dependentă de produs. Mi s-a părut mișto ideea unor produse care să vină în sprijinul mamelor care alăptează. Căci alăptatul e tare frumos, magic aproape, dar foarte solicitant, iar până te obișnuiești e de-a dreptul greu.

Mesajul poveștii mele merge către alte femei însărcinate, mai ales cele vehemente ca mine: fetelor, nu vă autoconvingeti, cum am făcut eu, ajutată de bloguri, forumuri și grupuri de mămici, că sunteți niște mame îngrozitoare dacă nu iese totul ca la carte. Acum sunt în continuare de acord cu promovarea naturalului și normalului în ceea ce privește maternitatea și sănătatea în general, dar cred că nu este un capăt de țară dacă acceptăm și ceva intervenții care țin de descoperirile lumii moderne. Pledez acum pentru moderație și cred că e bine să fim cât mai informate pentru a ne ghida corect instinctul de mamă, cel mai bun sfatuitor pentru bunăstarea copiilor noștri.

Gata, mă duc să alăptez!😀

Pupici de bebelușă :*

 

Au trecut șase zile de când în viața mea a apărut Iris Anna, fetița pe care am purtat-o cu drag în pântece timp de 38 de săptămâni🙂 Fericirea e maximă, dar gândurile și visele despre cum a decurs nașterea încă mă urmăresc așa că le împărtășesc cu voi.

Am avut o sarcină foarte ușoară, fără grețuri, fără dureri, fără modificări de stare psihică accentuate, fără oboseală, fără picioare umflate, fără anomalii sau probleme descoperite la analize și ecografii. În toată perioada asta am citit foarte mult și mi-am făcut planul de naștere: naturală, fără inducere, fără intervenții medicamentoase, în apă, deci fără anestezie epidurală, ora magică. Am ales o clinică recunoscută pentru promovarea nașterii cu blândețe, mi-am comunicat intențiile medicului și am stat relaxată, convinsă fiind că totul va decurge perfect în jurul datei de 24 februarie, termenul la care împlineam 40 de săptămâni.

Lunile au trecut repede și a venit ziua de duminică, 7 februarie, cu o stare generală apatică, dureri generalizate în corp. Pe la ora 18.00 au început contracțiile. Aveam descărcată o aplicație de monitorizare așa că știu exact cum a decurs travaliul meu. De la ora 18.00 la ora 03.00 am avut contracții din oră în oră, apoi la 45 de minute, la jumătate de oră, la 20 de minute. În intervalul ăsta mi-am făcut bagajul de maternitate, ultimele pregătiri prin casă, duș, epilare, unghiile, etc. Eram hotărâtă să mă duc la spital când contracțiile ajungeau la celebrul 511 (interval de cinci minute, durata de un minut, timp de o oră). Între 03.00 și 09.00 am avut contracții regulate la 10 minute. Între ele reușeam oarecum să adorm, dar erau destul de intense așa că m-au cam epuizat. La 9 jumate trebuia să ajungă în vizită la mine niște prietene din Serbia, așa că mă hotărâsem să mă duc la spital după ce le primeam pe ele. Nu am mai facut asta, căci după ce au ajuns fetele contracțiile mi s-au oprit. Am reușit să dorm până la 12.30. Era deja luni. Am sunat medicul care mi-a spus să merg totuși la spital dacă am avut 15 ore de contracții. Am făcut asta, mi s-a făcut un test non-stress (TNS), iar concluzia medicului care m-a primit a fost să merg acasă căci nu e încă momentul. După-amiază medicul meu m-a mai chemat o dată pentru a-mi face și un control intern. Concluzia: colul este rigid, foarte puțin scurtat, nicio dilatație, ce s-a întâmplat în noaptea precedentă a fost travaliu fals. Mi-a zis să iau NoSpa și un supozitor care vor opri durerile. Asta pentru că pe toată durata zilei am avut contracții cam la 45 min-1 oră- 1 oră jumate distanță, dureroase, dar suportabile. La ora 23.00 m-am băgat în pat happy că o să mă odihnesc bine. N-am apucat să adorm căci la 23.45 a venit o contracție destul de puternică. Apoi, încă șase, la distanță de 10 minute. La 01.00 sunam medicul care mi-a spus să mă duc la maternitate că mă preia medicul de gardă. Testul TNS a confirmat că aveam contracții la 5-7 minute, însă examenul clinic arăta un col la fel de rigid, necoborât, zero dilatație. Mi-au zis că în mod normal m-ar trimite acasă, dar având în vedere că am totuși contracții destul de intense mă vor interna cu speranța ca dilatația să se producă treptat. M-au asigurat oricum că până dimineață nu nasc, așa că au trimis-o și pe mama (însoțitorul meu) acasă

Mă durea destul de tare, contracțiile erau cam la 5 minute, deja mă gândeam că nu știu cum voi face față având în vedere că urma să se intensifice și să le suport vreo 7-8 ore. M-am încurajat, însă, spunându-mi că sigur în două-trei ore mă voi dilata măcar până la 5 încât să pot intra apoi în apă și să fie îmi fie mai bine. Am fost lăsată într-un salon de travaliu, pe mâna unei moașe  care mi-a zis să mă culc. Nu pricepea că acest lucru era imposibl având în vedere intensitatea și frecvența durerilor Nu a stat cu mine și nici nu a empatizat, tot repetându-mi pe măsură ce mă mai vizita că așa sunt normale durerile, că am eu rezistență scăzută la durere și că din cauză că nu am dormit noaptea precedentă mi se pare că e foate intens.

Singură în salon am aplicat tot ce învățasem în lunile de pregătire: meditație hypnobirth, respirație Lamaze, poziții pe minge, pe pat, lângă pat, concentrarea într-un punct pentru ignorarea durerii. La 04.30 a venit iar moașa, mi-a făcut un control intern, concluzia: dilatație maxim 2, nu are sens să o trezesc pe doctorița de gardă, pe a ta de acasă nici atât, nu putem face nici epidurala că altfel nu mai naști natural. Mai stăm până la 6, sperăm să te dilați, dacă nu, facem epidurală și, asta este, cezariană, mult succes! E clar că durerea îmi luase mințile căci eu am fost de acord cu ea. Nu am cerut atunci epidurala și cezariana. Mă gândeam: ai zis că naști natural, moașa zice că durerile mele sunt normale, acum asta este voi suporta chiar dacă e mult mai intens decât mi-am imaginat. Până la 6:00 când a venit doctorița de gardă am crezut că o să mor, dar nu m-am lăsat. Deja contracțiile erau de o intensitate neconcepută, la maxim un minut distanță, în care efectiv adormeam de epuizare. Când a ajuns doctorița și a văzut în ce hal sunt a decis să mă ducă în salon de naștere să mă pună la oxigen.  Tot îmi zicea e că nu respir corect și că atâta lucru am și eu de făcut ca să nu sufere copilul. Dilatația mea rămăsese la 2, dar au chemat anestezista să-mi facă epidurală, iar când au văzut rezultatul TNS-ului (măsoară ritmul cardiac al copilul și intensitatea contracțillor) au chemat de urgență medicul meu și pe mama. M-au anunțat că cel mai probabil trebuie să facem cezariană. Eu eram deja încleștată, pierdusem calciu, și tremuram incontrolabil din cauza frisoanelor. Abia am reușit să țin pixul în mână să semnez formularele că sunt de acord.

De aici totul a decurs pe repede înainte, toată lumea se agita febril în jurul meu (mă gândeam, iată, în sfârșit mă crede și pe mine cineva că nu mai pot și vor să  mă ajute), mi-au făcut epidurală și rahidiană, a intrat doctorița mea, m-a tăiat, au scos copilul. Am auzit ca prin vis ca a scâncit, neonatologul mi-a zis ca a primit scorul Apgar 10, iar apoi au adus-o lângă capul meu.

IMG_0689 (1)

Ora noastră magică au fost 3 minute obraz pe obraz.

După ce am ajuns în salon am aflat ce se întâmplase. Diagnosticul meu a fost de travaliu hiperchinetic, cu alte cuvinte, contracții la cea mai ridicată intensitate și cu pauze foarte scurte. Practic, în ultimele două ore, de la 5 la 7 eu am avut contracții similare expulziei într-o naștere normală. Iar înainte, contracții similare dilatației de 6-10 centimetri. Asta i-a provocat suferinta fetală acută copilului și de aceea a început lumea pe final să se mega agite. Pulsul lui Iris îi scăzuze de la 140 la 50, eram foarte aproape să o pierdem. Medicul meu mi-a spus că, din momentul în care a fost chemată, în 20 de minute a sărit din pat, s-a îmbrăcat, a condus până la maternitate, a ajuns în sala de operații, m-a deschis și a scos-o pe Iris.

 

 

Cred cu convingere că toate pregătirile mele: mers pe bicicletă, plimbări, yoga, exerciții Kegel, curs Lamaze, meditații hypnobirth m-au ajutat să suport acest travaliu de 36 de ore care pe final a fost infernal. Multe video-uri ajutătoare sunt pe canalul meu de youtube și chiar vă recomand să le vizionați, căci vă vor ajuta enorm la naștere, dacă alegeți una naturală.

Am învățat (din nou!) că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg și că nu ar trebui să mai fiu așa de vehementă în unele convingeri. Dacă nu m-aș fi fixat nebunește pe nașterea naturală cred că aș fi avut discernământul să cer cezariana mult mai devreme. Asta coroborată cu dorința universului care a complotat ca mama singură să nască singură: mi-a scos în cale o moașă care nu a empatizat cu mine și nu m-a ajutat cu nimic, deși clinica este recunoscută pentru personalul antrenat să sprijine gravidele în travaliu, care a făcut ca întâmplarea să aibă loc noaptea, astfel că medicul meu nu era prin spital, iar eu mi-am lăsat însoțitorul să plece acasă, șamd.

Cert e că am luat repede aminte la aceste învățăminte și am aplicat la aventura umătoare: alăptarea. Dar despre asta, în episodul umător🙂 Între timp sunt atât de fericită și recunoscătoare că simt o dragostea puternică care mă indundă și îmi dă forță pentru orice.

Pupici de mămică obosită și bebelușă drăguță!

IMG_0702

Iris în prima ei zi de viață.

 

 

 

 

Știți deja, mulți dintre voi, povestea mea cu copilul apărut pe neașteptate, refuzul tatălui de a se implica și decizia mea de a-mi asuma singură sarcina și creșterea copilului.
Am luat decizia cu greu, dar cu inima deschisă, fără nicio așteptare de la tată sau familia acestuia.

home oct 2015

Pe el l-am tinut in brate cand imi lipsea apropierea cuiva. My dog, my best friend🙂

Am luptat cu acceptarea asta din greu, iar lupta nu se va termina, probabil, niciodată. Oricât de conștientă sunt că dacă mi-am asumat trebuie să nu mă plâng și să nu am pretenții din partea cealaltă, recunosc că mi-e greu. Pe de o parte, sunt întrebările și indignarea celor din jur, dar mai ales este vocea spiridușului justițiar din capul meu, care are și el dreptate: ”e și responsabilitatea lui, căci am greșit egal în povestea asta”, ”știu că a zis că nu o vrea, dar cam târziu, căci ea deja exista”, ”până la urmă nu e vorba de mine, ci sunt drepturile copilului”, ”nu e treaba ta să-l protejezi pe el, că nici el nu te-a protejat pe tine”,  e t c, e t c.
În toată perioada asta de sarcină, m-am confruntat cu sindromul fugarului din partea lui. Read the rest of this entry »

Copila mea,

Mai e așa de puțin și ne vom cunoaște, în sfârșit, față în față, piele pe piele. Înainte ca acest moment să vină am vrut să scriu ceva, să-ți las și să-mi las o primă rundă de cugetări, cât încă mai am mintea limpede, a femeii ce nu s-a transformat în mamma bear🙂

nico 9 luni

De nouă luni împreună.

  • Ai să descoperi, pe măsura ce crești, că, deși natural oamenii sunt buni, în tot ceea ce ai să întâlnești, de la societate până la natură va fi o dualitate, va fi și bun, și rău. Chiar și atunci când crezi că ai scăpat controlul asupra vieții tale din cauza a prea mult rău care (ți) se întâmplă, situațiile se vor autobalansa de la sine. Ai încredere. Vei primi bine acolo unde nu te aștepți, iar rău așișderea. Așa e viața, scarry cumva, nu? Dar, de fapt, e minunat că e așa. Cheia, draga mea, este să nu te aștepți. Să primești ce vine cu inima și sufletul deschise, cu încrederea că vei depăși obstacolul, cu fruntea sus și zâmbetul pe buze.
  • Misiunea noastră în această lume este să alegem mereu partea buna din noi , căci da, fiecare dintre noi, și eu și tu, avem și bune și rele. Nu-ți fie frică de răul din tine și de răul din ceilalți. Alege doar să nu-l hrănești. Aș vrea să te feresc de toate cele rele și să încasez eu pentru tine, dar trebuie să știi că nu o să pot. I will always be by your side, dar să știi că, de fapt, suntem toți singuri pe lume. De asta trebuie să te iubești, fata mea. Pe tine, oricând, mai mult decât pe oricine altcineva. Căci atâta timp cât te vei iubi pe tine, cât îți vei face corpul templu pentru suflet și minte, și mintea paznic pentru trup și suflet, vei cunoaște draga mea, fericirea. Și vei putea să îi iubești nețărmuit și pe ceilalți,
  • Nimeni nu îți datorează nimic și nici tu nu datorezi nimic nimănui. Se spune că în viața asta copiii își aleg părinții. Cu alte cuvinte, încă de dinainte de a se întrupa din două corpuri de om, sufletul alege contextul în care vine pe pământ. Asta pentru că fiecare dintre noi venim cu o misiune. Care este aceasta avem fiecare de descoperit pe parcursul vieții. Nu-ți fie teamă că nu ai să știi care e ta. Stai cu sufletul curat și nu aștepta răspunsuri de la nimeni, iar acestea vor veni din însăși ființa ta. Mama e aici să te ghideze, atât cât poate si cât știe, dar tu să Asculți mereu de inima ta, căci mama, ca toți oamenii, are viziuni limitate.

Una din lecțiile cu dedicație cu care tu vii pe lumea asta pentru mine este, nu am nicio îndoială, aceea de a mă învăța să nu mai am așteptări . De la nimeni și de la nimic. Așa că îți zic și ție:

  • Să nu ai așteptări de la nimeni. Dăruiește ce ai de dăruit fără să contabilizezi cât primești înapoi. Dacă simți iubire, dăruiește-o. Nu o lăsa să se ofilească. O vei primi, cu siguranță, înzecit înapoi. Poate nu de la aceeași persoana sau în contextul pe care l-ai setat tu, dar de venit, ea va veni. Fix atunci când ai cea mai mare nevoie. Dacă îți arde iubire în piept, las-o să iasă fără să îi setezi condiții. Ai să înțelegi că asta nu înseamnă să stai în relații abuzive, să lași oamenii să se folosească de tine sau să nu ceri respect. Lasă iubirea să curgă liber prin tine și nu-ți fie frică să o arăți celorlalți, chiar și celor care nu știu să o întoarcă înapoi. Ce e al tău e pus deoparte, inclusiv oamenii pe care trebuie să îi întâlnești.
  • Ține-te de valorile și principiile tale, pe care mă voi strădui să ți le formez de mică, iar tu ți le vei ajusta și ierarhiza pe măsura ce crești. Luptă pentru ele, dar nu le striga demonstrativ celor care te înconjoară cât de principială ești tu. Vei observa că cei mai farisei sunt printre cei ce par și se dau cei mai virtuoși. Cei mai capabili să își terfelească principiile sunt cei care stau cu ele întinse pe tarabă și opresc fiecare trecător ca să îi explice care e ordinea și cât de fideli sunt ei expoziției lor. Ferește-te de oamenii care se bat cu pumnul în piept că ei nu fac nimic fără Dumnezeu (o să avem o discuție separată și mai detaliată pe tema Dumnezeu), căci ei sunt, de obicei, cei mai fără de Dumnezeu și fac orori în numele lui.
  • Crede în tine și în generația ta, căci voi, copiii de azi sunteți iluminați. Într-o lume în care cenușiul si negrul par să câștige din ce în ce mai mult teren, voi sunteți trimiși cu resursele energetice de a a aduce lumină, prin dragoste și pace. Noi, cei rămași în urmă, poate nu vă vom înțelege metodele și le vom contesta. Orice ar fi, tu rămâi fidelă ție însăți, mergi înainte fără frică și vei schimba lumea.

În final, vreau să îți mai spun că fix în urmă cu doi ani, eu și mama ta spirituală am decis că vom fi mainoi în orice facem și am creat contextul în care să putem să îi determinăm și pe alții să ni se alăture. În fiecare zi când te voi privi îmi voi readuce aminte că pentru crezul ăsta continui să muncesc: Be Yourself and Change the World! Nu știu ce aș putea sa te învăț mai bine de atât…🙂

See ya soon!
Te iubesc,
Mama ta, Nico.

Mulți sunt cei care susțin că au produse de make-up naturale, dar puțini sunt și cei care reușesc să mă convingă că le-a ieșit un produs de calitate. Mi se pare greu, cumva, să faci rujuri, blush-uri, fonduri de ten fără să te folosești de chimicale.

La prima ediție de Mămici pe biciclete am avut plăcerea să primim o sponsorizare de la Pure Cosmetics, ocazie cu care am testat câteva creme 100% naturale de la ei. Sunt divine, pe bune, de la textura lor până la cum arată fața mea de când le folosesc. Unii zic că strălucesc de la sarcină, dar eu sunt sigură că și cremele alea au avut un cuvânt de spus.

Am primit și câteva produse pentru bebeluș, pe care abia aștept să le testez pe viitoare mea fashionistă🙂

Iar înainte de Revelion m-au invitat la showroom-ul lor din  Brașov ca să testez și gama de produse de make-up. Am fost uluită de faptul că brandul a dezvoltat o serie completă de produse de machiaj și toate numai pe bază de fructe. Am avut parte de o ședință profesionistă de machiaj, ocazie cu care am găzduit pe fața mea vreo 15 produse, pe care le-am listat mai jos.  Deși eram destul de încărcată pentru gustul meu, mi-a plăcut că nu am avut o senzația de greutate și nu mi s-a adunat machiaj în pliurile feței nici la șapte ore după închieierea ședinței, când am decis să revin la fața mea nemachiată.

Ce m-a interesat pe mine să aflu a fost dacă poți să sari peste etapa de demachiere dacă tot sunt 100% naturale. Am fost sfătuită să nu o fac, căci ”până și o felie de măr dacă o ții prea mult pe față începe să îți dăuneze”. Seems fair, dar am obținut totuși armistițiul că dacă tot adorm cu machiajul pe față pot să fiu liniștită că nu îmi va afecta pielea la fel cum o fac chimicalele.

Iată un before & after:

IMG_0268-tile

Și aici lista cu produse:

  1. Bază de machiaj cu efect luminos cu vitamine şi antioxidanţi cu resveratrol

  2. Cremă nuanţatoare cu protecţie solară (SPF) 20 – White Peach

  3. Corector cu pigmenti din fructe rezistent la transfer – White Peach

  4. Fond de ten – pudră cu protecţie solară SPF 15 – White Peach

  5. Fard de pleoape cu pigmenţi din fructe – Ginger

  6. Fard de pleoape cu pigmenţi din fructe – St. Tropez

  7. Fard de pleoape cu pigmenţi din fructe – Chestnut

  8. Fard de pleoape satinat cu pigmenţi din fructe – Barbados

  9. Fard de pleoape satinat cu pigmenţi din fructe – Star (reflexe aurii)

  10. Fard de pleoape satinat cu pigmenţi din fructe – Tahiti

  11. Creion dermatograf pentru ochi cu capat dublu Chocalate/Champagne

  12. Rimel cu maracuja – Black Tea (negru)

  13. Pudră de faţă iluminatoare cu pigmenţi din fructe – Pink Champagne

  14. Ruj cu efect anti-imbatranire si ulei de rodie: Poppy

  15. Luciu de buze – Pomegranate

Voi ați încercat cosmetice naturale? Doamnelor care ați fost la parada Mămici pe biciclete, cum vi s-au părut cremele din kitul de participare?

 

 

 

Fard de pleoape satinat cu pigmenţi din fructe – Barbados

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 141 other followers