Spirala Colorata

[6 octombrie 2016]

M-am gândit mult, m-am sfătuit cu mai mulți oameni și m-am hotărât să o fac. Duminică, 9 oct0mbrie, voi participa la alegeri interne în USR Brașov pentru un loc eligibil pe lista de parlamentari propusă de USR la alegerile din 11 Decembrie. Nu știu dacă eu, cu nonconformismul meu, cu modul de a spune lucrurilor pe față, cu rebeliunea specifică, cu modul în care mă îmbrac și mă comport, precum și cu controversele din jurul meu, mă potrivesc cu ceea ce se așteaptă de la un om politic.
Știu, însă, că sunt onestă, bine educată, profesionistă, cu rezultate bune în toate domeniile în care activez, fără interese obscure, am spirit de analiză, sunt un bun orator, pot să văd ambele părți ale unei probleme și sunt gata să îmi sacrific liniștea pentru lupta cu balaurii. Dar cel mai important cred că este faptul ca sunt orientată către oameni, că vin din stradă, acolo unde mi s-a cizelat spiritul civic și unde am învățat să ascult și să înțeleg ce vor oamenii de la cei care îi conduc.
Sunt și eu curioasă dacă românii sunt pregătiți ca un personaj ca mine să îi reprezinte și primul test va fi duminică, în fața celor 40 de membri ai filialei Brașov, care vor vota, pe sistem de punctaj tip Eurovision, pe cei pe care îi consideră cei mai potriviți să intre în lupta parlamentară. Uite un motiv suficient pentru care am ales USR: alegeri libere și democratice în fiecare filială, fără oameni impuși pe liste de la București sau de către biroul politic local.

Filmulețul a fost realizat de un tânăr regizor de documentare, proaspăt întors în țară după mulți ani de locuit la Londra, care a f[cut acest montaj după viziunea proprie. La momentul respectiv nici nu știam că intru în cursa de candidați, eram un simplu membru care strângea semnături.

Ce se întâmplă în acest moment în România mă face să exprim un apel direct către toți oamenii de bună credință care vor cu adevărat să protejeze societatea românească și familia.
Coaliția pentru familie a pornit un demers fără precedent de dezbinare, mânați din spate de interesele mafiei românești. Nu contest intențiile bune care stau în spatele inițiativei, însă știți cum se spune: Drumul spre iad e pavat cu bune intenții.
Această Asociație a strâns cu ajutorul bisericii și a preoților 3 milioane de semnături pentru a schimba o exprimare din Constituție legată de ce înseamnă familia, să se menționeze că este formată din bărbat și femeie. Problema este că a lansat-o acum, înainte de campania electorală, într-un moment cheie pentru România.

Credința voastră sinceră, a celor ce ați semnat, și teama noastră, a tuturor, în fața necunoscutului, sunt exploatate fără Rușine pentru a servi intereselor electorale ale celui mai mafiot grup organizat din România, cei care în cârdășie ne conduc spre pierzanie de 27 de ani. Le este atât de frică de faptul că vor pierde puterea care le asigura imunitatea în fața legii și accesul la robinetul de bani nemunciți, încât efectiv nu mai au nicio scrupulă.
Tema inițiativei voastre nu are de ce să fie subiect principal cu o lună jumate înainte de cele mai importante alegeri parlamentare de la Revoluție încoace. Legea din România interzice căsătoria persoanelor de același sex. În ultima jumătate de an, nicio entitate politică nu și-a propus să schimbe asta, niciun partid care aspiră să intre în Parlament nu are această acțiune pe agendă. De aceea spun, demersul de a schimba, în acest moment, Constituția nu are niciun temei, nicio logica, nu e nicio grabă. Instituția tradițională a căsătoriei și familiei nu este amenințată de nimeni. Coaliția aduce acest subiect pe agenda publica doar pentru a vă distrage atenția de la ce e important. Vă rog să vă dați seama că sunteți folosiți. S-a declanșat artificial un război care nu există, care nu are importanță, care nu o să schimbe viețile nimănui în bine. Ce face acum Coaliția pentru familie, având în spate mafia PSD-ului și a BOR-ului, este dorința de învrăjbi poporul. Divide et impera, divide si cucerește, este cel mai vechi truc politic si el este pus în aplicare în aceste săptămâni. Nu lăsați preoții de rea credință, politicienii și trusturile de presă aservite să vă spună că se dă un atac la credința românilor. Nu este adevărat.

dragnea

Propgandă pe față pentru Liviu Dragnea pe pagina de facebook a Coaliției.

Singurul atac, singura luptă care se duce este împotriva lor, a corupților, a politicienilor penali. Și voi v-ați săturat de corupția din sistemul public, și voi v-ați săturat de incompetenți cu funcții grase,  și voi v-ați săturat să fie folosită Biserica pentru a manipula credincioșii cu cine să voteze, și voi v-ați săturat ca cei care greșesc să nu răspundă în fața legii. Nu vă lăsați pacăliți că exista un război între cei care susțin drepturile celor din comunitatea lgbt și voi, tradiționaliștii. Pentru ca nu există, ei îl fabrică acum. În timp ce noi vorbim despre cine cu cine se pupă în tramvai, ei trec legi cu nemiluita care să îi apere și să le servească intereselor proprii. Da, există oameni în țara asta cu opinii diferite, dar legea în acest moment este de partea tradiționaliștilor. Despre nuanțe putem discuta după 11 decembrie.

Acum, în campania electorală, trebuie să fim uniți pentru subiectele importante ale țării. Singura luptă pe care trebuie să o dăm acum este între noi, oamenii obișnuiți și de bună credință – orice am fi, tradiționaliști, familiști, gay, români, unguri, țigani,  și ei, cei care ne conduc, ne fură, ne mint și ne folosesc voturile pentru a-și legifera furtul.
Doar la voi este puterea să deturnați interesele malefice care stau în spatele acestei inițiative a Coalției pentru familie, poleită cu bune intenții. Voi, cei 3 milioane de semnatari!

Hai să vă arunc o provocare. Constituția prevede că în Parlament pot avea inițiative legislative și cetățenii. Este nevoie de 100.000 de semnături pentru ca poporul să propună spre dezbatere Parlamentului o lege. Acum faceți un calcul simplu. Cu 3 milioane de semnături pe care le aveți puteți iniția 30 de inițiative legislative!  Cu acestea puteți demara rezolvarea adevăratelor probleme care amenință grav societatea românească: violența casnică, abandonul școlar, analfabetismul, samd. Cereți Coaliției să se folosească de semnăturile voastre în scopuri utile și urgente pentru protejarea familiei. Să formuleze 30 de legi în acest scop. Vă reamintesc: există deja legea care interzice căsătoria între două persoane de același sex.

Ieșiți în stradă, așa cum ați făcut ieri la Oradea, dar pentru a cere ce este cu adevărat urgent: respectarea legii, curățarea clasei politice, protejarea familei de către stat prin măsuri efective.

Iisus Hristos vorbește despe iubirea aproapelui, despre adevăr și despre dreptate. Acum este cu adevărat momentul să îi urmăm învățămintele. Numai împreună vom reuși să facem ceva bine pentru români și România. Să nu ne lăsăm dezbinați, Mafia lucrează!

Distribuie unui semnatar al inițiativei Coaliției pentru familie.

papa

22 septembrie 2016

Mi-am asumat de la început că voi fi mamă singură și mă mândresc cu acest statut.
Ce îmi doresc de la tatăl fetiței mele este să fie prezent emoțional în viața ei. Să facă eforturi să se conecteze cu ea, să o sune, să o viziteze, să știe cum îi cheamă pe prietenii ei, să știe ce cadouri să-i cumpere de Crăciun, să o ducă în excursii, să îi povestească cum sunt băieții, să îi spună că o iubește și că nu e vina ei că mama și tata nu sunt un cuplu, să aibă secretele lor, să îi fie sprijin atunci când nu se înțelege cu mami, să mă respecte și să colaboreze cu mine pentru a o educa în spiritul dreptății, al adevărului și al iubirii față de animale, natură și oameni.
Eu nu am nevoie (și sunt destul de sigură că nici ea) de numele lui, de statut, moșteniri, influențe si bani. Eu îi voi oferi suficient din aceste puncte de vedere. Asta a fost poziția mea nestrămutată încă de la început. Nu l-am presat niciodată cu nimic, nu i-am cerut bani și beneficii, am cerut doar să ne înțelegem omenește de dragul fetiței.
Știu pe propria piele că un copil venit pe nepregătite îți dă lumea peste cap, de aceea am spus că voi avea răbdare, oricât va fi nevoie, ca tatal să mă ierte fiindcă nu am vrut să omor copilul și să înceapă să se îndrepte spre el cu dragoste și atenție.
Acesta este motivul pentru care nu am făcut nicio declarație publică despre identitatea lui (până să fiu strânsă cu ușa) și nu am început nicio acțiune în instanță. Acest lucru din urmă poate că nu îl voi face niciodată.
Dacă tatăl ar fi bine intenționat, atunci el ar colabora cu mama, în primul rând pentru ca orice nelămurire legată de gene să fie înlăturată. Nu ar impune proceduri, nu ar pune termene limită și nu ar refuza să realizeze testul în două locuri diferite. O informație pe care nici măcar o televiziune nu a sesizat-o este că nu doar IML București este acreditat, așa cum afirmă el în comunicatul de presă, ci și IML-urile din Cluj, Timișoara, Tîrgu Mureș, Craiova, Iași, plus clinici din sistemul privat. Dacă poate cineva să îmi dea acel Argument pentru care el insistă obsesiv cu realizarea testului într-un singur loc ales de el, atunci eu mă declar paranoică și îmi accept condiția.
Însă, când de un an de zile tatăl nu vorbește cu mama, nu are nicio întrebare despre copil, comunică doar prin avocatul lui Becali, apoi alege să amenințe mama cu procese de calomnie, ca în final să iasă public cu declarații care trunchiază adevărul, menite să defăimeze mama, atunci logica mea spune că singura lui intenție este să își spele imaginea, nu să facă ceea ce e corect.
Dacă tatăl nu vrea să fie cu inima alături de noi, atunci poate prea bine să rămână la stadiul de liniuță.
Așadar, domnului care a ales să mă denigreze gratuit în public, îi doresc să pășească mai departe în viață și în societatea românească cu imaginea lui proaspăt curățată, iar pe mine să mă lase în pace, așa cum îl las și eu pe el.
Eu nu am de demonstrat în public lucruri despre viața mea personală și urăsc că m-a pus în poziția în care trebuie să o fac. Am de luptat pentru cauze comune care sunt cu adevărat importante și de interes public.
Dacă tatăl își va reconsidera vreodată poziția și atitudinea, indiferent cât de mult rău mi-a făcut până atunci, ușa casei în care locuiește fiica mea va fi întotdeauna deschisă pentru el.

Pace și iubire!
❤️💛💜💚

9 august 2016

Ai venit așa cum vin toate lucrurile minunate: după chin, după zbatere, după multă durere. Ai ajuns la mine în brațe, mică și neajutorată, cine ar fi știut că tu o să mă înveți ce e iubirea, ce e viața și cine sunt eu. De șase luni îmi arăți în fiecare zi câtă lumina e în mine. Am o spirală colorată pe spate care duce într-o gaură neagră. Când am făcut-o am spus că reprezintă drumul meu către mine. Colorat, dar cu destinație necunoscută. Tu ai venit să mă înveți astronomie, să aflu că o gaură neagră nu este altceva decât atât de multă lumină încât din exterior se vede ca un adânc întunecat și negru. Când te-am născut pe tine, m-am născut și pe mine. Tu îmi arăți zilnic ce e iubirea adevărată. Cum știi tu să mă înveți filosofie în fiecare zi… Cum ești tu cel mai mare înțelept budhist care mă duce departe pe calea cunoașterii… Tu mă înveți să iert, să mulțumesc, să dau tot ce e bun în mine, să nu îmi fie frică, să mă revărs cu iubire asupra tot ce este viață, să iubesc cu pasiune, să nu am așteptări, doar să dau și să trăiesc. Știu sigur că ai venit la mine ca să îmi predai cea mai importantă lecție, Draga mea. Lecția iubirii, proiectată în interior. Nimeni nu ar fi putut face așa cum faci tu să mă iubesc, să am grijă de mine, să mă respect, să fiu îngăduitoare cu mine însămi, să mă iert, să mă valorizez, să nu mă pedepsesc, să fiu bine, doar eu cu mine. Tu ești lumina care îmi arată în fiecare zi că sunt o fântână infinită de strălucire și iubire. Mulțumesc că esti și mulțumesc că mă înveți și pe mine să fiu! Iris Anna, curcubeul meu de șase luni, la mulți ani luminoși!13932960_10153994192159794_8835281734890472357_n

Mai întâi am țipat la el
“Du-te-n pizda mă-tii,
Lasă-mă în pace”
El a spus că nu, că degeaba zic așa,
Știe el mai bine că are loc pe tron în mintea mea.
Apoi,
L-am dat afară pe ușă, el a intrat pe geam
I-am dat un șut un fund și două capace peste ureche,
El a spus ca pot sa îl omor în bătaie, că oricum nu pleacă. Ah, și că de fapt nici moarte nu are. Ha!
“Știi că nu poți să mă lași, miniona!
Vrei să știi, să înțelegi, eu sunt cel mai bun prieten al tău dintotdeauna,
Cu mine ai început, cu mine te vei sfârși”

M-am prăbușit pe canapea și l-am lăsat din nou să mă ia, cum vrea el, în totalitate. Abandonată în voluptatea lui.
Dulce, acră și sărată dependență…
Decedecedecedecedecedece.

M-am trezit pe jos, obosită, transpirată,
mă durea carnea pe mine
Tâmplele zvâcneau, un vuiet îngrozitor îmi ocupa mintea.
Mă violase încontinuu timp de 24 de ore.
Deși am mâncat, m-am plimbat, am lucrat, am adormit și leșinat în timpul ăsta, el nu m-a lăsat.
A stat acolo pe mine.
A fost unul dintre cele mai intense din viața mea.

M-am târât până la cadă și am lăsat apa fierbinte să curgă pe mine.
Aburii umpleau baia și nu mai puteam să respir.
Am gândit că mai bine îmi dau acolo ultima suflare că uite, iar sunt așa, iar sunt posedată.

E clar
Sunt femeia lui De Ce pentru totdeauna.

Și-atunci s-a luat apa caldă.
A rămas doar apă rece curgând din duș
Trezindu-mă
Cu un flashback de acum 10 ani.
Duș cald, duș rece, duș cald, duș rece,
Așa le propovăduiam teoria indiferența
Prietenilor care voiau să înțeleagă ceva.

Înfrigurată și întărită am ieșit goală din baie,
El mă aștepta după colț.
“Hei, ești gata? Hai să o luăm de la început”
Am trecut pe lângă el. Mi-am ținut respirația.
El m-a prins de mână și mi-a zis
“Iar faci pe nebuna? Nu mă mai enerva”
M-am întins pe pat cu fața în sus, fără să gândesc ceva, fără să rostesc vreun cuvânt.
S-a așezat deasupra mea, țintuindu-mă cu privirea
“Care e numele meu, spune, cine sunt eu?”
Era încă acolo și eu nu simțeam nici o greutate,
Nicio o tresărire,
Uitasem cum îl cheamă.

Nu mă interesează răspunsul
Așa că ești inutil
Nu vreau să înțeleg
Așa că existența ta nu își are rostul
Nu vreau să știu
Așa că tu nu mai ești.

 

Unii ar spune că sunt a new comer în lumea mămicilor, ceea ce e adevărat având în vedere că Iris are doar trei luni, dar e și fals căci eu îl  pun la socoteală și pe fratele mai mare și blănos, labradorul nostru de șase ani, Jäger.

Îmi amintesc discuțiile cu o fostă colegă de birou, în urmă cu câțiva ani, ambele proaspete mămici, eu de cățel de o lună, ea de băiețel de un an. Analogiile făcute atunci au acum o însemnătate mult mai mare, căci mi-am dat seama ce antrenament bun am avut eu  pentru a o primi pe Iris.

O să vorbesc mai degrabă de experiențele dubioase, căci recompensele de flufoșenie și love pe care le primești de la pui, în general, sunt de la sine înțelese. Și atât sunt de intese, încât e greu să le exprimi în cuvinte,  :)

Deci, cu ce m-am învățat din creșterea unui câine, util pentru creșterea unui copil?

  1. Caca. De câine? Whoa. În primele luni de câte patru-cinci ori pe zi, pe hol, mereu pe lângă aleză. Nu aveam voie să-l scot afară până nu-i făceam vaccinurile, așa că făcea săracul în casă. Apoi a crescut, făcea afară, dar eu tot cu punga. Caca de copil, în scutec (recunosc, și pe lângă, câteodată)? Parfum!
  2. Pipi. Deși ai crede că un câine nu poateface pipi pe stăpânul lui, al meu a făcut-o, o dată. Avea câteva luni, eu mă jucam cu un alt cățel. Așa că Jager a venit la piciorul meu să mă marcheze. Iris, deși e fată, are jet cu boltă când stă pe spate, așa că ea m-a marcat de mai multe ori deja.
  3. Salivă. Orice stăpân de câine este familiarizat cu balele de fericire lăsate pe haine, mâini, față, ș.a. Comparându-le vâscozitatea, cantitatea și mirosul, aș zice că balele de bebe sunt apă termală.
  4.  Crize de plâns și tantrumurile. Câinele meu e genul lătrător și insistent, așa că stau destul de bine cu nivelurile crescute de decibeli. Aici cred că am și antrenamentul (sau uzura) party-urilor și concertelor asistate de lângă boxe. Dacă aș fi avut și o pisică, poate că erau mai ușor de suportat urletele bebelușului de la colici. Bine că au trecut!
  5. Hrănit. Plimbat. Distrat. Îndeplinitul nevoilor altei ființe. Cu program regulat, și pe soare, și pe vînt, și pe ploaie, și pe ninsoare.
  6.  Îngrijirea de sănătate, controale, vaccine, tratare boli, suferința ta când suferă cel de care ai grijă. Aici aș mai adăuga și obișnuița cu vederea sângelui, puroiului, sau a altor fluide ale corpului.
  7. Planificarea ieșirilor în oraș și a vacanțelor. De când nu se mai fumează în spații închise e mai ușor să ieși cu copilul decât cu câinele. Animalul te învață să cauți mereu locuri de hang out outdoor și să te bucuri de natură, ceea ce nu poate fi decât benefic. Iar vacanțele sunt greu de plănuit și gestionat când ai câine, dar nu imposibil, ceea ce cred că e valabil și în cazul copiilor. Mai hardcore e când te duci și cu copiii, și cu câinele, but I’ve seen it done too.
  8. Anxietatea de separare. A lui și a ta. Ne e greu unii fără ceilalți când ne-am obișnuit împreună. Oameni, copii și căței. Când se va face Iris mai mare și o las acasă sper să fie happy că rămâne cu Jager, și nu singură.
  9. Distrugerea obiectelor personale. Câinii te învață că obiectele lăsate pe jos stau în calea fericirii noastre.
  10. Dezamăgirea că nu ai făcut totul perfect în creșterea și educarea ființei. ”Mi-ar  fi plăcut să fie mai așa, și mai nu știu cum. Aș fi putut face mai bine, dar totuși n-am făcut.” Cu asta e greu să e lupți. Și o faci toată viața. Dar, hei, nu toate luptele sunt ușoare!

Iată zece moduri în care a crește un labrador seamănă tare mult cu a crește un bebeluș cu nume de floare.

Se zice că, la un moment dat, copilul se descurcă singur în toate aspectele de mai sus.

Iar cățelul rămâne un veșnic copil <3

Jager și Iris (în pântec).

Jäger și Iris (în pântec).

Iris la trei săptămâni.

Iris la trei săptămâni.

Jäger, 6 ani și Iris, 3 luni.

Jäger, 6 ani și Iris, 3 luni.

Au trecut două săptămâni jumate de când o aduceam pe lume pe Iris într-o poveste horror cu final fericit .
Ziceam atunci că nașterea a fost grea și dezamăgitoare si din cauza faptului că am avut așteptări foarte mari legate de nașterea naturală, care din păcate nu a putut avea loc. Așteptările nu au fost mai mici legate de alăptare, alimentată fiind în perioada pre-natală de toate informațiile care arată cât de important e laptele matern pentru dezvoltarea copilului. Nu aveam de gând să ratez și cu acest aspect!
Am născut la 7 dimineața, iar de îndată ce am ajuns în salon mi-au adus-o pe micuță si mi-au pus-o la sân. Anesteziată de la brâu în jos nu prea am reușit eu mare bonding cu fetița, deși aveam impresia că suge. Mi-au tot adus-o pe parcursul zilei și tot încercam, cu ajutorul asistentelor și a specialistelor în alăptare, să o atașez corect. Dar beibi a mea nu uda nici un scutec, deci nu sugea. Mi-au spus ca îi vor da lapte praf. Mi-a căzut cerul în cap, încă un eșec! A udat scutec, a dormit liniștită, am înțeles și eu că e mai bine așa. Eram pregătită să mă revanșez față de ea pe timpul nopții. Clinica la care am fost permite rooming-in, deci nu era nicio problemă din acest punct de vedere. A fost alta, însă. Dupa 12 ore de când ieșisem din cezariană eu încă eram complet amorțită de la brâu în jos (deja mă gândeam că m-au și paralizat). Așadar asistentele au zis ca nu au cum să-mi lase fata peste noapte, eu neavând cum să ma ridic din pat să am grijă de ea. M-au liniștit și  mi-au zis că e mai bine așa ca să mă odihnesc. Evident că nu m-am odihnit deloc, măcinată de vinovații. La șase dimineața sunam asistentele să-mi aducă copilul în rezervă. Încă nu mă dezmorțisem complet și nu coborâsem din pat, dar am luat fata și am ținut-o la sân cum m-am priceput mai bine. Toată cea de a doua zi a păpat doar colostrul meu și, din fericire, a udat scutece, deci nu m-au mai stresat asistentele că trebuie să îi dăm lapte praf. Singura poziție în care reușeam să o atașez cât de cât corect la sân era cea a mingii de fotbal. Inutil să vă mai spun cât de tare mă durea burta în poziția aia din cauza cezarienei. Am făcut pe mama eroină cu alăptat din jumătate în jumătate de oră, aproape până la 2.30 noaptea când am cedat de dureri și oboseală, am sunat la asistente și am cerut un biberon de lapte praf. După el am dormit amândouă fericite timp de  trei ore.
Acela a fost și ultimul lapte praf pe care i l-am dat căci din a treia zi puterile mi-au crescut și am rezistat să alăptez de fiecare dată când copilul a cerut. Cu tot cu consultanța în alăptare, în cea de-a treia zi aveam deja ragade la sâni. Mi-au zis asistentele că ar exista niște protecții de silicon, dar eu deja trecusem peste limita acceptabilității cu intervențiile nenaturale (citisem că dacă le folosești exista riscul ca bebele să refuze sânul de tot), așa că am suportat stoic.
În a cincea zi eram deja acasă când m-am trezit din somn cu sânii, fiecare dintre ei, de dimensiunea capului meu. Da, ați ghicit, venise furia laptelui. Și ce furie, domne! Sânii erau tari ca piatra și picurau lapte non-stop, mameloanele mă usturau deja insuportabil, mă durea spatele de la greutate lor, nu mai sporrtam să țin nici măcar o bustieră pe mine. Am făcut masaje, duș cald, alăptat cât mai des, drenaj limfatic, frunze de varză între alăptari, încercat inutil să mulg ceva cu pompa. În cea de-a șaptea zi furia a fost la apogeu și nervii mei la fel. Efectiv m-am trezit plângând în fața oglinzii cu sânii goi stând să explodeze, cu câte un biberon sub fiecare dintre ei și o insuportabilă durere de spate. Încercam să colectez laptele căci nu mai puteam să alăptez. De-asta am și început să plâng, la gândul că în jumătate de oră trebuie să alăptez din nou, iar eu nu mai suportam usturimea. Am folosit un tub de lanolină în patru zile,  dar degeaba. Iar copilul era atașat corect, căci se auzeau înghițituri, dormea bine, lua in greutate, uda și murdărea scutece.
Atunci mi-am amintit de sugestia legată de protecțiile de silicon, am sunat-o pe mama, ea a umblat la cinci farmacii și peste trei ore: aleluia! Nico alăpta fără dureri. Nu am mai renunțat la ele de atunci  și a fost cea mai bună decizie posibilă. Fetița le-a acceptat din prima fără nicio problema, ba chiar parcă suge mai eficient cu ele, căci sunt aderente. Ea e foarte mâncăcioasă și se enervează tare când scapă mamelonul, așa că evit plâns inutil.

Fața lui Iris când primește sânul :))

Fața lui Iris când primește sânul :))

Alăptez în continuare exclusiv și la cerere, adică cam din două în două ore inclusiv noaptea. M-aș plânge eu puțin de treaba asta, dar nu e cazul, căci am deja probleme noi. Și mai mari! Colicii și greutatea de a o adormi. Abia aștept să scriu cum le-am dat de cap, dar încă mai am de experimentat…
În afară de mama care a are super grjă de mine, mă ține hrănită, hidratată și odihnită, am mai avut parte de un ajutor neașteptat pe partea de nutriție: laptele praf și snack barurile pentru mame care alăptează, NutriMama de la Nutricia. Habar nu aveam că există așa ceva, dar mă bucur, căci e asa de gustos și hrănitor laptele ăla (e îmbunătățit cu fier și vitamine), iar barurile sunt perfecte ca snack de noapte (mi se face foame și sete la fiecare alăptat), încât deja cred că sunt ușor dependentă de produs. Mi s-a părut mișto ideea unor produse care să vină în sprijinul mamelor care alăptează. Căci alăptatul e tare frumos, magic aproape, dar foarte solicitant, iar până te obișnuiești e de-a dreptul greu.

Mesajul poveștii mele merge către alte femei însărcinate, mai ales cele vehemente ca mine: fetelor, nu vă autoconvingeti, cum am făcut eu, ajutată de bloguri, forumuri și grupuri de mămici, că sunteți niște mame îngrozitoare dacă nu iese totul ca la carte. Acum sunt în continuare de acord cu promovarea naturalului și normalului în ceea ce privește maternitatea și sănătatea în general, dar cred că nu este un capăt de țară dacă acceptăm și ceva intervenții care țin de descoperirile lumii moderne. Pledez acum pentru moderație și cred că e bine să fim cât mai informate pentru a ne ghida corect instinctul de mamă, cel mai bun sfatuitor pentru bunăstarea copiilor noștri.

Gata, mă duc să alăptez!😀

Pupici de bebelușă :*