Spirala Colorata

Interviu Decay: Fashion today, art tommorow

Posted on: November 12, 2013

Într-o dumincă seară mi-a apărut în news feedul de la facebook anunţul lansării unei noi reviste: Decay. Înseamnă carie. Sau decădere. Am fost atrasă instantaneu de nume, cover photo, dar şi de titlul primului număr: The End of Glossy.

După ce am devorat-o pe toată, mi-am promis că o să aflu mai multe despre clujenii care au făcut o super revistă şi au pus-o la liber pe net. Aşa că am făcut un material pentru Vice în care am preluat pictorialul Dystopia.

Luaţi de citiţi/priviţi revista şi dacă vă stârneşte curiozitatea vă las cu un interviu cu părinţii ei, designerul Laura Firefly şi fotograful Vlad Gherman.

1013268_553213188092157_1531927395_n

SpiralaColorată: Când aţi decis să faceţi revista şi cât a durat până când a devenit realitate?

Decay: Ne-am cunoscut în backstage la o şedinţă foto de beauty şi am povestit de fotografi, reviste, artă, modele, campanii, muzee, şi după 15 minute am
zis că ne facem revistă. De atunci până când am ţinut printul în mână au
trecut fix cinci luni de zile.

SpiralaColorată: Cine sunt Laura şi Vlad? Şi cum de lucreaza ei aşa de bine împreună?

Decay: Laura e designerul din spatele Atelier Laura Firefly, stilist vestimentar şi fost model internaţional pe deasupra. Vlad e fotograf care e pe ultima sută de metri la masterul de fotografie de modă de la London College of Fashion, pasionat de reviste indie de modă printre altele. Are acasă cea mai impresionantă colecţie de reviste de care nu a auzit nimeni. Nu ştim sigur de ce merge ca unsă echipa, dar Laura e un art director/multi tasker foarte organizat şi Vlad n-a zis niciodată că nu se poate face ceva.

frumoasa Laura Firefly

frumoasa Laura Firefly

SpiralaColorată: Care e statementul pe care îl faceţi prin această publicaţie? Ce vă inspiră şi ce vreţi să transmiteţi? De ce Decay? De ce End of glossy?

Decay: End of glossy e titlul primului numar, dar poate fi şi un statement general pentru tot ceea ce ne place din punct de vedere estetic. Ne
plictisiserăm (cel puţin pe moment) de retuşări excesive, tenuri perfecte, articole cu felii de castravete pe ochi şi haine din mall, cam tot
peisajul de modă din România (şi nu numai) din reviste sau de la televizor. E o lume mult mai complexă de atât, foarte aproape de artă
credem noi, care e foarte puţin exploatată pentru moment. “Glossy” e un concept general pentru toate astea, şi noi zicem ca ori a murit, ori
trebuie să moară cât de repede. Nu vrem să fim neapărat necomerciali în mod pueril şi intenţionat dar nu v-aţi plictisit de revistele la care
conţinutul începe după 180 de pagini de publicitate?

foto din "Sugar Rush", cel mai fain pictorial de make-up and hair styling pe care l-am văzut.

foto din “Sugar Rush”, cel mai fain pictorial de make-up and hair styling pe care l-am văzut.

“DECAY” pentru că ni se par mult mai interesante imperfecţiunile, realismul, cotidianeitatea decât imaginea de basm Barbie care ne este băgată pe gât (colegii mei îi zic french princess). Ne-a zis perfect Geanina Cărbunariu în interviul pe care i l-am luat că s-a saturat să vadă oameni fără idei ascunşi în spatele esteticului. Vezi o haină frumoasă pe un model superb prelucrată perfect şi cu ce rămâi? Ce e în spate? Ce trebuie să te facă să simţi ? E un mare gol până la urmă.
Basmul acela de plastic decade, arta aceea foarte estetizată decade, şi tot aşa, şi lasă loc la ceva mult mai interesant, zicem noi. Prietenii
străini ne-au atras atenţia că ei se gândesc prima dată la cuvântul “carie” când aud DECAY şi nu la decădere în general. Nouă ne-a plăcut
ideea şi ni s-a părut că se potriveşte perfect cu tot ce facem şi cu tot ceea ce ni se pare interesant.

un "Ghetto Superstar"

un “Ghetto Superstar”

SpiralaColorată: De ce credeţi că e necesară pe “piaţa” românească revista Decay? Sau aţi scos-o mai mult pentru piaţa internaţională (având în vedere că e în limba engleză). Cine citeşte sau cine vreţi să citească revista?

Decay: Nu credem că e necesară pentru ceva, dar în România sunt mai puţine publicaţii non-glossy în felul ăsta, pe afară sunt mai multe. Ni s-a părut firesc să o scriem în engleză, să o putem pune democratic la dispoziţia oricui vrea să o citească. Credem oricum că pentru cititorii noştri din România engleza nu e o problemă. E greu de zis cui ne adresăm, suntem egoişti, am făcut-o să ne placa nouă şi gata. Asta e frumuseţea internetului. Am făcut săptămâna trecută un editorial foto cu un model de 16 ani (nascută dupa 1995) de la Elite Londra, care asculta Queen toata ziua. Mi s-a părut interesant că n-aveau cum să prevadă Queen ca vor avea o fană aşa înfocată 30 de ani mai târziu. Fashion today, art tomorrow.

SpiralaColorată: Care sunt planurile de viitor? Toate numerele vor fi free pe internet sau o să o gasim la chişocurile de presa? Pare o nebunie sa scoti o revistă când tot mai mulţi declară moartea presei scrise.

Decay: Acum lucram la DECAY #2 şi nu ne vine să credem ce iese. Îl facem parcă şi cu mai mult entuziasm decât pe primul, ne-au ambiţionat încurajările venite de peste tot. Ne-am propus să reinventam din temelii fiecare număr, în jurul conceptului de DECAY. Nu avem o reţetă, dar pentru moment ştim sigur că o să putem fi citiţi pe internet şi stim sigur că nu vrem sa fim lângă alte reviste în orice chioşc de cartier. Dacă intri într-un chioşc de reviste în Londra, Berlin sau Milano nu ai impresia că a murit printul şi că toată lumea răsfoieşte i-D şi Dazed pe ipad. Din contra, ni se pare că s-a cizelat piaţa în urma apariţiei digitalului şi că revistele care ne plac au devenit şi mai “collectible”.
Revistele care îţi plac cu adevărat le cumperi şi le păstrezi după, ca pe un art book.

"First of all you don't know me, second of all you don't know me."

“First of all you don’t know me, second of all you don’t know me.”

SpiralaColorată: De ce aţi ales să deschideţi revista cu pictorialul Dystopia? Care e povestea din spatele lui?

Decay: A fost un editorial manifesto, care reprezenta cel mai bine ce vrem să facem. Vlad e născut în Turda, oraşul post-industrial cu pricina, o distopie post comunistă. Zona aceea era una dintre cele mai active centre industriale din ţară înainte de 89, era acolo o fabrică de sticlă, ciment, chimice etc. care acum sunt ruine şi un potenţial dezastru ecologic. La propriu, zona stă peste un depozit de DTT şi încă poţi găsi mercur pe unde se joacă copiii. A fost o metaforă perfectă  fără a fi metaforă de fapt. Chiar aşa e. De ce sa nu faci editorial de moda acolo? De ce să fotografiezi într-un colţ de casă care arată “luxury” ca sa para că “nu suntem în România”, că nu suntem în Europa de Est,  şi că avem bani, şi că totul e bine, şi că viaţa e frumoasă. Iar în drum spre shootingul tău “Glossy” treci cu maşina pe strada “Fabricii” din Turda, care stă acolo ca o rană deschisă, si tu alegi să o ignori şi să îţi vezi de ale tale. Ştim că e o problemă regională dar foarte multă lume a rezonat la apăsarea şi la “problema uitată” care pluteşte în aer în fotografiile astea.

fotografia mea preferată din "Dystopia"

fotografia mea preferată din “Dystopia”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: