Spirala Colorata

A plecat copilul la creșă sau cum începi să mori încet pe dinăuntru încercând să faci ce e mai bine pentru puiul tău

Posted on: September 8, 2017

IMG_9844[10:35] Au trecut două ore și cincisprezece minute de când am lăsat-o pe Iris la creșă. Stau în casă, beau cafea și mă simt în imposibilitatea de a face ceva din toată lista de taskuri. Abia așteptam să pot să lucrez și eu ca omul normal în timpul zilei, iar acum nu sunt în stare de nimic.
E prima oară la programul întreg, după patru zile în care am stat cu ea acolo și, alternativ, am mai plecat de la zece minute până la trei ore.
Nu e prima oară când petrece opt ore fără mine, dar, totuși, creșa e creșă și bunica e bunică.
Mâine face un an și șapte luni, la un an jumate s-a autoînțărcat, azi e la creșă fără mine. Ce mare e, ce repede trece timpul,
of lele lele, lele lele, ca să citez din clasici.

Până acum plânge de fiecare dată când plec, iar în cel puțin jumătate din timpul în care nu e cu mine e mârâită sau plânge neconsolat. Mi se rupe sufletul, pe bune. Iar când mai citesc și opiniile conform cărora copiii sunt pregătiți emoțional să intre în instituție de colectivitate abia după vârsta de trei ani, mă întreb direct cât de îngrozitoare pot fi ca mamă.
La un răspuns echivoc nu cred că voi ajunge, căci am înțeles că orice alegere faci în viață are ale ei “ups” and “downs”, iar când e vorba de copii e și mai clar aspectul ăsta. Așa că de cele mai multe ori, când rațional nu mă pot decide, merg după cum îmi spune inima.
Și nu mă refer la emoțiile astea primare de mamma bear care mă fac acum să rup ușa, să fug la puiul meu, să îl iau în brațe și să nu îi mai dau drumul niciodată. Mă refer la intuiție. Pe care dacă o combin cu argumentele raționale îmi dă lista de motive care mă face să cred că cel mai bun lucru pentru Iris în acest moment al dezvoltării ei este să meargă la creșă. Așa că îmi înghit nodurile din gât și îmi reamintesc:
1. Am ales o grădi care îmi place, care îmi inspiră încredere și cu ale cărei metode sunt de acord. Garantul calității acestei instituții este directoarea, pe care o cunosc de multă vreme și despre care știu că investește continuu în formarea ei și a personalului grădiniței și că are un caracter ce nu permite derapaje de la filosofia ei despre educație în organizația pe care a înființat-o și pe care o conduce. Mai pe scurt, suntem pe același film.
Dacă nu ești atât de norocos încât să ai în cercul tău de oameni cu care rezonezi pe cineva cu centru educațional, atunci trebuie să mergi pe calea grea și să te apuci de căutare. Nu citi doar prezentările de pe site-uri, broșurile cu programe și nu te baza doar pe zilele porților deschise organizate la grădinițe. Caută să afli, în primul rând, informații despre oamenii de acolo. Cine o deține (dacă vorbim de particulare), cine o conduce, personalul acesteia. Caută-i pe Facebook, LinkedIn sau alte rețele (stalking mode activated) ca să poți să îți conturezi o imagine despre felul acestor persoane de a fi, despre ce fac și ce le place. De asemenea, întâlnește-te și vorbește cu ele.
2. După ce m-am decis că am încredere în creșa aleasă, am pregătit copilul pentru acest moment. I-am povestit în fiecare zi cu entuziasm despre faptul că urmeaza să meargă acolo (și continui să fac asta), i-am arătat poze, i-am descris în amănunt ce activități va avea în fiecare oră, am făcut jocuri de rol cu animalele de pluș care merg la creșă, am vizitat împreună grădinița, i-am modificat orarul de acasă pentru a se apropia cât mai mult de cel de acolo, etc.
3. Am convingerea că la creșă învață niște rutine foarte importante pe care eu acasă nu sunt capabilă să le practic cu aceeași regularitate. Și cred că nici mama sau o bona nu ar avea mai mult succes. Mai ales deoarce copiii au nevoie de rutină ca de aer pentru o dezvoltare armonioasă, ceea ce deja nu mai e un secret pentru nimeni.
4. În cele patru zile în care am participat la toate activitățile zilnice împreună cu ea am apucat să observ metoda de interacțiune a educatoarelor cu copiii, inclusiv cu cei mai plângăcioși și speriați. Si este o metodă blândă si empatică, ce dă roade ușor-ușor.
5. I-am observat și pe colegii ei de grupă, care sunt împărțiți în două categorii: cei care vin de mai mult de o lună și sunt perfect integrați, nu plâng niciodată sau maxim cinci minute pe zi, iar pe de alta parte, cei noi, care plâng. Toți. Într-adevăr, unii mai puțin decât alții, dar asta cred că ține și de personalitatea copilului. Am interacționat și cu părinții lor. Cei vechi mă asigură că al lor la început plângea cel mai mult din grupă, cei noi împart, frățește, aceleași emoții, întrebări și sentimente de vinovăție.
6. Eu acasă nu pot să îi ofer diversitatea de activități, jucării, mâncare, plus interacțiunea cu alți copii pe care o găsește la creșă. Acestea, cred eu, o vor ajuta să se dezvolte armonios.
7. Cred că am reușit să stabilim o conexiune puternică între noi în aceste 18 luni cât ea a stat doar cu mine și, din când în când, cu ai mei, astfel încât să nu o traumatizeze prea tare aceste prime zile de experimentare a fricii de abandon și a valului de emoții și schimbări prin care trece. Avem un ritual pe drum până la grădi, un cățel de pluș de acolo de care ea are grijă, un salut al nostru la despărțire, asigurări permanente că întotdeauna vin atunci când îi spun că vin. Și planificăm zilnic o activitate faină pe care să o facem împreună după programul de grădi.

Toate frământările mele se petrec în timp ce cucoana cățărată pe scaunul de Ministru al Muncii tocmai a zis, referitor la indemnizația pentru creșterea copilului, că să lăsăm ciocu’ mic referitor la plafonarea acesteia că puteau să nu ne-o dea deloc. “Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană” [whaaat?]
Moment ce a stârnit tot felul de distruși emoțional și oameni lipsiți de educație care se întreabă că de ce se putea pe vremuri (mamele noastre) sau acum în alte țări (SUA) ca mamele să dea copiii la creșă de la trei luni și să se întoarcă în câmpul muncii. Și totul să fie bine?!

[15:15] Termin textul ăsta cu 15 minute înainte să plec la Iris, îl pun în online probabil diseară. Ea va avea încheiată această primă săptămână de creșă, eu abia ce am deschis cutia temerilor față de alegerile pe care le fac pentru ea. Dacă aveți copii și ați trecut prin această experiență de integrare la creșă, grădi, m-aș bucura să împărtășiți ceea ce la voi a mers sau nu a mers, poate îmi spuneți la ce să mă aștept în viitor, vă îndemn chiar să lăsați și orașul și numele grădiniței despre care povestiți în comentarii. Poate îi ajutăm și pe alții în căutarea febrilă a locului perfect pentru copilul lor. Eu am vorbit până acum despre Creșa și grădinița Heidi din Brașov.

Vă mai scriu peste 2-3 săptămâni să vă spun cum a evoluat treaba și sper ca lacrimile și mucii să lipsească din poveste. 🙂

PS: acesta este cazul nostru particular care se aplică bine la noi. Fiecare copil și familie sunt unice, așadar acest text nu este o recomandare general valabilă pentru oricine.
PS2: acesta nu este un adevertorial.

LE: am luat-o pe Iris de la creșă, plângea când am ajuns, s-a luminat toată când m-a    văzut și a zis că îi place acolo. Se pare că mai merge și luni 🙂

 

 

Advertisements

3 Responses to "A plecat copilul la creșă sau cum începi să mori încet pe dinăuntru încercând să faci ce e mai bine pentru puiul tău"

Cum merge cu acomodarea lui Iris? Mult succes! 🙂 Al meu are 14 luni. Am avut o tentativa de cresa, dar am lasat-o balta.. n-am reusit sa ma adaptez eu. :))

Acomodarea merge binișor, inca plange de fiecare data cand o las, însă din ce in ce mai putin in timpul zilei. Ce nu merge bine este ca s-a ales cu o viroză, asa ca acum avem Weekend prelungit impreuna 🙂 apropos de experiența ta, fix asta ne spuneau la workshopul introductiv de la grădi că nu exista copii care să nu se adapteze, ci părinți care nu se adaptează :)) asa ca be strong si pregătește-te psihic pentru următoarea încercare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: