Spirala Colorata

Planul de naștere de acasă nu se potrivește cu cel de la maternitate

Posted on: February 15, 2016

Au trecut șase zile de când în viața mea a apărut Iris Anna, fetița pe care am purtat-o cu drag în pântece timp de 38 de săptămâni🙂 Fericirea e maximă, dar gândurile și visele despre cum a decurs nașterea încă mă urmăresc așa că le împărtășesc cu voi.

Am avut o sarcină foarte ușoară, fără grețuri, fără dureri, fără modificări de stare psihică accentuate, fără oboseală, fără picioare umflate, fără anomalii sau probleme descoperite la analize și ecografii. În toată perioada asta am citit foarte mult și mi-am făcut planul de naștere: naturală, fără inducere, fără intervenții medicamentoase, în apă, deci fără anestezie epidurală, ora magică. Am ales o clinică recunoscută pentru promovarea nașterii cu blândețe, mi-am comunicat intențiile medicului și am stat relaxată, convinsă fiind că totul va decurge perfect în jurul datei de 24 februarie, termenul la care împlineam 40 de săptămâni.

Lunile au trecut repede și a venit ziua de duminică, 7 februarie, cu o stare generală apatică, dureri generalizate în corp. Pe la ora 18.00 au început contracțiile. Aveam descărcată o aplicație de monitorizare așa că știu exact cum a decurs travaliul meu. De la ora 18.00 la ora 03.00 am avut contracții din oră în oră, apoi la 45 de minute, la jumătate de oră, la 20 de minute. În intervalul ăsta mi-am făcut bagajul de maternitate, ultimele pregătiri prin casă, duș, epilare, unghiile, etc. Eram hotărâtă să mă duc la spital când contracțiile ajungeau la celebrul 511 (interval de cinci minute, durata de un minut, timp de o oră). Între 03.00 și 09.00 am avut contracții regulate la 10 minute. Între ele reușeam oarecum să adorm, dar erau destul de intense așa că m-au cam epuizat. La 9 jumate trebuia să ajungă în vizită la mine niște prietene din Serbia, așa că mă hotărâsem să mă duc la spital după ce le primeam pe ele. Nu am mai facut asta, căci după ce au ajuns fetele contracțiile mi s-au oprit. Am reușit să dorm până la 12.30. Era deja luni. Am sunat medicul care mi-a spus să merg totuși la spital dacă am avut 15 ore de contracții. Am făcut asta, mi s-a făcut un test non-stress (TNS), iar concluzia medicului care m-a primit a fost să merg acasă căci nu e încă momentul. După-amiază medicul meu m-a mai chemat o dată pentru a-mi face și un control intern. Concluzia: colul este rigid, foarte puțin scurtat, nicio dilatație, ce s-a întâmplat în noaptea precedentă a fost travaliu fals. Mi-a zis să iau NoSpa și un supozitor care vor opri durerile. Asta pentru că pe toată durata zilei am avut contracții cam la 45 min-1 oră- 1 oră jumate distanță, dureroase, dar suportabile. La ora 23.00 m-am băgat în pat happy că o să mă odihnesc bine. N-am apucat să adorm căci la 23.45 a venit o contracție destul de puternică. Apoi, încă șase, la distanță de 10 minute. La 01.00 sunam medicul care mi-a spus să mă duc la maternitate că mă preia medicul de gardă. Testul TNS a confirmat că aveam contracții la 5-7 minute, însă examenul clinic arăta un col la fel de rigid, necoborât, zero dilatație. Mi-au zis că în mod normal m-ar trimite acasă, dar având în vedere că am totuși contracții destul de intense mă vor interna cu speranța ca dilatația să se producă treptat. M-au asigurat oricum că până dimineață nu nasc, așa că au trimis-o și pe mama (însoțitorul meu) acasă

Mă durea destul de tare, contracțiile erau cam la 5 minute, deja mă gândeam că nu știu cum voi face față având în vedere că urma să se intensifice și să le suport vreo 7-8 ore. M-am încurajat, însă, spunându-mi că sigur în două-trei ore mă voi dilata măcar până la 5 încât să pot intra apoi în apă și să fie îmi fie mai bine. Am fost lăsată într-un salon de travaliu, pe mâna unei moașe  care mi-a zis să mă culc. Nu pricepea că acest lucru era imposibl având în vedere intensitatea și frecvența durerilor Nu a stat cu mine și nici nu a empatizat, tot repetându-mi pe măsură ce mă mai vizita că așa sunt normale durerile, că am eu rezistență scăzută la durere și că din cauză că nu am dormit noaptea precedentă mi se pare că e foate intens.

Singură în salon am aplicat tot ce învățasem în lunile de pregătire: meditație hypnobirth, respirație Lamaze, poziții pe minge, pe pat, lângă pat, concentrarea într-un punct pentru ignorarea durerii. La 04.30 a venit iar moașa, mi-a făcut un control intern, concluzia: dilatație maxim 2, nu are sens să o trezesc pe doctorița de gardă, pe a ta de acasă nici atât, nu putem face nici epidurala că altfel nu mai naști natural. Mai stăm până la 6, sperăm să te dilați, dacă nu, facem epidurală și, asta este, cezariană, mult succes! E clar că durerea îmi luase mințile căci eu am fost de acord cu ea. Nu am cerut atunci epidurala și cezariana. Mă gândeam: ai zis că naști natural, moașa zice că durerile mele sunt normale, acum asta este voi suporta chiar dacă e mult mai intens decât mi-am imaginat. Până la 6:00 când a venit doctorița de gardă am crezut că o să mor, dar nu m-am lăsat. Deja contracțiile erau de o intensitate neconcepută, la maxim un minut distanță, în care efectiv adormeam de epuizare. Când a ajuns doctorița și a văzut în ce hal sunt a decis să mă ducă în salon de naștere să mă pună la oxigen.  Tot îmi zicea e că nu respir corect și că atâta lucru am și eu de făcut ca să nu sufere copilul. Dilatația mea rămăsese la 2, dar au chemat anestezista să-mi facă epidurală, iar când au văzut rezultatul TNS-ului (măsoară ritmul cardiac al copilul și intensitatea contracțillor) au chemat de urgență medicul meu și pe mama. M-au anunțat că cel mai probabil trebuie să facem cezariană. Eu eram deja încleștată, pierdusem calciu, și tremuram incontrolabil din cauza frisoanelor. Abia am reușit să țin pixul în mână să semnez formularele că sunt de acord.

De aici totul a decurs pe repede înainte, toată lumea se agita febril în jurul meu (mă gândeam, iată, în sfârșit mă crede și pe mine cineva că nu mai pot și vor să  mă ajute), mi-au făcut epidurală și rahidiană, a intrat doctorița mea, m-a tăiat, au scos copilul. Am auzit ca prin vis ca a scâncit, neonatologul mi-a zis ca a primit scorul Apgar 10, iar apoi au adus-o lângă capul meu.

IMG_0689 (1)

Ora noastră magică au fost 3 minute obraz pe obraz.

După ce am ajuns în salon am aflat ce se întâmplase. Diagnosticul meu a fost de travaliu hiperchinetic, cu alte cuvinte, contracții la cea mai ridicată intensitate și cu pauze foarte scurte. Practic, în ultimele două ore, de la 5 la 7 eu am avut contracții similare expulziei într-o naștere normală. Iar înainte, contracții similare dilatației de 6-10 centimetri. Asta i-a provocat suferinta fetală acută copilului și de aceea a început lumea pe final să se mega agite. Pulsul lui Iris îi scăzuze de la 140 la 50, eram foarte aproape să o pierdem. Medicul meu mi-a spus că, din momentul în care a fost chemată, în 20 de minute a sărit din pat, s-a îmbrăcat, a condus până la maternitate, a ajuns în sala de operații, m-a deschis și a scos-o pe Iris.

 

 

Cred cu convingere că toate pregătirile mele: mers pe bicicletă, plimbări, yoga, exerciții Kegel, curs Lamaze, meditații hypnobirth m-au ajutat să suport acest travaliu de 36 de ore care pe final a fost infernal. Multe video-uri ajutătoare sunt pe canalul meu de youtube și chiar vă recomand să le vizionați, căci vă vor ajuta enorm la naștere, dacă alegeți una naturală.

Am învățat (din nou!) că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg și că nu ar trebui să mai fiu așa de vehementă în unele convingeri. Dacă nu m-aș fi fixat nebunește pe nașterea naturală cred că aș fi avut discernământul să cer cezariana mult mai devreme. Asta coroborată cu dorința universului care a complotat ca mama singură să nască singură: mi-a scos în cale o moașă care nu a empatizat cu mine și nu m-a ajutat cu nimic, deși clinica este recunoscută pentru personalul antrenat să sprijine gravidele în travaliu, care a făcut ca întâmplarea să aibă loc noaptea, astfel că medicul meu nu era prin spital, iar eu mi-am lăsat însoțitorul să plece acasă, șamd.

Cert e că am luat repede aminte la aceste învățăminte și am aplicat la aventura umătoare: alăptarea. Dar despre asta, în episodul umător🙂 Între timp sunt atât de fericită și recunoscătoare că simt o dragostea puternică care mă indundă și îmi dă forță pentru orice.

Pupici de mămică obosită și bebelușă drăguță!

IMG_0702

Iris în prima ei zi de viață.

 

 

 

 

34 Responses to "Planul de naștere de acasă nu se potrivește cu cel de la maternitate"

hello, Thank you for letting me know the big event. Congratulations – your dream daughter came to life successfully; you touched her,she is perfect. BRAVO!.

Now, for sure, it is not the best time for answering messages given what you went through lately. Gather your strength the best you can to attend and take good care of your precious daughter.

For sure (witness this/your message below), a previous e-mail of mine reached your mail inbox on gmail. Any progress in opening a private e-mail account on protonmail please?. All the best until next time (hopefully using your protonmail.ch account?).

Good Lord bless you and your new family!

for now the same b1pete@protonmail.ch

Sent from [ProtonMail](https://protonmail.ch), encrypted email based in Switzerland.

Thank You for the wonderful words! I didn’t receive any e-mail from you. You could try also Nicoleta (dot) Cirjan (at) Mainoi (dot) ro.

Hello,

All the best to you and your daughter. I hope the new family is doing well.

Re: ‘I didn’t receive any e-mail from you’ – would you kindly check your saywhatnico@gmail.com Inbox ?. An e-mail message was successfully sent (it was nor rejected) from my protonmail account on Dec3rd,2015 following your post ‘A fi sau a nu fi mamă singură.’

An answer one way or the other is appreciated; I am quite curious.

O frumusete de copil!Sanatate,sa va AJUTE Dumnezeu!Doua FRUMOASE!Bine Ai venit Iris! Te iubim!🙂

Ma bucur ca din intamplare am ajuns pe pagina ta. Oarecum asemanatoare si povestea mea. Am vrut initial cezariana pentru ca nu concepeam anumite lucruri ce tin de nasterea naturala sa se produca in cazul meu. Pe la 7 luni de sarcina m-am trezit complet sucita, fara ceva care sa declanseze schimbarea, si mi-am dorit sa incerc sa nasc natural, am luat-o ca pe o provocare cu mine. Am vrut sa imi dovedesc ca pot si ca sunt femeia aia puternica care pretind ca sunt. Sarcina mea a fost cea mai minunata perioada – ma simteam cel mai bine in corpul meu, nu am avut niciun simptom de sarcina si am fost foarte activa, mergand la serviciu pana in ultima zi. Cu doua saptamani inainte de data preconizata pentru nastere am avut o vizita la ginecolog care mi-a facut control intern la cerere sa vada daca se intampla ceva cu colul meu. Nimic. Mi-a recomandat sa merg mult pe jos pentru ca asta ar putea face sa nasc mai devreme. In ziua respectiva m-am apucat sa fac curat in dulapul de haine, deci multe aplecari. Apoi am mers la plimbare pe jos cu o prietena. Atunci am inceput sa simt dureri.
Marturisesc ca nu sunt genul care sa citeasca mult despre chestiuni de sanatate, ma ghidez foarte mult dupa mintea proprie si cand ma simt depasita de anumite situatii merg la doctor si ma bazez apoi pe specialist. Asadar durerile mele care erau contractii fara ca eu sa realizez acest lucru au inceput pe la ora 8 seara si erau destul de dese, poate la 20 de minute cu durata de 30 de secunde si intensitate suportabila. Am incetat plimbarea dupa vreo ora jumate. Acasa, durerile au crescut in intensitate si au devenit aproape constante (eu inca nu realizam ca sunt contractii si nu am retinut cat de des, ce durata) si au venit insotite de o nevoie de a sta pe toaleta cu senzatie de urinare, insa mare lucru nu se intampla. Cert este ca nu puteam sa stau in nicio pozitie, durerile erau mai puternice si mai dese si mi-am petrecut cam toata noaptea pe toaleta citing intreg internetul si pe site-uri din afara si pe cele romanesti, incercand sa imi explic ce mi se inatmpla. Asta a fost cutia Pandorei si cea mai mare gresala facuta. Erau atatea povesti si atatea variante incat m-am stresat si impovarat cu multe griji dar si cu concluzia ca este travaliu fals si mai bine stau acasa. Care e rostul sa deranjez oamenii (sot, doctor etc) si sa plec in toiul noptii la spital?! La ora 5 dimineata, dupa o noapte de dureri si oboseala fizica si psihica mi-am trezit sotul, i-am zis ca probabil e travaliu fals, dar ca trebuie sa merg la doctor sa imi dea ceva sau sa imi spuna concret ce se intampla.
Am ajuns evident in urgenta si apoi la un doctor care mi-a facut control intern si mi-a confirmat ca mi s-a rupt apa. Cred ca era 6 dimineata deja, am fost dusa in salon si conectata la un aparat care imi monitoriza contractiile – erau contractii pentru nastere, la 9 doctorul meu ar fi ajuns la spital la programul obisnuit asa ca eram pregatita sa nasc in ziua aceea. Dilatarea era 1-2 cm deci jocul asteptarii incepuse.
Cand a venit doctorul mi-a spus ca apa mea probabil s-a rupt in cursul serii sau noptii trecute si ca dilatarea mea este foarte mica dupa atatea ore de contractii. Mi-a dat inca 3-4 ore sa astept o dilatare mai mare si mi-a spus ca daca nu se va intampla va trebui sa fac cezariana, pentru ca ar exista riscul de infactie pentru copil in cazul nasterii normale. Dilatarea mea a ramas aceiasi dupa toate orele trecute asadar la ora 2 dupa amiaza am nascut prin cezariana, perfect treaza, am vazut cel mai frumos baietel printr-o perdea de gene aproape inchise pentru ca ma luase un somn fantastic spre finalul cezarienei. Apoi m-am trezit in salon, cu sotul si cea mai buna prietena, apoi cu minunatul meu baiat, cuminte si frumos si mirosind a ingeras.
Si la mine alaptatul a fost o poveste… alambicata si nu de foarte mare succes. Am ajuns la concluzia ca socotela personala nu se potriveste cu realitatea aproape niciodata si ca presiunile societatii privitor la astfel de subiecte fac mult rau. As dori sa nu mai existe articole si dezbateri pro sau contra nasterii naturale vs cezariana sau alaptat vs lapte praf. Sunt alegeri personale si care nu intotdeauna tin de individ la modul fizic vorbind, si influentele astea vehemente pentru a alege una sau alta pot duce o femeie care si asta trece prin multe stari psihice la un stres in plus, nejustificat.

[…] a anunțat luni seară pe blogul său nașterea fetiței, care ar fi avut loc acum 6 […]

Cineva a dat like si asa am aflat ca ai nascut si ca sunteti bine. Stiu ca nu te ajuta, dar si povestea mea este similara: singura ptr ca sotul era in mijlocul oceanului si cezariana dupa 2 zile de travaliu. Nu ma lasam ptr ca totul trebuia sa fie ca la carte, natural, experienta completa, ptr ca pot😦 . E minunat ca sunteti bine, iti multumesc ca ai scris si ptr ca asa am aflat si eu de ce nu am putut naste, nu m-am “bucurat” de un diagnostic🙂. Sa ai grija de voi. Nu mai spune ca esti mama singura. Tatal nu este alaturi, dar razbate atata curaj si putere din povestile tale!!!!! De fiecare data cand te caut si iti citesc ” vorbele” ma indrept de spate, trag aer in piept si merg mai departe….. Si ghici ce, eu nu sunt singura:). Pupici din Constanta, odihna multa si distractie placuta! Te mai caut🙂 ptr ca petrecerea abia a inceput. Codrina

[…] Cîrjan a fost și ea dezamăgită de atitudinea lui Nicolae, precizând în postarea de pe blogul ei că a născut ca o mamă […]

În primul rând, felicitări! Apoi, știu exact ce povestești, eu am trăit aceeași experiență. Uite, cu drag îți recomand să citești ce am scris eu referitor la eliberarea stresului la bebeluși (nouă ne-ar fi prins foarte bine informația la momentul acela, însă niciodată nu este prea târziu): http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/415/Bebelușii-au-nevoie-să-plângă!-Cum-să-îi-ajutăm-să-se-elibereze./

e foarte interesant ce ai scris, multumesc! a mea vad ca e foarte linistita, dar e bine de stiut pe viitor daca incepe sa fac crize de plans cum sa ma comport. adevarul e ca mi se rupe sufletul la primul scancet…

Doamne ajuta! Multa sanatate tuturor si multe impliniri! Am pus la website detalii despre icoana Sf Ana de la Manastirea Bistrita🙂

[…] Am învățat (din nou!) că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg și că nu ar trebui să mai fiu așa de vehementă în unele convingeri. Dacă nu m-aș fi fixat nebunește pe nașterea naturală cred că aș fi avut discernământul să cer cezariana mult mai devreme. Asta coroborată cu dorința universului care a complotat ca mama singură să nască singură: mi-a scos în cale o moașă care nu a empatizat cu mine și nu m-a ajutat cu nimic, deși clinica este recunoscută pentru personalul antrenat să sprijine gravidele în travaliu, care a făcut ca întâmplarea să aibă loc noaptea, astfel că medicul meu nu era prin spital, iar eu mi-am lăsat însoțitorul să plece acasă, șamd”, a scris Nicoleta pe blogul său. […]

After giving a lot of thought, I decided to write this message for the simple reason that history must be told and presented to all concerned in an open fashion; it must never be forgotten,. I will NOT COMMENT openly ANY of it; it is reader’s duty to make sense of it and form his/her opinion; it is there, it speaks for itself. The link where it can be found and read is below:

http://www.dieterstanzeleit.com/

All the best to all.

Doamne! Și eu voi naște o fetiță pe care o va chema tot Iris. Mai avem puțin peste o luna pana la marele eveniment. Va doresc multa sănătate!

Multă sănătate si vouă! Sa ne trăiască florile🙂

Felicitari pentru micuta Iris. Esti o femeie puternica!
Timpul vindeca si iarta.

FElicitari si multa sanatate dvs.si fetitei!!!Tot binele pe care vi-l doriti si pe care ,in mod sigur ,il meritati!Sper din suflet ca si taticul lui Iris se bucura si nu va va lasa mult timp…singura!!!CURAJ!

Multumesc si numai bine, Georgeta!

Mare atentie cind mai stati cu craci in sus,mai ales in fata asa zisilor printi,nu vor recunoaste nimic si vor fugi de raspundere…
Sint doar printi,Nu?

Nicoleta, iti doresc sanatate, fericire, viata lunga alaturi de fiica ta Iris si de iubitul tau Nicolae. Doamne ajuta! Acest copil este minunea vietii voastre indiferent ce destin veti avea ca parinti. Esti o fata puternica si desteapta. Sa-ti ajute Dumnezeu.
Nicoleta Andriescu

O frumusete de fetiță! Să fie sănătoasă și cu noroc! Dragă Nicoleta, după părerea mea nu ar trebui să-ți faci iluzii că vei fi primită în familia Medforth-Mills. Cei din familia fostă Hohenzollern-Sigmaringen nu au voie să ia în căsătorie cetățeni români. (așa a fost și cu Ferdinand, și cu Carol II , ba chiar și Mihai I se pare că are un fiu nelegitim de care nu vrea să știe). Așa că, după părerea mea, ar trebui să fii demnă și să-ți crești fetița fără să mai aștepți nimic de la ei. Să auzim numai de bine!

Bună dimineața! Ieri ți-am scris. E posibil ca mesajul meu să nu fi ajuns la tine. Îți spuneam de povestea mea…una asemănătoare, cu atât mai dureroasă pentru mine cu cât tatăl copilului meu m-a lăsat să cred înainte că chiar ar vrea să avem un copil împreună. Când s-a întâmplat, scenariul e cel trăit și de tine: presiuni și șantaj pentru avort, apoi întreruperea oricărei legături. Eu am făcut ce-am simțit și-am gândit. Copilul meu nu l-am făcut singură. El are doi părinți și responsabilitatea trebuie să fie a amândurora. Copilul meu trebuie să aibă un statut, ca oricare altul. Trebuie să-și cunoască părinții și nu să ajungă să-i caute peste zeci de ani. Iar tatăl copilului meu trebuie să-și asume modul în care se raportează la copilul lui, excluzând orice interpretare și orice posibilitate de a fabula mai târziu că el a vrut să-i fie aproape, dar că eu l-aș fi împiedicat…Și-am încercat să reglementez pe cale amiabilă. Mi-am călcat în picioare demnitatea și-am reușit să obțin recunoașterea ei( e tot fețiță )…Apoi am așteptat să dea semne c-a înțeles că e părinte și că e deopotrivă responsabil, că copilul lui are nevoie de el…Și-am așteptat degeaba…Am apelat și la ultima soluție posibilă în ce-l privește: am ajuns în instanță. După doi ani de eforturi și consum psihic enorm copilul are stabilită o pensie de întreținere și un drept de a-și cunoaște și vedea tatăl…și ne chinuim să-l executăm. Și-am mai obținut ceva: tatăl, disperat, a ajuns să recunoască public(adică în fața autorităților) că el nu vrea copilul, că nu vrea să-i fie aproape…dureros, dar important, pentru că fiecare trebuie să-ți asume poziția iar copilul meu trebuie să știe că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru el. Povestea e urâtă și-n curs de desfășurare. Nu știu dac-a meritat expunerea și suferința enormă, dar conștiința mea e liniștită …am făcut pentru copilul meu tot ce e omenește posibil. Nu m-am luptat doar cu mentalitatea lui, ci și cu a celor din jur, care așa cum am citit și-n postările de aici, cred că un bărbat trebuie lăsat să-și vadă liniștit de viață dacă asta dorește, că nu-i obligatoriu să aibă vreo responsabilitate, că e degradant să ceri pensie de întreținere pentru copil, că asta te transformă pe tine într-o profitoare…uitând, de fapt, că în discuție e un suflet care are nevoie de sprijin din partea ambilor părinți ca să devină autonom și că dreptul nu-l ceri pentru tine, că nu tu faci ceva ilegal, ci tatăl, care fuge de obligații firești, naturale, care n-ar trebui impuse din afară. Dacă socotești că experiența mea te-ar putea ajuta, că nu acceptarea refuzului tatălui copilului e o cale, sunt dispusă să-ți împărtășesc din ea. Acum socotesc că ai nevoie de liniște și sprijin, și cred că nu le poți găsi aici. Din cele întâmplate eu am mai învățat ceva: aproape cu adevărat îți sunt doar părinții, frații…ceilalți așteaptă doar un moment bun în care să-și exploateze vulnerabilitățile. Iar situația ta poate fi folosită ca o vulnerabilitate. Toate cele bune, ție și fetiței!

Da si mie imi pare rău ca trăim intr-o societate atat de înapoiată. Cel mai trist mi se pare ca sunt enorm de multe femei care gândesc si condamna fix cum spui tu. De la bărbați nu as avea mari așteptări, dar de la femei ma așteptam la solidaritate. Din cauza mentalităților de acest gen femeia in Romania este si va fi mult timp de acum încolo nedreptățită si tratată ca specie inferioară. Păcat ca femeile astea cresc la rândul lor copii care perpetuează acest mod de gândire. In țările evoluate o femeie care duce de una singura o sarcina este urcată pe la loc de cinste de catre stat si societate, iar bărbatul care nu își asuma este blamat si privit cu suspiciune. Oricum, Ana, felicitări pentru lupta pe care ai dus-o pentru fata ta. Rănile se vor astupa iar tu vei știi in fiecare seara cand vei merge la culcare ca ai facut tot ce era mai bine pentru copilul tau. Te pup

Și mai trist e când lupta începe și cu autoritățile, când le ceri să aplice legi și constați că simuleză că-și fac treaba, că nu au capacitatea s-o facă ori că le e frică să le aplice pentru că nimeni nu le-a mai cerut-o până acum și nu există precedent. Te apucă disperarea când constați că oameni puși să aplice legea refuză s-o facă în interesul copilului, având nerușinarea să invoce tocmai acest interes. Societatea în care trăim e una bolnavă la toate nivelurile…lupta într-o asemenea situație e una cu morile de vânt căci aceleași mentalități pomenite face ca o femeie care înțelege să lupte pentru drepturile copilului ei(în mod trist, în raport cu tatăl) ajunge să fie sigur privită ca o ciudată, ajunge să fie bănuită de intenții josnice(de răzbunare, de căpătuire sau de alt fel), nu numai de poporul de rând, care nu știe legi și-are viziuni înguste, ci și de cei chemați să le aplice… Tatăl abuziv e privit, însă, cu îngăduință, ba chiar cu milă, căci o ” nebună” s-a gândit să-i amintească de obligațiile față de copilul lui. Din auzite, știu că în alte țări(SUA, Germania) această conduită de refuz a tatălui de a-și asuma toate responsabilitățile față de copil(inclusiv de a avea legături personale cu acesta) e sancționată cu închisoarea. La noi copilul care refuză să aibă legături personale cu tatăl e trimis la consiliere psihologică, iar mama care e părinte custodian poate fi sancționată penal…tatăl care refuză să-și vadă copilul n-a primit până acum nicio sancțiune.
Legea existentă în materie e insuficientă, iar modul în care se aplică ajunge s-o facă lipsită de eficiență.

Da, e foarte trist. Nu ma mira, insa, daca ma gandesc la ce nivel suntem cu legile de protectie impotriva abuzului in familie sau a hartuirii sexuale.

Oare in Romania nu a auzit nimic de pastile care ajuta dilatarea? Pastile care provoacă contracțiile?
Eu am născut la 8 zile dupa termen, naștere provocată doar prin pastile, pilule, apa rupta de doctor.

[…] Planul de naștere de acasă nu se potrivește cu cel de la maternitate […]

Sa fiti sanatoase. Ce trebuie sa stiti, insa, este ca un copil crescut de un singur parinte va avea intrebari, suferinte etc. Zilnic va vedea diferentele intre el si alti copii, oricat de cerebral va fi. Un parinte nu poate niciodata sa il inlocuiasca pe celalalt. Copilul se va intreba de ce nu a fost vrut, cine e , unde e etc…E frumos, ca mama, sa spui ca iti asumi, ca o sa faci, dar implicatiile sunt mult mai serioase si il vor urmari pe copil intotdeauna. Mama nu il va putea inlocui niciodata pe tata. Vorbesc din experienta. Acestor copii le doresc sa aiba o viata cat mai frumoasa si sa inteleaga ca nu e vina lor niciodata. Copiii se nasc din 2.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 141 other followers

%d bloggers like this: