Spirala Colorata

Dragă Bucurie,

Posted on: August 17, 2015

Dragă Bucurie,
Încă nu ne cunoaștem personal, dar iată-mă în poziția de a-ți cere ajutorul și a te privi ca pe ultima mea speranță. Ești o adevarată lady-dog, iar de când a apărut Minune în viața ta, parcă strălucești și mai mult de iubire și înțelepciune.
Eu sunt Jäger (vânătorul pentru unii, the meister pentru alții), sunt vesel și foarte iubitor. Atât de iubitor încât mă năpădesc tare de tot emoțiile de fiecare dată când întâlnesc o domnișoară, așa că paralizez, iar apoi fug.
Asta, plus faptul ca nu am acte de pedigree, deși tata era campion, la care adăugăm penuria incredibilă de rabladorițe aurii disponibile, m-au adus în situația de fi… virgin. Până la vârsta de 5 ani și 8 luni nu am cunoscut decât păturici și jucării de pluș 😦
Stăpâna nu a vrut să ma dea ”pe stradă, la fetițe” și să contribuie la înmulțirea câinilor fără stăpân, dar nici accesele mele de NE nu le mai suportă, așa că a decis să mă castreze!
Te rog, ajută-mă să-mi găsesc jumătatea înainte să fie prea târziu. Jumătatea mea este timidă, dar puțin mai îndrăzneață decât mine, tânără, dar ceva mai experimentată, sănătoasă și bucuroasă să ducem specia mai departe.
Eu sunt chiar mai drăguț decât în poze (:P), am 39 de kg și locuiesc în București.
Sper ca share-ul tău să fie de aur!
Mulțumesc mult și te ling cu drag,
Jäger,
ps: pot fi contactat prin intermediul Spirala Colorata
11162507_10153167714264794_5599909044776009386_n

Cel mai ascultător sunt când văd mâncare.

_DSC8329 (2)

Cel mai mult îmi place la mare!

Eu la două luni.

Eu la două luni.

 

Advertisements

4 Responses to "Dragă Bucurie,"

Hello…eu sunt Luna..si in septembrie fac 2 ani..Poti vedea pozele mele aici : https://www.facebook.com/LunaBula?fref=ts
In curand vreau sa devin mamica,asadar mi-ar placea sa ne cunoastem!

Luna…esti superba! Abia astept sa te cunosc. My momma will speak to your momma 😉

Nu a mers potriveala cu Luna, asa ca Jager asteapta in continuare sa-si gaseasca iubita pentru imperechere.

don’t breed or buy while other in shelter dies…asta asa ca activist pt cainii fara stapan pt care zici ca ai ceva sentimente

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: