Spirala Colorata

Cum să fii o party monkey în Berlin

Posted on: October 29, 2013

Dacă nu ştiai deja că Berlinul este cel mai tare hub de petreceri din Europa eşti varză. Dar tot mai ai o şansă că măcar citeşti asta. Am petrecut acolo ca o nebună un weekend întreg şi am cunoscut mai mulţi oameni în trei zile decât a făcut-o prietena mea rezidentă de un an. O să vin în ajutorul tău, party monkey ce eşti, şi am să-ţi spun ce trebuie să faci ca să te distrezi ca la carte. Urmează cu sfinţenie cei 5 paşi din ghid şi vei avea parte de cea mai tare experienţă din viaţa ta. Dacă nu, ai să fii doar o altă turistă proastă care sfârşeşte beată şi goală pe mijlocul străzii.

1. Fă-ţi rezerve de energie

Ştii că în Berlin e tolerat consumul de chestii uşoare, aşa că ai vrea şi tu nişte marfă. Nu cumva să aştepţi până ajungi în club cu certitudinea că e plin de dealeri pe-acolo. S-ar putea să începi să întrebi oameni care nu au nicio treabă cu asta şi să te simţi penibil sau să iei ţeapă. Aşa ca fă bine şi mergi în Parcul Groelintzer. S-ar putea să ţi se facă frică de negrii care o ard pe acolo, dar dacă deschizi ochii mai bine vei observa că sunt înconjuraţi de oamenii obişnuiti pe care îi vezi în orice parc (familii, copii, bătâni). Plimbă-te relaxată şi răspunde cu “Yes, I want” negrului care ţi se pare mai ok. Bagă-l puţin în seamă, întreabă-l de unde vine şi ai să vezi ce repede vin şi reducerile.

1187072_10151649797884794_806152538_n

2. Plimbă-te aiurea cu bicicleta

O bicicletă e perfectă ca să bifezi rapid obiectivele turistice ale oraşului, deşi poţi să dai cu skip relaxată. Singura chestie pe care nu trebuie să o ratezi este zidul Berlinului, unde ai şanse maxime să prinzi băieţii lucrând la graffuri. Partea estică a zidului se termină cu Yaam, unde trebuie să mergi neapărat. Dacă îţi spun că berlinezii au ieşit să protesteze împotriva deciziei Primăriei de a-l demola, ar trebui să-ţi dai seama cam cât de cool e. Aici e plin de negri din Gambia, cu unii dintre ei e posibil să te fi întâlnit în Grolintzer, cu care te sfătuiesc să te împrieteneşti dacă vrei să pari de-a casei. Sunt foarte încântaţi când văd o fată curajoasă care îi trateză de la egal la egal (ai să vezi mai jos de ce).

mg_6450

YAMM (Young African Art Market)

YAAM (Young African Art Market)

3. Fă-ţi o poveste kinky şi funny

Tot ţi-am spus să îţi faci prieteni, dar nu şi cum. Nu-ţi doreşti să zici că eşti din România, iar ăla din faţa ta să se gândească “e ţigancă, curvă, hoaţă sau toate trei la un loc”?.  Atunci  îţi dau voie să foloseşti replica mea de spart gheaţa: “Ich bin aus Kronstadt, Transylvania, but I live in Bucharest, Romania”. Toţi ştiu de Transilvania, deci inevitabil vei fi întrebată ceva de vampiri. Nu cumva să te apuci să spui că e o prostie. Mergi pe filmul lor şi spune-le că tu însăţi eşti un vampir, că s-ar putea să le sugi sângele şi variaţii pe temă. O să le placă la nebunie.

4. Ieşi în club cu cap

Eu habar nu aveam ca el e the man din Berghain, am avut doar noroc si intuitie

Eu habar nu aveam ca el e the man din Berghain, am avut doar noroc si intuitie

Nu ai ce căuta în club înainte de ora 4. Până atunci te odihneşti. Eu zic să mergi direct la afterparty în Berghain. Nu degeaba e cel mai renumit club şi cel mai dificil în care să pătrunzi. Caută să faci eye contact cu omul din poză. Pe mine el m-a lăsat să intru, după ce am fost refuzată de un bodyguard cu alură de nazist. Trebuie să ai o atitudine de om al casei şi nu ar strica dacă i-ai zice şi un “Hallo, Sven!”. Am citit azi că unii au inventat o aplicaţie care te ajută să intri în clubul ăsta. Dacă ai intrat, nu face poze şi nu cumpăra nimic de la bar. Bea apă de la chiuveta de la baie (e de bună calitate, plus că toată lumea face asta), dansează şi zâmbeşte. Vor veni la tine paharele de alcoale fără să faci nimic deosebit. Şi, spre deosebire de România, nu o să se aştepte niciun tip să sari pe el doar pentru că ţi-a dat o bere. Sunt mega politicoşi, ceea ce este extreme de reconfortant.

Katerholzig, un alt loc in care trebuie sa ajungi, dar unde se intră la fel de greu ca în Berghain.

KaterHolzig, un alt loc in care trebuie sa ajungi, dar unde se intră la fel de greu ca în Berghain.

5. Fii feministă în discuţii

Ţi-am zis cum să te introduci, acum un ultim sfat despre atitudine. În Germania femeia e la putere. Aşa că e musai să fii feministă. Femeile te vor simţi ca una de-a lor, iar bărbaţii se vor da în vânt după o est europeană care, indiferent cum o arde, are adânc întipărită în genă atitudinea mai umilă în faţa bărbatului. Vor crede că eşti mega feminină. Şi nemţoiacele mai pot să fie aşa, dar se pare că doar în faţa negrilor pentru care au o mare slăbiciune. Cred că ascensiunea Angelei Merkel este doar începutul ascensiunii puterii nemţoaicelor în lume, aşa că am ajuns împreună cu prietenele mele la concluzia că, în viitor, vorba „În spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică“ se va schimba cu „În spatele unei femei puternice se află un negru cu **** mare“.

Şi nu uita, oricât de excentric te îmbraci şi te comporţi în România, în Berlin ai să fii “just an ordinary person”. Aşa că lasă-ţi imaginaţia să zboare şi fii exact aşa cum îţi vine să fii. Crede-ma pe cuvânt, nimănui nu o să-i pese de tine. That’s why I love Berlin.

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans

Advertisements

1 Response to "Cum să fii o party monkey în Berlin"

Amazing things here. I am very happy to see your post.
Thank you so much and I’m looking ahead to contact you.
Will you please drop me a e-mail?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: