Spirala Colorata

# cursa 6 # Gânduri întortocheate cu autostopul prin Bucureşti

Posted on: May 30, 2013

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

Nici nu am ajuns bine în parc, că deja se adunau norii de ploaie. Dragoş s-a oferit să ne însoţească într-o scurtă plimbare şi apoi să ne ducă înapoi acasă. Având în vedere că se apropia furtuna am acceptat cu bucurie, mai ales că pe un câine ud chiar nu ţi-l ia nimeni în maşină. Am rămas, oricum, sub impresia unui moment. Eram lângă lac şi s-a amuzat văzând că iau o doza goală şi o returnez ţăranilor tipilor care tocmai o aruncaseră. Peste 5 minute, îl văd şi pe însoţitorul meu cum îi face vânt chiştocului de ţigară tot în lac. S-a mirat de sine însuşi şi a concluzionat: ‘Ce am făcut eu acum se numeşte mentalitate de bucureştean. Greu scapi de ea. Dar eu măcar încerc’.

mi-a mulţumit pentru companie, cică nu se mai plimbase prin parc de la 15 ani. friend zone, anyway.

 Mi-a mulţumit pentru companie, cică nu se mai plimbase prin parc de la 15 ani. Still, friend zone.

Nu am spus asta până acum, dar până săptămâna trecută când am început experimentul, eu nu am făcut niciodată autostopul. Nici singură, nici alături de alţii. Sau poate cu bunica-mea când eram mica, la ţară. Dar nu cred că se pune. Iar ca şofer, am oprit de două ori în viaţa mea să iau pe cineva de la autostop. O dată am dus o băbuţă din sat la oraş  şi, de curând, am luat până la Braşov un cuplu de hipioţi care mergeau spre Tg. Mureş (veneau de la mare de 1 mai).

Ştiu prea bine ce este frica.

Iar acum vreau să vorbesc despre ea. Despre frică. Şi despre pericol. Referitor la experimentul meu, unii sunt îngrijoraţi, alţii mă felicită pentru curaj, unii îl consideră nebun, altora nu li se pare ceva de nefăcut.   30 – 20 – 40 – 10 ar fi distribuirea în procente. Personal, cred ca e mai periculos autostopul la drum lung, decât cel prin oraş.

Şi când afirm asta, îmi dau seama cât e de inutil să gândesc aşa. Fiindcă mă întreb: e mai posibil să păţesc ceva rău din cauza: a) şoferului, pe care l-am nimerit să fie un psihopat sau b) unui accident în trafic? Cine e în mai mare pericol? Şoferul care are mâinile şi picioarele ocupate, sau pasagerul care nu poate să controleze maşina? E vreun matematician pe-aici să compare probabilităţile? Şi mai departe, ce este mai riscant? Să mergi cu bicicleta pe şosea, să mergi în club, să te sui într-un taxi la 4 noaptea, să mergi pe jos pe străduţe întunecate, să-ţi laşi copilul să pună mâna pe câine, să bei după cineva din pahar, să…,să…etc.? Dacă o luăm aşa, totul e periculos în jurul nostru. Cetăţeni ai junglei urbane 🙂

Trăim într-o psihoză a pericolului. Şi o dulce iluzie că ne protejăm. Prin decizii arbitrare luate în funcţie de ierarhia fricilor. Şi de ce ne este mai frică, dacă nu de necunoscut?

Mi-e din ce în ce mai clar că cel mai bun cuvânt care defineşte Bucureştiul este încordare. Cum facem să se schimbe în relaxare?

Până acum, am avut emoţii la fiecare drum, dar nu m-am simţit în pericol în maşina niciunuia dintre cei care au ales să mă ajute. Evident, nu am luat în calcul toate sursele potenţiale de pericol. Chiar m-a întrebat cineva ‘Nu te ai gandit cand ai pus piciorul in masina aia cu piele rosie si iphone ca poate dai de nevasta soferului care e o nebună?” Mmm… sincer, nu. Şi nici nu vreau să mă gândesc.

De aceea, îmi iau o nouă o provocare: în ziua a patra de experiment ‘cu autostopul prin Bucureşti’ voi aştepta până va opri o maşină cu o femeie la volan.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: