Spirala Colorata

Archive for the ‘g. primele intentii’ Category

concurs pentru dj-ul din tine

The global community for audio culture.

ElectricCastle_fbk_cover_dj competition

Prizes

ELECTRIC CASTLE is the first festival in Romania that took electronic dance music and live concert sounds on a castle’s domain. On its first edition in 2013, the festival was nominated by European Festivals Awards for the Best New Festival and Best Medium Size Festival titles, later on being shortlisted for the Best Medium Size Festival category.

We dare you to challenge your dream and you will get the chance for a DJ set on Dance Garden stage.

  • Two DJs will get the chance for an 1 hour set/each on Dance Garden Stage
  • One special prize chosen by Electric Castle Festival – 2 hours set at The Mill

How to enter

  • Upload a mix of 15-20 minutes on Mixcloud until May 19.
  • Title the mix: Electric Castle Festival DJ Contest – ‘Your name’
  • Tag the mix: “Electric Castle Festival DJ Contest“. If you fail to tag the…

View original post 173 more words

Advertisements

E marţi şi de două zile m-am întors de la mare. Unde am ajuns cu bicicleta. Eu parţial, 135 de km în două zile, cu pauze de mers în maşina de intervenţie a echipei Giant, partenerul tehnic al evenimentului. Alţii mai puternici, mai antrenaţi sau poate doar mai hotărâţi au pedalat peste 300 de km şi au ajuns cu forţele proprii pe plaja de la Năvodari.

Primul lucru pe care l-am (re)aflat despre mine este că nu agreez durerea fizică. Şi nici câmpia. Oricât de răpitor e galbenul de rapiţă, învârtitul unui genunchi care înţeapă la fiecare rotire este o activitate care nu-mi aduce nicio satisfacţie. Am (re)aflat despre alţii, însă, că le place să-şi depăşească bariera durerii fizice. Îi admir pentru asta şi pentru îndârjirea cu care au ajuns la destinaţie. Read the rest of this entry »

După peterecerea nebunească de aniversare a Radio Guerrilla, pe 1 decembrie anul trecut am decis să mă las de fumat. Au trecut 100 de zile de atunci, record personal. Anteriorul număra vreo 90 de zile, pentru că sunt deja la a patra (sau a cincea?) tentativă de renunţare la acest viciu. Cine nu fumează sau cine nu s-a lăsat niciodată poate crede că deja sunt în etapa în care am scăpat, sunt ok, nu mai simt nevoia de ţigări. Nu e chiar aşa. Cred că nici peste 1000 de zile nu o să fiu 100% încrezătoare că am scăpat. După peste 50.000 de ţigări fumate am ajuns, în sfârşit, să recunosc adevărul: fumatul este o dependenţă pe care o să o am toată viaţa.

În prima seară de discuţii lungi fără ţigări, cu Bea, alături de care am fumat muult şi ne-am lăsat binee.
În prima seară de discuţii lungi fără ţigări, cu Bea, alături de care am fumat muult şi ne-am lăsat binee.

Vestea bună în toată povestea asta este că fix acest lucru mă face să cred că de data asta voi reuşi. Adică în loc să mă deprime gândul că nu voi mai putea fuma niciodată o ţigară pentru că voi recidiva, deci hai să mai fumez una acum că mă las mâine, am hotărât să stau focusată pe luptă. De data asta nu mai stau în defensivă, ci prevăd mişcarile duşmanului şi atac când se aşteaptă mai puţin. Cu asta la bază va fac un mix de elemente care au contribuit la starea mea de abstinenţă.

Dar înainte, pe scurt, ce nu a mers dăţile trecute:

/ substitutele, au în comun faptul că sunt scumpe şi funcţionează doar o scurtă perioadă de timp:

– guma cu nicotină îmi dădea senzaţia de înţepături în gât când o mestecam;

– plasturii cu nicotină au funcţionat miraculos, dar după ce nu i-am mai pus, dorinţa a revenit;

– ţigara electronică – era fun să fumez mereu un fel de narghilea, dar după o lună ma ustura gâtul şi nu mai suportam mirosurile alea chimice;

– ţigări din plante diverse – emană un miros ce face fumul de ţigară să pară briza mării;

/ argumentele logice: sănătatea, banii, tonusul, imaginea – deşi le înţelegeam şi le aprobam în totalitate făceam în aşa fel încât să nu mă gândesc prea des la ele. Gândul la o sănătate şubredă, totuşi, nu mi-a dat pace definitiv.

/ cartea, Allen Carr – “În sfârşit nefumător”, am învăţat multe din ea, am citit-o de două ori şi de două ori m-am lăsat. O recomand în ciuda stilului în care e scrisă.

Din ea am înţeles un lucru esenţial. Că am fost prostită (uitaţi-vă la Mad Men şi o să înţelegeţi perfect ce zic) să cred că oamenii care fumează sunt cool, misterioşi, interesanţi, preocupaţi, bla bla… spălare de creier.

Plus că, atunci când m-am prins în mreje o adoram pentru că îmi dădea ceva după care orice adolescent tânjeşte: siguranţa. Cu ea în mână poţi să faci orice, niciodată nu eşti singur. Cel mai banal mod de a sta în preajma cuiva şi a vorbi cu oameni pe care nu îi cunoşti. Cea mai onorabilă ieşire atunci când nu vrei să fii suspectat că eşti neînsoţit şi fără ocupaţie. Nu o să se uite nimeni ciudat la tine dacă ieşi într-o pauză şi fumezi o ţigară pe o bordură. Dar e la fel dacă ieşi să te plimbi singur 5 minute în curtea şcolii? Asta e la început, dar amuzant şi ciudat la ţigări este că acelaşi mecanism funcţioneză şi peste ani, chiar dacă eşti matur şi, teoretic, nu mai ai nevoie de ţigări pentru a te simţi în siguranţă.

Dacă eşti fumător/oare te provoc să faci un excerciţiu zilnic, care durează şapte minute: observă un om care fumează o ţigară, încercând să deconstruieşti procesul în detalii. Când stinge ţigara răpunde-ţi la întrebarea:  de ce a aprins-o? După o săptămână, caută să  priveşti zilnic un om care fumează în comparaţie cu unul care nu fumează. Iar în a treia săptămână începe să urmăreşti nefumători într-o situaţie în care tu fumezi (sau ai fuma). Răspunde-ţi la întrebarea: cine pare nenatural?

Sărbătoresc 100 de zile ca nefumătoare alături de prietenii mei care s-au lăsat între timp şi împreună cu oricine are chef să facă o schimbare. Data viitoare scriu ce mă ajută ca de data asta să nu mai simt că sunt în doliu după prietena mea cea mai bună.

Dacă vă lăsaţi sau vă gândiţi să o faceţi, spuneţi-mi cum e la voi. E ciudat, dar cel mai rapid şi ieftin truc când ai second thoughts e să citeşti ce greu le e altora :))

granny

De când mă ştiu am avut ceva probleme cu autoritatea, în sensul că mereu am pus la îndoială şi am încercat să-mi fac auzită părerea.  Nu îmi ies din urechi dojenelile pe care educatoarea i le aducea mamei, când în grupa a doua de grădiniţă am creat o revoltă că unele fete sunt favorizate la serbare primind cele mai frumoase costume populare, ceea ce a condus la faptul că ne-a îmbrăcat pe toate la fel. Nici pe cele ale învăţătoarei, care dupa un întreg ciclu primar a defulat frustrarea, spunându-mi în faţă: “Măi Nicoleta, ia mai taci tu din gură, te crezi mai cu moţ de tot îţi dai mereu cu părerea?” (voiam să îmbunătăţesc mişcările pentru dansul de la serbarea de final a clasei a patra). Iar în liceu, deja mărişoară şi asumat rebelă, am făcut-o efectiv cu nervii pe săraca doamnă dirigintă de modă veche, care, la fel, nu înţelegea de ce nu pot să-i accept deciziile fără să le pun în discuţie de faţă cu toată clasa. Proverbială este confruntarea de 40 de minute din clasa a 10a pe tema şosetelor mele până la genunchi şi multicolore. La mine în liceu se purta uniformă, iar diriginta încerca să îmi explice că trebuie să mă exmatriculeze o zi pentru că nu respect codul, iar eu contracaram spunând că în regulament nu e menţionat nimic de lungimea sau culoarea şosetelor. A concluzionat şi ea despre mine, ca majoritatea profesorilor, că sunt copil bun, dar am gura prea mare sau, altfel spus, “brânză bună în burduf de câine”. Read the rest of this entry »

Adopt a dog

jews

catholics

Buddhist monks

ortodocsi

mormoni

combinaţia de culori creează gânduri nebuneşti

Image

sursa foto

când începem să le punem în fapte
copilăreşti?


Advertisements