Spirala Colorata

Despre prieteni. Și povestea mea de iubire

Posted on: February 4, 2016

Știți deja, mulți dintre voi, povestea mea cu copilul apărut pe neașteptate, refuzul tatălui de a se implica și decizia mea de a-mi asuma singură sarcina și creșterea copilului.
Am luat decizia cu greu, dar cu inima deschisă, fără nicio așteptare de la tată sau familia acestuia.

home oct 2015

Pe el l-am tinut in brate cand imi lipsea apropierea cuiva. My dog, my best friend🙂

Am luptat cu acceptarea asta din greu, iar lupta nu se va termina, probabil, niciodată. Oricât de conștientă sunt că dacă mi-am asumat trebuie să nu mă plâng și să nu am pretenții din partea cealaltă, recunosc că mi-e greu. Pe de o parte, sunt întrebările și indignarea celor din jur, dar mai ales este vocea spiridușului justițiar din capul meu, care are și el dreptate: ”e și responsabilitatea lui, căci am greșit egal în povestea asta”, ”știu că a zis că nu o vrea, dar cam târziu, căci ea deja exista”, ”până la urmă nu e vorba de mine, ci sunt drepturile copilului”, ”nu e treaba ta să-l protejezi pe el, că nici el nu te-a protejat pe tine”,  e t c, e t c.
În toată perioada asta de sarcină, m-am confruntat cu sindromul fugarului din partea lui. Ignore, nepăsare, îndepărtare completă. Femeile care au pățit-o ca mine recunosc perfect atitudinea bărbaților din acest scenariu. Nu a fost o surpriză pentru mine, nu am cerut nimic și nici nu m-a deranjat prea tare ca au lipsit sprijinul financiar, grija, atenția sau dragostea de care are nevoie orice femeie însărcinată. Mi-a lipsit, însă, mult de tot, prietenia lui. M-au marcat două faze: întâlnirea în care a stat cu ochelarii de soare pe față tot timpul discuției, și, cireașa de pe tort, când i-am trimis o poză cu burtica de Crăciun, iar ca răspuns mi-a dat block pe Facebook. De parcă o lentilă colorată sau capul băgat în nisip fac realitatea să dispară. Deh… men🙂 Am decis atunci că îi dau și eu ignore. Sunt înciudată că știu că, de fapt, nu o să-l ignor niciodată, căci nu ar fi spre binele fetiței. Va trebui să învăț și lecția ego-ului călcat în picioare, căci mi-am promis că niciodată nu-l voi izgoni pe tatăl copilului meu, oricât de nedrept s-ar purta el cu mine.

Dar, hei! Ce-ți ia universul pe de o parte, îți dă înzecit pe de alta!🙂

De când mi-am anunțat familia si prietenii apropiați ca sunt însărcinată am primit tot sprijinul si toată dragostea posibile. Ajutorul solicitat a venit fără zăgadă, fără reproș, mereu cu inima deschisă, deși toți au fost si încă sunt șocați de ce am făcut. Mai ales ai mei, dragii de ei, și-au ascuns cum au putut frustrarea, măcinarea, dezamăgirea că fata lor a fost inconștientă, dar și nerespectată, că nu a parcurs frumosul și convenționalul drum în a avea o familie, drum preconizat de toată evoluția mea de succes social de până atunci. Apoi, au urmat cunoștințele: foști colegi de școala sau de serviciu, colaboratori, partneri de lucru, clienți, prieteni din grupuri mai vechi, dar și necunoscuții (în special femei). Toți au venit in întâmpinarea mea cu atâta căldură, dragoste și chiar sprijin material, încât m-au lăsat efectiv cu gura căscată.

Am primit până acum tot ce îmi trebuie, fără sa cer nimic. Pur si simplu ei au vrut să îmi ofere un sprijin, iar eu am acceptat știind ca voi da și eu mai departe: pătuț, masă de înfășat, cărucior, landou, cântar, cădiță de baie, foarte multe haine de copil, haine pentru mine, o chirie mai mică, o ecografie 4D, cărți, prieteni care mi-au facut curat în casă, mi-au cărat cumpărtaurile, m-au ajutat să-mi decorez casa, mi-au gătit sau mi-au plimbat câinele. Ș.a.m.d. Cel mai important a fost sprijinul emoțional: am primit și încă primesc sute de mesaje de încurajare, îmbrățișări si pupici reali și virtuali, asigurări ca nu sunt singură și că totul va fi bine.

De ziua prieteniei, vă mulțumesc pentru tot și vă iubesc!

Mă simt atât de norocoasă când mă gândesc câte femei îl au alături pe partenerul lor, dar care nu e de fapt acolo. Cât de greu trebuie să le fie să suporte lipsa de interes, atenție, răsfăț, mângâieri și dragoste când el doarme în pat cu ele, dar sufletul e la mii de kilometri distanță. Lor nu le compensează nimeni aceste lipsuri, prietenii și familia se gîndesc că au soț, care le sprijină. Nici ele nu cred că vorbesc prea mult despre asta. Își trăiesc în tăcere tristețea așteptând să vină puiul pe lume pentru a primi de la el dragostea care le este refuzată de soț.
Povestea mea de dragoste este una atipică. Am suferit pentru că nu am putut împărți cu bărbatul care m-a lăsat însărcinată bucuria acestei perioade speciale. Dar am împărțit-o, în schimb, cu toți acești oameni din jurul meu de care m-am îndrăgostit pe bune.
Nu vorbesc despre tatăl copilului si las pe fiecare să creadă ce vrea, fiindcă el, de fapt, nu există. Nici măcar nu mă mai tem că nu o să împărțim bucuriile și responsabilitățile creșterii unui copil sau că o va traumatiza pe fiica mea cu lipsa lui de interes. Pentru că am cu ce să compensez. Ea va crește cu acest ”tată colectiv”. Cu voi, familia, prietenii, cunoscuții mei. Adevărate repere morale și modele masculine există deja în viața ei: bunicul, unchiul, tatăl spiritual, prietenii mei bărbați foarte apropiați, prietenele mele femeie-bărbat. Toți mă copleșiți cu iubire și atenție, nu am nicio îndoială că ea va primi înzecit.

Iubirea nu se înscrie în certificatul de naștere.

Scriu rândurile astea pentru toate fetele care acum sunt în cumpăna de a ține o sarcină sau a o înlătura, precum și pentru apropiații lor. Dacă cel mai puternic argument favorabil renunțării la copil este faptul că tatăl nu vrea, vă rog, nu-i dați drept de veto. Oamenii au limitele lor. Unii sunt mai omenoși, alții mai puțin. Nu lăsați lipsa de iubire a cuiva să o înnăbușe pe a voastră. De veți oferi iubire, universul vă va scălda în fericire!

Fără așteptări și cu încredere înainte, totul va fi bine🙂

64 Responses to "Despre prieteni. Și povestea mea de iubire"

nu iti fa griji, ai sa te descurci🙂 vei fi surprinsa de ce resurse ai

Felicitarile mele, esti o femeie minunata si o mama luptatoare. Un adevarat model pentru mine si cei doi copii ai mei. Sa fii sanatoasa si sa privesti numai inainte! Imbratisari calde din …Bruxelles

draga mea,barbatul care nu isi asuma responsabilitatea cresterii unui copil nu este barbat ,ci carpa de vase.Nu fi trista ,ai sa reusesti de una singura,el nici nu stie ce pierde..Nimic nu e mai injositor pe lumea asta decat sa-ti renegi propriul copil, propriul sange,asta spune multe despre el..Nu va fi niciodata un barbat adevarat..Cat despre tine,iti admir curajul si demnitatea de a fi o mamica singura si sunt convinsa ca o sa fi cea mai fericita pe viitor.Bucura-te de orice scunda a vietii tale si inchina-te si multumeste-i lui Dumnezeu ca ai scapat de un asa lache..care nu te-a meritat de la bun inceput..puup,ai grija de tine🙂

[…] Nicoleta Cârjan. Însărcinată acum în luna a noua cu o fetiță, tânăra a mărturisit pe blogul ei faptul că a fost părăsită de fostul prinț Nicolae, despre care spune că ar suferi de […]

[…] Nicoleta Cârjan. Însărcinată acum în luna a noua cu o fetiță, tânăra a mărturisit pe blogul ei faptul că a fost părăsită de fostul prinț Nicolae, despre care spune că ar suferi de […]

[…] Nicoleta Cârjan. Însărcinată acum în luna a noua cu o fetiță, tânăra a mărturisit pe blogul ei faptul că a fost părăsită de fostul prinț Nicolae, despre care spune că ar suferi de […]

Nicoleta . Deschide proces de paternitate . Este cea mai buna varianta si mergi cu fruntea sus . Copilul tau este mai important decat toate barfele din media !

Parerea mea, atata timp cat copilul va fi minor aflat in grija mamei, recunoasterea tatalui si mentiunea lui in certificatul copilului va reprezenta o necesitate a solicitarii acordului tatalui de fiecare data cand va pleca in vacanta din tara cu copilul, acordul tatalui privind scolarizarea sau cu privire la probleme medicale etc. De fiecare data sa ” te rogi ” de el sa ti dea acordul. Eu as opta pentru o recunoastere dupa majoratul copilului. Opinia mea are la baza experienta din activitatea de stare civilaa si evodenta persoanei.
.

In total agreement with your opinion, Cristina.

As far as ‘father’s name’ in the birth certificate is concerned – it is a matter of record for all times – just TELL THE TRUTH AS IS WITHOUT ANY SHAME Nicoleta,

something like ‘a person totally devoid of any humane feelings, parental responsibility and obligations’ or,
‘a person that did not and is not willing/interested in discussing/participating in any dialogue with me’ or,
‘a person that chose to disappear with no trace from my life’.

Draga mea,
Cu asemenea oameni în jurul tau trebuie doar sa-i multumeste lui Dumnezeu si sa mergi cu fruntea sus inainte, bucurandu-te de tot.
Sa ai parte de tot ce este mai bun.

Mihaela

All respect and admiration for YOUR decision – choosing life. Please do not dwell/do not occupy your mind and thoughts with the other party’s behaviour after the act was consumed (question pls – does he deserve it?); use all your energy,thoughts and body to bring in the world a healthy and happy human being and offer all your maternal love and care you can muster. Please do not forget – creation of new life is an act of God first and foremost; be happy and thankful that you were the chosen one. God help you!.

asa, de curiozitate : despre care poveste de dragoste este vorba?
sincer vorbind, daca misteriosul tata este cine se spune ca este, baiatul e departe de a (imi) fi simpatic … insa tu ai facut tot posibilul sa te faci antipatica; te felicita lumea ca te-ai culcat cu unul, intr-o seara si ca aduci pe lume un copil din flori … really????? cred ca esti mai desteapta decat ceea ce afisezi (cel putin, asa sper) si stii ca nu e o chestiune de lauda si cu atat mai putin una pentru care sa primesti felicitari; fetita ta te va intreba candva cum a fost … si n-a fost o poveste de dragoste, caci de-ar fi fost, sindromul vulpii care n-ajunge la struguri nu ti s-ar fi potrivit atat de bine incat sa ti-l asumi ca pe un act de curaj si demnitate; esti ranita si e firesc sa fii; atitudinea lui, oricine ar fi el, e de doi bani si, din nefericire, anticipez ca de doi bani va ramane; indiferent de situatie, ca si tine, ar fi trebuit sa-si asume atat vina cat si responsabilitatea (si lipsa acesteia), pe principiul “capul face, capul trage” … dar atitudinea ta really sucks … pacat … puteai sa ai o atitudine de printesa dar ai ales-o pe cea de sufrageta …

Povestea mea de iubire, Irina, este cea cu toti oameni din jurul meu care mi-au fost alaturi (asta si scrie in postare “ca m-am indragostit pe bune de ei). Ma felicita lumea pentru ca am avut taria de caracter sa nu fac un avort, atunci cand am simtit ca acest copil are sensul lui de a veni pe lume (citeste si postarea “A fi sau a nu fi mama singura”ca sa te lamuresti). In ceea ce priveste atitudinea de printesa… nu, multumesc! Prefer de un milion de ori atitudinea de sufrageta, onesta, deschisa si asumata, decat pe cea de printesa care trebuie sa fie ipocrita si mincinoasa pentruu a pastra aparentele. Fiecare cu valorile ei…

prin atitudine de printesa (o metafora, de altfel) am vrut sa spun o atitudine de “real lady” … nici prin cap nu mi-a trecut ca ar fi trebuit sa fii ipocrita sau mincinoasa si cu atat mai putin nu m-am gandit ca ar fi trebuit sa nu pastrezi copilul; eu nu-ti apreciez atitudinea tocmai fiindca este ipocrita si duala; am folosit cuvantul sufrageta in sens peiorativ … era mai potrivit sa spun “de mahala” sau “de cartier” dar mi s-a parut foarte dur; cred in continuare ca puteai fi o doamna, mai ales ca stii sa iei si sa-ti asumi decizii grele si impactante; in fine, e alegerea ta felul in care iti construiesti imaginea; cat despre prieteni … as fi crezut in povestea voastra de dragoste daca te-ar fi sfatuit de bine; din ce vad, te-au sfatuit spre binele lor; sper sa iti reconsideri multe din pozitii si atitudini, mai ales ca, repet, deciziile tale sunt corecte si curajoase

Ce trebuia să facă ca a fie o doamnă?

Ce vorbe dure!!Nu stiu zău dacă o doamnă ar putea scrie ce ati scris dumneavoastră…

De exemplu sa aiba grija sa ni ramana gravida dupa cateva luni de relatie…e clar ca nu il cunostea suficient pe partener. Pana la avort, exista protectie de ex…Mai curand hotararea a fost una egoista si acuma il facem pe domnul in cauza cu ou si cu otet. As zice ca un adult e mai reaponsabil. Ai un partener, 5, 10, dar daca e sa o luam asa…copilul vine cand doi oameni se cunosc, sunt impreuna, isi fac planuri, au o viata impreuna…ideal sa fie sot si sotie…E nevoie de multe sa faci un copil fericit. Copilul nascut in alte conditii va avea mereu un stigmat…isi va pune intrebari. Va mintiti daca credeti ca va fi altfel. Si daca va ajunge sa dea vina pe dvs…atunci va fi si mai dureros. Nu uitati ca un copil are suflet, va creste, o sa vrea sa fie precum cei din jurul lui si nu va avea sansa asta…Discetnamantul incepe de la primul contact sexual neprotejat.

All respect for your opinion, Irina, but please allow some thoughts/opinions of mine:

– there is no denying whatsoever, Irina, that the baby is TOTALLY INOCENT.
– in the world we are living in, as far as I know, there is NO perfect human being; it is universally accepted.
– there are only two persons that know what was in their minds and souls at the time of conception, what motivated their act.
– if there were ANY hidden thoughts/motives nurtured by ANY one participant in the supreme act of conception or prompted the act THEN THEY (him or her or both) will be judged by the PERFECT ONE that, HE ALONE, has the power to do so, NOT AT ALL any other person.
– as far as ‘copil din flori’ term is concerned, let the society at large say whatever it wishes to say; one thing is certain, this baby is neither the FIRST nor the LAST to be brought up by her matter only.
– any INOCENT new human being must be treated with dignity by society.

totally agree with everything above; I don’t understand why you needed to underline all these points; maybe it’s because you did not understand my point; one thing is to be added, though : society treats you as it pleases, innocent or not; as long as a baby depends on his/her parents, they should be responsible also for how he/she appears in the eyes of a very judgemental society; as a very personal confession, my husband was a child assumed exclusively by his mother; he never even knew who his father was; he died at the age of 72 still tormented by the fact that he was a “copil din flori”; he suffered all his life because of this even if he was an amazing person, a great character, a wonderful professor and a perfect husband … the first act of treating an INNOCENT with dignty is NOT to put this human being in a position that really lacks in many other aspects, not only in dignity;

Oh yes Irina, I fully understood your text; personally I felt that the terms ‘copil din flori’ ‘sufrageta’ ‘printesa’ used and addressed to an expecting mother are harsh and unwarranted. No doubt that she deserved much better support and encouragement given the state she is in, regardless.

Sorry to hear your husband’s passing and his life long suffering.

It is sad to hear that your husband went to his grave an unhappy, tormented soul. It appears that the lack of open, sincere mother-son dialogue/communication re this v personal issue did not exist in his life on this earth; vv sad. I certainly hope that it WILL NOT be the case in this subject lady-daughter’s life. Good Lord give them wisdom and courage to be open and transparent to each other.

All the best!. btw. – Your total agreement with my text is appreciated.

you know, sometimes nice words are empty and harsh words are a lesson; I wish her and her baby all the best, no doubt about this; I also wish she had friends and familly to teach her better how to deal with this situation; she will have to face a lot of hate and ugly words and I stick to the fact that she should change attitude a little bit; I have almost no hope that a father who treats the mother of his daughter the way described herein is capable to radically change all of a sudden; especially if he comes from a stubborn familly😦 ; if I were her friend, I would have advised her differently … but I do wish her an easy birth and a healthy happy little daughter

”harsh words are a lesson”… Ce bine ca nu esti in postura sa ne dai tu lectii tuturor! Nu stiu, esti judecător pe undeva? Ai painea si cutitul vietii oamenilor? Ce treaba ai tu sa iti doresti, intr-o fraza patetico-etica aberatii ca ”I also wish she had friends and family to teach her better”. La tine toți sunt nuli, dai in toti: mama copilului, tatal, prieteni, familie! Inclusiv familia regala e nula (stubborn family). Tu ai vreodata un cuvant de bine despre cineva? Mamaaa, ma intreb cum te pozitionezi tu insati in propriii ochi? Ai altar cu poze personale pe un perete intreg acasa? Sau, sa te intreb altfel, ai un loc de munca? Atunci cand interactionezi cu oamenii ii pui pe toti la zid? (ratatul ala, needucatul ala, proasta aia?). Pacat de limba ta engleza si de romana coerenta, ai creierii aia pusi cu furca in cap (cum imi zice si mie taica-meu cateodata🙂 ) si numai ura in suflet. Trezeste-te la realitate! Tu poate crezi ca esti cool, ca oamenii te asculta pentru ca te apreciaza. Poate te asculta pentru ca vorbești bine (in sensul de corect si savuros prin modul scandalos uneori in care o faci, ca un tabloid de doi bani), poate te asculta pentru ca esti frumoasa. Dar, crede-ma, nu te asculta pentru ca sunt de acord cu tine (decat poate niste exceptii).Sochezi prin inveninarea ta si prin criticismul exagerat!

wow, Irina, nu pot sa cred, ce atitudine, pe cat de dura, pe atat de incorecta. Tu spui mai jos ca nu ai fost de parere sa nu fi pastrat copilul, dar, prin expresii de mahala ca ”te-ai culcat cu unul” sau prin expresia ”aduci pe lume un copil din flori”, asta spui, destul de raspicat. Si copiii astia ”din flori” au dreptul la viata si multi sunt mai oameni decat vom fi noi vreodata. Sa iti dau doar trei exemple de copii din flori: Leonardo da Vinci, George Calinescu, Jack London. Draga Irina, nu da cu barda, ca nu stii cum te va izbi si pe tine viata de toti peretii. Nu iti mai inchipui ca stii ce e in viata sau in sufletul oamenilor, cum sunt ei de doi bani sau nu. Din fericire, nu ii evaluezi tu si nici nu le stabilesti tu locul meritat. Nu mai evalua tu IQ-ul celor din jur (”cred ca esti mai desteapta decat ceea ce afisezi”), hai sa se uite fiecare la el. Las deoparte multe alte intepaturi (directe sau aluzive) ale comentariului tau, si iti spun ca fata aceasta este mai printesa decat multe dintre noi. In primul rand, judecand dupa cantitatea de postari din blogul ei, cred ca scrie dinainte de a ramane insarcinata. Deci, nu s-a gandit, asa cum sugerezi tu: hai sa imi fac un pic de reclama. Ea e un intelectual, un om implicat in societatea asta, are un cuvant de spus, un punct de vedere, si il spune. Intamplator, acum are un cuvant de spus despre viata ei. Stie ca are niste cititori, vrea sa comunice (e o nevoie umana) si, da, cred ca vrea si sustinere (desi e simultan o fata puternica). Iar in loc de sustinere, mai primeste din cand in cand grimase de ura, afirmatii de tipul ”atitudinea ta really sucks”. Cat de tare sa te fi frustrat viata (si alegerile proprii) ca sa ajungi sa ai atata fiere in gura/minte? Chiar daca o dezaprobi, fa-o ca o lady (ca tot vorbim de printese), esti fata, pana la urma, nu muncitor pe santier cu tigara in coltul gurii. Iarta-ma daca si eu am fost pe alocuri mai taioasa, dar, Irina, doare. Doare sa dai cu pietre asa, ca ti se pare ca esti ”cool”, ca gandesti mai altfel.

Nu lua in seama tot ce scrie lumea, si toate rautatile, tu ai mare curaj, trebuie sa fii tare.Sa se termine cu bine , sa ai un copil sanatos, sa duci la bun sfarsit sarcina,asta conteaza acum.

Nu lua in seama tot ce scrie lumea, si toate rautatile, tu ai mare curaj, trebuie sa fii tare.Sa se termine cu bine , sa ai un copil sanatos, sa se termine totul cu bine

Santaj emotional level 999. Urmeaza 1000?

OoooMG ! Totul are sens acum… Cum puteai sa ratezi ocazia de a avea copilul unui print? Daca il convingeai sa se casatoreasca cu tine si familia regala era de acord deveneai… printesa! Visul oricarei fetite de 7 ani. Normal ca l-ai lasat pe fraierul ala dupa 6 ani pentru o relatie cu printul mostenitor (speculez evident, dar se leaga mult prea bine)

Mama singura, avort, drepturile copilului, spiridusul justitiar, conditia femeilor din Romania…toate gogosi! Ai premiu de excelenta pentru mental acrobatics.

Fata aceasta scrie pe blog din anul 2013. Pe un blog asta faci, scrii ganduri, opinii, fapte de viata. In special din viata ta. Da, daca si-ar fi facut un blog la 10 secunde dupa ce a ramas insarcinata, puteai zice ca isi doreste publicitate si ca face pe victima. Se vede insa din tot blogul ei ca e un om implicat, care nu vrea sa taca, un om principial, cu idealuri (m-am uitat acum la postarea cu autostopul prin Bucuresti :)). E un om caruia nu ii pasa cine-stie-ce de imagine si merge inainte cu viata lui. Ca scrie, o face pentru ca are talent literar, are opinii si acum, da, mai cred ca voia si un pic de sustinere, dar, in schimb, primeste cate o grimasa de ura/dispret sau cate o piatra. Ma intreb, cei care scriu asa ca tine (din fericire nu sunt multi, cred ca mai e in Romania si discernamant) sunt infailibili, absolut perfecti in vietile lor? Sunteti o comunitate mare, roz, cu relatii ideale in care totul merge struna, cu infidelitate zero, cu asumarea totala a responsabilitatilor? Aveti copii destepti, bine-crescuti, stiti sa luati decizii corecte, legale, stiti cand trebuie sa ai sau nu un copil, stiti cand trebuie sa taci sau sa vorbesti. Unde traiti voi, ca vrem si noi, astia mai jegosi, sa venim si sa luam lectii! Oameni buni, o sa va izbeasca viata de toti peretii! Asa se invata empatia, daca nu ai minte, se invata prin suferinta! Nu mai priviti viata prin ochelari de cal, sunt sute de nuante la care voi, moralistii de serviciu, nici nu visati! Dar riscati sa va puna viata in situatia aia si apoi sa nu primiti nicio mana de ajutor, ci doar o expresie de dispret, de la altii ca voi.

De obicei, cei care dau chix frecvent, sunt si cei mai vocali.
Chiar exista si oameni perfecti sau foarte aproape de a fi perfecti cu viata lor.
Cunosc cativa. Au o viata frumoasa, cap coada. Acuma, sincer vorbind…spune-i normalitate sau perfectiune…dar ea exista. Si daca cineva vrea sa spuna ceva, e liber. Ca si dvs. Chiar daca adevarul (va) supara.

Decizia ta de a pastra copilul e de inteles… hell, poate ca daca as fi fost in locul tau as fi facut la fel. But, you playing the victim card is f..-up in so many different ways

Cine face pe victima? Chiar nu ma consider una si sunt recunoscătoare pentru tot ce am indiferent de situație. Despre recunoștință e vorba si in aceasta postare, in cazul in care nu ii înțelegi scopul.

Nu as zice ca joaca the victim card, ci doar ca are sentimente puternic negative legate de el si asta, constient sau nu, ajunge sa nuanteze puternic textele.

“În toată perioada asta de sarcină, m-am confruntat cu sindromul fugarului din partea lui. Ignore, nepăsare, îndepărtare completă. Femeile care au pățit-o ca mine recunosc perfect atitudinea bărbaților din acest scenariu. Nu a fost o surpriză pentru mine, nu am cerut nimic și nici nu m-a deranjat prea tare ca au lipsit sprijinul financiar, grija, atenția sau dragostea de care are nevoie orice femeie însărcinată. Mi-a lipsit, însă, mult de tot, prietenia lui. M-au marcat două faze: întâlnirea în care a stat cu ochelarii de soare pe față tot timpul discuției, și, cireașa de pe tort, când i-am trimis o poză cu burtica de Crăciun, iar ca răspuns mi-a dat block pe Facebook. De parcă o lentilă colorată sau capul băgat în nisip fac realitatea să dispară. Deh… men🙂 Am decis atunci că îi dau și eu ignore. Sunt înciudată că știu că, de fapt, nu o să-l ignor niciodată, căci nu ar fi spre binele fetiței. Va trebui să învăț și lecția ego-ului călcat în picioare, căci mi-am promis că niciodată nu-l voi izgoni pe tatăl copilului meu, oricât de nedrept s-ar purta el cu mine.”

iar mai jos zici

“Nu vorbesc despre tatăl copilului si las pe fiecare să creadă ce vrea, fiindcă el, de fapt, nu există. Nici măcar nu mă mai tem că nu o să împărțim bucuriile și responsabilitățile creșterii unui copil sau că o va traumatiza pe fiica mea cu lipsa lui de interes.”

Arata-mi exact unde nu vorbesti despre el. Exista un contrast imens intre tonul total al postarii si aceste randuri pe care le-am copiat mai sus? As putea continua si cu alte citate din tine legate de el care contrazic feeling-ul general pe care tu sustii ca vrei sa il transmiti. Sa nu mai zic ca generalizezi flagrant si condamnabil, parerea mea…

Eu in locul tau m-as concentra la partea pozitiva si nu as mai scrie despre el. Daca tot zici ca nu vorbesti despre el si esti recunoscatoare si nu ii ceri nimic, ce ar fii sa nu il mai mentionezi asa cum ai facut-o pana acum?

Si ce-ar fi ca tu sa-ți vezi de viata ta? Sfat contra sfat😉

Dar tu te-ai expus, nu? Tu ai povestit toată istoria, tu ai ales ca, în ciuda prieteniei pe care o invoci, sa dai lumii motive sa vorbeasca. Daca ce scrie presa e corect, si tind sa cred ca este, atunci lucrurile sunt nasoale si premeditarea ramane varianta nr 1. Daca tatal acestui copil era un oarecare mai citeam noi toti povestile astea oare?

Tatăl acestui copil este un om oarecare, ca noi toți ceilalți. Poveștile nu sunt despre el. Sunt despre mine si despre toate femeile care ajung in situația de a fi fortate ori sa facă un avort, ori sa crească singure un copil, din cauza faptului ca bărbații nu își asuma partea de vina in apariția unei sarcinii neplanificate.

Bun, atunci ieși public și spune acest lucru: ba baieti, scrieti prostii, fiica mea Anna nu este copilul lui Nicolae. Deocamdata Casa Regala e in plin scandal iar tu joci ping pong la masa self brandingului. Esti om de comunicare, nu pot crede ca nu stii exact ce faci.

Una peste alta ii doresc fetitei tale o viata frumoasa si senina. Dar cred ca nu-ti dai seama ce impact pot avea deciziile tale de acum asupra vietii ei. Onlineul este o arhiva, ramane.

Mult noroc!

Eu nu datorez nimanui declaratii publice, fiindca sunt o persoana privata. Ce povestesc public despre mine pe blogul meu este 100% asumat. Speculatiile celorlalti ma lasa rece.

Bună seara! Mi-ar plăcea să vorbim. Povestea mea e oarecum asemănătoare, doar că tatăl copilului meu m-a lăsat să cred c-ar vrea să avem un copil înainte ca el să apară. Apoi…mi-a cerut să fac avort,,,pentru că am rezistat presiunilor, a întrerupt orice legătură cu mine… Povestea e lungă, urâtă, dureroasă, în curs de desfășurare…Fetița mea are acum 3 ani..ani în care am luptat pentru drepturile ei: să fie recunoscută, să obțină pensie de întreținere și dreptul de a-și cunoaște tatăl…le-am obținut în instanță, unele în mod formal…Prețul: epuizarea psihică, demnitatea călcată în picioare de el, de familia lui …, bârfa, judecata celor ce nu pot depăși mentalitatea că ”dacă se întâmplă ceva, doar femeia e de vină și doar ea e responsabilă”, care cred că, dacă dorești ca al tău copil să beneficieze de toate drepturile ce-i sunt recunoscute de lege ești o profitoare, care cred că bărbatul ar trebui lăsat în pace dacă nu vrea să-și asume. Îți înțeleg neliniștile, suferința, frământările, gândurile … Probabil nu toți bărbații sunt la fel…eu am întâlnit unul fără conștiință, fără inimă, în stare de orice ca să-i fie bine. Aș vrea să-ți împărtășesc din experiența mea…poate te va ajuta…cu toate că nici acum nu sunt vindecată de ceea ce mi s-a întâmplat mie, copilului meu…

Imi pare rău ca ai trecut prin asta si sper ca in curand rănile tale sa se închidă si sa mergi cu fruntea sus mai departe. E trist ca oamenii au viziuni atat de limitate si atat de constrângătoare pentru femei. Cel mai tare ma întristează femeile care gândesc asa. Daca vrei sa ținem legătura, pe mail sau fb oricând! Multumesc

Spiralacolorata, tu esti un om obijnuit, ca oricare altul. Comentariul asta nu e despre tine. E despre toti barbatii care s-au saturat sa fie generalizati si jigniti intr-o maniera jegoasa si sexista de catre femei ipocrite care cred in misoginism dar nu vad misandrismul din ele.

Scrii articole intregi despre viata ta personala si cum categorii intregi de oameni ar trebui sa se comporte, apoi cand cineva vorbeste despre tine (in sectia TA de comentarii. pe care TU o ai pe site-ul TAU care este PUBLIC si facut special ca sa primesti FEEDBACK de la oamenii care te citesc) le spui isi vada de vietile lor….what?!?! Tu esti pe bune acum?!

Ti se pare ca am cerut eu undeva sfaturi/feedback despre ce sa scriu si ce sa fac? Acesta este un blog personal. Il tin public atata timp cat vreau eu sa fie public, iar sectiunea de comentarii e deschisa, atata timp cat am eu chef sa fie deschisa. Chiar nu ma intereseaza parerea oricui si nu am nicio datorie morala fata de nimeni sa inghit lipsa de logica, rautatile sau datul cu parerea fara a fi in cunostinta de cauza.

Tocmai ca lipsa de logica e problema. Si lipsa de coerenta🙂

Chiar asa, nu mai citi toate rautatile, ma bucur ca ai nascut si s-a terminat cu bine.Ai nevoie de oameni buni langa tine si sustinere morala.E foarte greu prin ce ai trecut.

Aici are dreptate Stef- deci ori blochezi comentariile si iti expui doar tu parerile, ori permiti intruziuni in viata ta expusa cu toate intimitatile, aproape exchibitionist- dar nu te superi ca si cititorii sunt sinceri.

Stai linistita ca mie mi-a blocat deja vreo 2 comentarii. Si nici macar nu erau jigniri sau calomnii. Erau doar niste puncte de vedere pe care le-am expus realmente din buna credinta pentru a explica anumite parti pe care a ales sa le ignore. Dar asta e cand vrei sa scrii un articol sa fie doar despre tine iar argumentele altora sunt prea greu de combatut: le stergi. E mult mai simplu decat sa combati cu un contra argument bun.

Avem povesti similare, am aflat de tine in toamna de la o colega de serviciu pe care o cunosti🙂. Ea mi-a zis ca suntem in aceeasi situatie. Dupa 4 ani in care am stiut ca nu voi putea avea niciodata copii, in iulie am ramas insarcinata cu un baiat cu care eram intr-o relatie de 3 luni, total nepregatit pentru asa ceva. Intamplarea face ca minunea mea sa fie si mai mare, intrucat voi avea gemeni. Nu a fost de acord cu sarcina, in toata perioada asta mi-a reprosat ca l-am pacalit, ca am planuit, ca l-am mintit ca nu pot avea copii si cate si mai cate. La mine nu s-a pus problema unui avort din start, pentru ca poate fi singura mea sansa sa am copii vreodata. Dupa ce am aflat si ca sunt gemeni, bucuria a fost dubla. E clar ca e minunea vietii mele si n-am sa regret niciodata decizia de a pastra sarcina. Lui i-am pus in fata de la inceput orice varianta doreste: sa se implice cat vrea, sa ii recunoasca sau nu, sa nu se implice, sa faca absolut ce isi doreste, cu o singura conditie: daca se hotaraste sa se implice in viata lor, sa o faca intr-un mod constant, nu sa ii vada o data pe an. Era complet nepregatit pentru asa ceva si imi pare rau ca i-am dat viata peste cap si ca a suferit si poate mai sufera pentru ca nu-si doreste sa se implice realmente. Dupa 7 luni in care nu s-a hotarat ce vrea (am tinut legatura, dar nu pot sa spun ca am fost impreuna), dar in care a avut grija sa-mi reproseze la orice pas situatia si in care l-am simtit distant si neinteresat de copii, momentan nu mai comunicam in niciun fel. Fiecare e cu viata lui si sunt un pic mai linistita. Nu a fost langa mine in niciun moment greu, nu m-a sprijinit si niciodata nu s-a bucurat daca ii trimiteam cate un sms dupa ecografii; tot prietenii si familia m-au ajutat. Nu-i reprosez nimic, nu vreau nimic de la el, mi-am asumat copiii si oricat de greu imi va fi, sunt convinsa ca am facut ceea ce trebuia.
In legatura cu ce spune lumea, nu am sa bocesc dupa numele lui in certificatele de nastere (ba chiar cred ca m-ar incurca) si, desi am primit astfel de sfaturi, nu-i voi cere niciodata in instanta paternitatea. Un tata care nu-si doreste copiii nu e tatal lor si punct. Nu-l pot obliga sa fie tata daca el nu simte asta. Exact cum mi-a zis el: “nu sunt copiii mei, sunt doar ai tai.” Vom fi noi 3, cel putin la inceput si…cine stie, poate la un moment dat, mai apare cineva in viata noastra. Sunt convinsa ca eu si cei din jurul meu vom fi de ajuns si ii vom compensa lipsa. Da, mi-a lipsit sprijinul lui, as fi vrut sa fie langa mine si sa se bucure asa cum ma bucuram eu la fiecare noutate, probabil imi va lipsi si in continuare, dar sunt sigura ca ne vom descurca.
Ti-am scris pentru ca voiam sa iti arat ca mai sunt si altele in situatia ta, pentru ca pe mine ma ajuta de ex. sa te citesc si sa stiu ca, oricat am fi de judecate, si tu iti pastrezi optimismul si convingerea ca ai facut ce trebuia. Am si eu momente de cumpana. Uneori e de ajuns sa le vad mutritele de la ultima eco si sa ma linistesc.🙂
Sarcina usoara in continuare si intalnire cat mai placuta!

Multă putere, Miruna! We are part of a bigger plan, never forget🙂 te pup cu drag

Felicitari! Eu iti spuneam sarcina usoara in continuare si tu deja nascusesi🙂 Ai o mogaldeata super dulcica! De-acum incolo, incepe alta aventura! Sa scrii si despre alaptat (asa cum ai zis) ca sigur voi fi interesata.🙂
Eu sunt in sapt. 33, sper sa mai rezist macar 4.
Te pup si eu si nopti cat mai linistite!🙂

Urât din partea bărbaților. Trebuia să își asume și el situația, doar nu ai fost singură în pat când ati conceput copilul. Orice greșeală se plătește. Tipul a pățit o rău de tot, nu te iubește , nu e pregătit și v ati dat amândoi viețile peste cap. Este o greșeală a amândurora. O aventură sexuală fără happy end….

Nu privesc chiar asa lucrurile. Nu a fost o aventura sexuala, ci era o relatie la inceput, cu bune si cu rele, nu doar cu sex. De altfel, il dusesem deja si la ai mei in vizita, urma sa mergem in vacanta impreuna etc.
Din punctul meu de vedere, happy end-ul pt mine sunt copiii. N-am sa-i privesc niciodata ca pe o greseala.

[…] Cîrjan a povestit luni pe blogul ei cum a decurs totul și cum a fost momentul în care a văzut-o pentru prima dată pe Iris Anna. […]

Felicitari, ai facut alegerea buna! Fetita e minunata- sa-ti traiasca, si sa fiti fericite!

E o scumpete mica. Cum sa lasi scumpetea aia si sa refuzi sa o vezi, sa o tii in brate?

Ma bucur ca e bebica bine, atat conteaza. Cat despre domnul Nicolae, sincer, pare ca ai scris toate astea pentru el. E oricum inadmisibil cum poate sa gandeasca, cel putin pentru mine este. Si mai mult decat atat, el e cel care va rata toate momentele de inceput ale fetitei si bucuria de a-i fi parinte, oficial sau nu. Zic de momentele de inceput pentru ca eu am incredere ca se va redresa situatia, macar pentru ca fiica ta sa isi cunoasca tatal, nu sa il caute mai tarziu prin ziare sau pe internet, ca sa vada cine e. Sa fi fost in locul lui, m-as fi bucurat maxim, copilul nu are nici o vina si are nevoie de amandoi. Si ce daca are sau avea titlul respectiv? Mai ales acum, ca nu mai afecteaza pe nimeni cu nimic. Adica si-asa nu mai conteaza, ce-ar fi sa revina in viata copilului? (sincer, sper sa citeasca asta acum) Nu are absolut nici o legatura cu momentul in care ti se naste copilul, in care te recunoaste si rade la tine fara dinti si cu gura pana la urechi sau cel in care face primii pasi sau spune primele cuvinte. Ai sa vezi, va fi incredibil! Dar nu si pentru el, in situatia actuala.

Un copil trebuie sa vina pe lume dorit de ambii parinti. La un moment dat “tatal colectiv” va avea si altele pe cap si se va dilua dar copilul ramane. Suntem datoare sa avem grija de noi, sa avem relatii dar nu sa se termine neaparat cu un copil, oricat de frumos ar fi asta. Cine spune ca noi detinem adevarul suprem? De ce copilul va creste cu un singur parinte? Daca acel parinte pateste ceva? Noi cu usurinta lovim in barbat, dar daca chiar nu isi doreste un copil? Sau nu asa? Copilul nu se face in doi? Poate sunt avocatul diavolului, dar totul e mai complicat decat “eu am decis sa fac un copil”, “barbatul e o carpa de vase” samd. Si de fapt victima este doar copilul.

Sa inteleg ca nu se mai poarta prezervativul? Really? Dupa 3 luni? Sincer, pe mine ma sperie o boala, ca in fond poti sa patesti destule cand ai cintact sexual neprotejat. Oamrni buni…exista pastile. In afara de asta exista in continuare firescul ala…poate demodat pt unii, dar perfect pentru creierii fericiti ai unui copil: familia!!!! Mama si tata, casatoriti, in aceeasi casa, cu acelasi nume, cu bunici , vacante si poze impreuna…Asa sunt copiii fericiti, nu auzind ” etam cu el de 3 luni si ooops, am ramas gravida…”. Si dups aceea va mirati ca ala da bir cu fugitii…SIgur ca sunt exceptii, dar ati ramas gravide dupa cateva luni si acuma va laudati ca ce??? Ca vine un copil care va avea jumatate din ce trebuia sa aiba
Dnelor, sunt 3 luni…sex neprotejat, hotarari de una singura…lipsa tatalui, a bunicilor paterni, a lucrurilor pe care le face un tata. Tata si mama sunt cand ambii vor un copil. Orice altceva e egoism.

4 luni de vazut zilnic (3 de la primul contact sexual), da, mi se par suficiente pentru a cunoaste cat de cat persoana si pentru a-ti asuma o relatie fara prezervativ (dpdv al bolilor). De curand am auzit (si nu e prima data) de niste cunostinte in varsta in care domnul sot s-a plimbat pe unde nu trebuie si i-a dat si nevestei un mic sifilis, dar ce conteaza, ca ei erau intr-o familie “normala” cu copii asumati, nu-i asa?
In fond, nu stiu cine hotaraste care e termenul pentru fiecare. Plus ca se mai pot face si analize, pentru siguranta.
Din nou, cine defineste familia? Daca pentru tine familia inseamna neaparat mama, tata, bunici paterni, bunici materni, indiferent de situatie, mie nu mi se pare asa. Pentru mine familia inseamna un mediu stabil, in care copilul se dezvolta normal, este iubit si i se asigura grija si atentia necesara. In generatia mea (copii crescuti putin in comunism de parinti tineri si nepregatiti), existau 2 cazuri din 10 in care parintii erau fericiti impreuna. Nu divortau pentru ca era rusinos si ii judeca lumea sau pentru ca mamele nu puteau fi independente financiar. Aveam o singura colega cu parinti divortati si iti garantez ca era mult mai fericita decat altii. Multi dintre acesti parinti sunt si acum impreuna si isi fac viata un calvar de 30 de ani.
Copiii mei vor merge in vacanta cu mine, cu unchiul si matusa, cu bunica, cu toti prietenii mei care au copii, vor avea amintiri, nu duce grija. La fel, daca mie mi se va intampla ceva, ei vor fi la fel de iubiti de toti din jurul meu, pt ca nu sunt singura pe lume. Diferenta intre noi 2 e ca eu consider ca un copil poate fi fericit si doar cu un parinte. In plus, acel parinte nu e obligatoriu sa fie singur toata viata.
E greu sa ne intelegem unii pe altii cand avem conceptii despre viata, familie, dragoste atat de diferite. Dar nu stiu nici eu cine detine adevarul absolut intre noi 2.
Copiii mei nu vor avea de ce sa fie judecati ca nu au tata, voi avea grija sa le explic asta, iar daca se va intampla vreodata, vor sti sa nu bage in seama prejudecati de 2 lei.
Eu iti doresc sa ai familia aia “ca la carte”, fericita, cu copii doriti si asumati de ambele parti, cu toti 4 bunicii prezenti in viata copiilor; in timpul asta, eu o sa am familia mea mai mica, cu 2 copii iubiti enorm de o familie extinsa, formata din toate persoanele care ma iubesc pe mine si sunt convinsa ca va fi de ajuns.

ideea ca familia “ca la carte” reprezinta succes pentru copil nu este o prejudecata. statisticile o spun mult mai bine decat parerea ta. dintre categoriile: copii crescuti de ambii parinti casatoriti, copii crescuti de ambii parinti divortati, copii crescuti de un parinte vaduv si copii crescuti de un parinte singur (mame singure in special), cei din ultima au cele mai mari sanse de a renunta la studii si/sau a ajunge in spatele gratiilor. In schimb,lucrurile stau fix invers pentru copiii crescuti de ambii parinti casatoriti. Si e usor de inteles de ce: de minim 25 de ani (in Romania), exista foarte putine motive pentru care o femeie inteligenta si responsabila sa nasca un copil din flori.

statisticile sunt din statele unite, dar nu vad de ce nu s-ar aplica si la noi. dar daca ai un argument bun, mi-ar placea sa-l citesc

eu nu stiu de unde a aparut relatia de 3 luni. in postul “A fi sau a nu fi mamă singură”, spirala vorbea de “o combinație de câteva săptămâni, fără angajamente prea puternice din partea niciunuia dintre noi”. in cazul asta, mi se pare profund iresponsabil sa nu folosesti contraceptia… bine, dar daca e vorba de printul nicolae, se schimba lucrurile😉

Eu nu am avut familia aia…parintii au divortat. Ambii au avut doze masive de egoism si stiu exact ce daune mi-a produs asta.
Familia pe care mi-am facut-o, cu un barbat bun si iubitor, inseamna ca ma uit la copiii mei si vad ca am facut ce trebuie.
am invatat din suferinta mea.
Suntem doi parinti care au ttecut prin bune si rele, au construit o familie unde copiii cresc frumos cu familia alaturi.
Inteleg de ce spui ce spui. In fond trebuie sa te convingi ca e bine. Poate o sa fie. Dar o sa fie “un bine”. Cine o sa afle the hard way nu esti tu. Dar s-ar putea sa te judece…si asta o sa fie nasol. Nu tu o sa hotarasti ce e de ajuns, ci copiii. Sa nu te mire ca “de ajuns” pentru tine e 1% pentru ei. O sa isi doreasca fix ce lipseste, indiferent ce crezi tu.

Uau…cate judecati. Deci ai fost un copil asumat, asa-i? Ca ulterior ai tai nu s-au mai inteles, e partea a doua. Atunci imi poti zice ce garantie ai ca tu si sotul tau veti fi intotdeauna fericiti si impreuna? Nu ma conving argumentele de genul: “Stiu pe cine am luat si il cunosc indeajuns incat sa stiu ca nu se va schimba nimic intre noi”. Pot interveni foarte multe in relatia de cuplu care sa afecteze copiii mai mult decat lipsa celui de-al doilea parinte.
SI eu provin dintr-o familie in care am fost si eu, si sora mea, dorite si asumate. Undeva intre copilarie si adolescenta, implicarea tatalui s-a redus la 0 (a suferit de o depresie crunta care nu l-a mai lasat sa vada ce se intampla in jurul lui). Abia dupa 10-15 ani am reusit sa facem pace si sa incepem sa recuperam timpul pierdut (din pacate, s-a dus pana sa reusim). Si am suferit din cauza ca nu a fost cu mine niciodata la serbari, la scoala, la examene. Stiu de ce s-a intamplat asta si nu-l mai condamn (atunci l-am condamnat pentru ca nu l-am inteles). Nu e ceva la care s-a gandit ca se va intampla atunci cand m-a facut, clar. Si atunci ce? O voi invinovati pe mama mea ca nu a ghicit atunci cand s-a maritat ca eu voi suferi dupa 15-20 de ani? Cum putea sa evite asta? Hai sa fim cerebrali si obiectivi. Cazurile in care o familie este perfecta de la inceput pana la sfarsit nu sunt majoritatea. In jurul meu, cel putin, nu.

Nu ai garantie pentru nimic, shit happens; dar crezi ca tie ti-ar fi fost mai bine fara un tata, decat cu un tata care a avut o puternica depresie la un moment dat in viata lui? Evident ca nu exista casnicie perfecta sau familie perfecta, dar asta nu inseamna ca nu este, in general, solutia cea mai buna. Nu cred ca are rost sa venim fiecare cu povestile noastre pentru ca reprezinta doar dovezi anecdotice, si deci irelevante pentru discutia generala. Studiile arata ca persoanele care au crescut intr-o familie cu ambii parinti au rezultate mai bune la scoala, sufera de mai putine boli psihice si sunt mai putin predispusi la a comite acte violente. Asta se intampla ori pentru ca mediul familial le creste copiilor potentialul intelectual si capacitatea de integrare in societate, ori persoanele care se casatoresc si sunt in stare sa pastreze o casnicie sunt mai inteligente si transmit material genetic de calitate, ori amandoua (ori altceva, te rog sa ma contrazici daca gresesc)
So, in conditiile astea, pastrarea unui copil rezultat dintr-o relatie de cateva saptamani/luni, pe care tatal nu il doreste, mi se pare un act profund iresponsabil. Cand ai insa de nascut un pui de print, lucrurle se schimba si pricep interesele si dorinta “compromisului”. Dar hai sa nu o ardem ca mamele singure sunt cele mai frumoase fiinte de la unicorn incoace

Povestea personala era un raspuns adresat lui mik, referitor la parintii ei divortati.
Nu mi-ar fi fost mai bine fara el atunci cand era implicat, dar totusi… e vorba de o perioada de 15-20 de ani in care a lipsit, nu de 3 luni. Exemplul era doar ca sa arat ca asa cum al meu a lipsit atata tp, al copiilor mei poate lipsi mai putin. Corect?
Nu am spus niciodata ca varianta mamei singure e mai buna decat varianta unei familii complete, ci ca poate fi de preferat uneori in fata altor situatii. Si referitor la studii, orice regula are exceptiile ei. Evident ca ma raportez strict la situatia mea si nu la cazul tuturor mamelor singure. Nu am 18 ani, nu am ramas insarcinata pt ca nu stiu ce e aia protectie, sunt independenta financiar incat sa-mi cresc copiii, am o familie care m-a sustinut si care imi este aproape zilnic si, pe langa asta, mai si cred in capacitatea mea de a gasi la un moment dat persoana potrivita pentru noi. Toti astia au fost factori luati in considerare atunci cand am luat decizia “iresponsabila” de a pastra sarcina. Riscul ca fix copiii mei sa fie psihopati, violenti, sa nu termine scoala etc. este extrem de redus, iti garantez, pentru ca mediul familial in care vor creste ii va face sa nu se intample cele de mai sus.
Fara relevanta din punctul meu de vedere, dar, intre timp (copiii mei au 3 luni acum), tatal s-a trezit ca nu poate trai fara noi, ca vrea sa repare ce a gresit si sa incercam sa formam o familie. Nu ma impresioneaza, dar voi da o sansa relatiei (desi dpmdv nu merita). Deci e foarte posibil ca pana copiii vor face un an, sa fim a big happy family. Corect?
In ceea ce o priveste pe Iris, e strict treaba Nicoletei. Ca e sau nu “pui de print”, asa cum ai zis tu, si-a asumat-o asa cum mi i-am asumat eu pe-ai mei, ori al meu nu e nici pe departe print. Am certitudinea ca si Nico pastra oricum sarcina, indiferent de culoarea sangelui.

Vacanta in care alti copii vin cu ambii parinti este dificila pentru un copil cu un parinte.
Daca acel parinte pateste ceva…e ok. Exista multi oameni care l-au iubit si preiau rolul. Chiar crezi asta??
In viata lor vor vedeam imaginea familiei asa cum si-o doresc si ei
cine o sa ii invete sa se barbiereasca, sa faca nod la cravata, sa mestereasca prin casa, sa mearga prin noroaie cu bicicleta? La modul teoretic ai dreptate.
dar atat, din pacate.
Nu o sa poti sa inlocuiesti nimic.
Vei fi doar mama. Iubitoare, protectiva cum vrei tu.
dar doar mama!
Si prietenii nu vor fi disponibili non-stop pentru tine.
Un astfel de start in viata este greu…indiferent cat de frumos o prezentati voi.

Parintii vin fiecare cu ceva.
Argumentele tale sunt fix pentru tine.

Vacanta in care alti copii vin cu ambii parinti o fi fost dificila pentru tine. Am fost in vacanta cu prietena mea, sotul si copilul cand mariajul lor deja scartaia, iar copilul iti garantez ca numai fericit n-a fost, printre bruscari si certuri. Copil asumat, iubit de ambele parti, pana in momentul in care tatal a dat un pic de greu la job si a inceput sa fie violent acasa in limbaj si nu numai. Profesor universitar, “painea lui Dzeu” 4 ani pana atunci. Vara urmatoarea, copilul a fost cu maica-sa si cu noi (gasca de 6 adulti si 5 copii) la mare. Succes total, copil fericit. Anul asta, va merge in plus si cu viitorul sot al prietenei mele, pe care il iubeste infinit mai mult decat pe purtatorul de adn, pe care 3-4 ani l-a idolatrizat. Abia acum un copil echilibrat, linistit, fericit.
Am mai zis, copiii mei vor avea pe cineva sa-i invete sa se barbiereasca si sa mearga cu bicicleta, no worries. Daca nu formez un cuplu cu tatal biologic, nu inseamna ca nu formez / voi forma un cuplu cu o persoana care sa joace rolul de tata mai bine decat cel biologic.
Asta tot incerc sa spun: ce garantii au cuplurile fericite ca vor fi asa toata viata si ce garantii ai tu ca ai mei copii ma vor judeca, vor suferi si vor simti lipsa tatalui incat sa aiba un viitor nereusit? Hai sa fim seriosi, considera ca argumentele mele sunt doar pentru mine, pentru a ma convinge pe mine, iar eu voi considera ca ai tai copii vor creste intr-o familie cu prejudecati si vor considera drept normalitate numai situatiile creionate anterior de voi, iar atunci cand se vor gasi intr-o situatie care nu se potriveste “normelor” invatate acasa, vor suferi un soc. Dupa cum ai zis mai sus, suntem liberi sa spunem ce credem,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: