Spirala Colorata

Posts Tagged ‘biciclete

Am învăţat să merg pe bicicletă înainte să merg la şcoală, iar pe la 11 ani am abandonat total acest sport de ciudă că nu aveam propria-mi bicicletă, ci trebuia să împart (adică să o împrumut cu rugaminţi fierbinţi) Pegasul roşu al lui frate-miu. Timp de 13 ani am uitat, o dată cu majoritatea populaţiei cred,  de existenţa bicicletei. Rămăsese în mintea mea ca o jucărie din faţa blocului la Braşov, pusă la păstrare la categoria amintiri frumoase din copilăriei.

Totul până când a venit în vizită la mine un cuplu drag de prieteni de la Deva. Eu mi-au propus să închiriem fiecare câte o bicicletă pentru 24 de ore şi să descoperim Bucureştiul pe două roţi. Atunci am aflat de centrele de închirieri I’Velo  şi în acea zi m-am reîndrăgostit iremediabil de mersul pe bicicletă. Nu-mi venea să cred, şi parcă nici acum, că am pierdut anii de liceu şi de studenţie în care o bicicletă mi-ar fi făcut viaţa mult mai frumoasă şi interesantă.

Au trecut patru ani de când programul de bike-sharing a reînvăţat sute de mii de români că bicicleta este un mijloc de agrement excelent şi urmează alţi ani în care vrea să îi convingă pe locuitorii urbani că bicicleta este cel mai potrivit mijloc de transport în oraş.

Sâmbătă, 29 martie, se deschid centrele din Bucureşti (Parc Herăstrău – metrou Aviatorilor şi Arcul de triumf + Parc Tineretului) şi din Constanţa (Gravity Park), urmând ca în weekendul următor să se deschidă şi Braşovul, Iaşiul, Alba Iulia, Sibiul şi Timişoara.

Toate bicicletele sunt noi, iar eu am primit una în teste. O voi folosi pentru a ajuta Green Revolution în demersul ei de promovare a stilului de viaţă Love Velo. Voi merge cu ea în căutare de biciclişti pe care să-i fotografiez şi care să mă ajute să continui o scrisoare care începe aşa:

Dragi autoritati locale si centrale,

M/%%¤ arr#¤% &/fh¤%#w()(/!!!

Până când finalizez noul meu experiment social, vă aştept la turul pe biciclete care marcheză deschiderea centrelor, sâmbătă ora 10.30, la gura de metrou Aviatorilor. Cine nu are bicicletă primeşte una gratuit .

Iar dacă vreţi să câştigaţi un premiu compus din cartea “Poveşti pe două roţi” şi un voucher cu şapte închirieri gratuite în Bucureşti spuneţi-mi într-un comment aici sau pe pagina de facebook de ce NU vă place să mergeţi cu bicicleta. Am trei seturi şi fac tragere la sorţi pentru desemnarea câştigătorilor.

Experimente şi concursuri similare găsiţi pe blogurile lui Radu şi al Cătălinei, dar şi pe pagina de facebook a proiectului.

Ne vedem pe două roţi!

p.s.: Povestea cu reapucatul de mers pe bicicletă este 100% adevărată şi a contribuit şi ea, alături de frumoasele poveşti de la Roaba de cultura, la întâmplarea ca din vara lui 2012 să lucrez la Asociaţia care coordonează aceste proiecte.

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

**********************************************************************

În ultima mea postare din serie spuneam că la următorul autostop voi aştepta până mă va lua o femeie. Asta fiindcă toată lumea, inclusiv tanti de la chioşcul din faţa blocului, spune ca am succes fiindcă sunt o fată drăguţă.

Prin urmare am ieşit înarmată cu răbdare, până avea să apară reprezenta sexului frumos care să spulbere mitul succesului meu. Socoteala nu s-a prea potrivit, fiindcă de îndată ce am ieşit din casă a început să plouă sănătos. Mi-am spus că nu renunţ chiar dacă o să mă ude, însă nu mai fac nazuri la şofer.

IMG_2151

Am văzut mai multe feţe nedumerite decât de obicei. Cred că nu prea se înţelegea ce scrie, iar ploaia m-a ajutat să obţin efectul dramatic. Primii care au oprit erau doi cocoşi într-o maşină de Bulgaria. După feţele lor pot să bag mâna în foc că au crezut că sunt prostituată. S-au c-aş putea fi. Nu  cred că înţelegeau de ce sunt atât de îmbrăcată, dar după modul în care m-au analizat şi întrebarea „Hai! Vii cu amândoi?” am ştiut că nu trebuie să mă urc la ei în maşină. Read the rest of this entry »

Spuneam despre Spirala Colorata că este un blog pe care scriu rezultatele gândurilor mele colorate puse în fapte neaşteptate. Unul dintre aceste gânduri este să pedalez prin ploaie. Pentru mine, această combinaţie este una dintre cele mai frumoase manifestări de libertate, concurată doar de bălăcirea în mare, tot pe ploaie.

Am fost de-a dreptul impresionată de cele 300 de spirale colorate, adică participantele la ediţia 2013 a SkirtBike Bucureşti. Noi toate am pedalat 9 km (de la parc IOR până la Parc Herăstrău) prin ploaie abundentă. Am fost aplaudate şi felicitate de toţi cei care au stat pe margine sau în faţa calculatoarelor. Au fost mult mai puţini băieţi participanţi decât în anii trecuţi, ceea ce mă face să cred că fetele sunt mai ambiţioase şi mai fără frică. Doar nu era să ne speriem de nişte picuri de apă, când noi susţinem sus şi tare că e posibil să pedalezi pe aproape orice vreme.

945793_10151443703213483_1033888100_n 764_10151443711293483_1861368989_n Read the rest of this entry »

“Am început un experiment de 10 zile, neconsecutive: cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Încerc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare.”

****************************************************

Am trecut cu bine primele două zile de experiment, aşa că am hotărât să-mi îngreunez puţin situaţia. Am ieşit în weekend hotărâtă să-mi duc câinele în parc.  E mare şi am des probleme cu transportul lui. Chiar şi unii cunoscuti preferă să nu-l ia în maşină sau să nu-l primească în casă.

Am trecut cu încordare de câinii vagabonzi de pe străduţe, pentru care eşti o ţintă sigură dacă ai un căţel, oricât de inofensiv ar fi el. M-am oprit în intersecţie decisă să aştept 30 minute, după care să iau tramvaiul.

eu şi câinele călător

câinele autostopist era deja distrus de căldură

După scurta şedinţă foto, m-a străfulgerat gândul că sunt imprudentă dându-i unui trecător aparatul foto pentru a-mi face o poză. Mi-am îndreptat însă toată atenţia înspre misiunea mea de a-mi găsi transport.

Fiind duminică, erau ceva mai multe maşini cu pasageri pe bancheta din spate. Traficul destul de intens. Şoferii erau mai dispuşi să comunice cu mine prin semne dacă ne potrivim la drum sau nu. Iar oamenii de pe stradă îmi zâmbeau mai mult. Probabil datorită câinelui. Read the rest of this entry »

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

După nouă ore petrecute la conferinţă într-un hotel cu multe stele, timp în care cică a fost o furtună în Bucureşti (acum sunt sigură că bogaţii vor afla ultimii de sfârşitul lumii) am căutat, din nou, să merg cu autostopul. Nu aveam niciun chef, mai ales că se şi băgau în seamă tot felul de oameni neinteresanţi.

Din nou, m-am bazat pe un trecător să-mi facă poză, de data asta un băiat. Deşi a stat două minute cu aparatul în mână a reuşit să facă doar două poze, una în mişcare şi una în care răspundeam la telefonul insistent.

Oamenii cred că eşti cine vrei tu să creadă că eşti.

Din nou, m-am bazat pe un trecător pentru poză, de data asta un băiat. Deşi a stat două minute cu aparatul în mână, a reuşit să facă doar două fotografii, una în mişcare şi una în care răspundeam la telefonul insistent. Şi fără zoom, evident.

Ziceam de spray paralizant, sms cu numărul maşinii şi alte metode de siguranţă. Am descoperit că am mai primit ceva upgrade la defense: aparatul foto. E o armă de nădejde. Pe bune, dacă vreţi să vă simţiţi în siguranţă, luaţi-vă un aparat foto cu voi. Când cineva devine mai insistent, devii brusc interesat de persoana în cauză. Read the rest of this entry »

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

Ieri, a fost ziua pauză de la experiment, după un dusîntors foarte interesant. Aşa că m-am răsfăţat mergând cu bicicleta la birou.

Spun răsfăţ pentru senzaţia de libertate pe care o ai când pedalezi şi pentru boost-ul de energie pe care ţi-l livrează. Nu pentru că s-au construit benzi pentru biciclete peste noapte. Altfel, toţi bicicliştii bucureşteni ştiu că încordarea e destul de mare în traficului de aici.

Astăzi, însă, am luat autostopul pentru a ajunge la un training. Am rugat-o pe o fată să-mi facă o poză, din două nu i-a ieşit niciuna bună, aşa că mi-am făcut singură.

On behalf of spiralacolorata, we hope you have a safe drive!

On behalf of spiralacolorata, we hope you have a safe drive!

Am urcat un deal ca să ies într-un bulevard mai mare. Deja mă gândeam că mă dor picioarele de la tocuri, parcă si umărul de la laptop, ruşinea venea valuri-valuri. Când (trecuseră vreo 10 minute) opreşte o maşină! Şi ce maşină 🙂 Range Rover-ul meritase aşteptarea. Read the rest of this entry »

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

 

Cele cinci minute de mers pe jos până la birou m-au ajutat să-mi revin dupa doza de adrenalină primită la începutul zilei.

Aşa că, pe după-amiază, am prins destul de uşor curaj să fac autostopul pentru a ajunge înapoi acasă. De data asta, am ieşit la un bulevard  mai apropiat.

IMG_2084

M-am upgradat cu un semn mai drăguţ 🙂

Şi am încercat să fac mai mult “eye contact”. Am reuşit să stabilesc conexiuni cu un biciclist care mi-a făcut semn că mă ia pe cadru şi cu o fată care mi-a oferit un zâmbet sincer. În rest, gipuri, mulţi şoferi vorbind la telefon şi pietoni curioşi.

Destul de repede, cam în 4-5 minute, un Opel a încetinit, iar el mi-a făcut semn să urc. Fusese al treilea cu care am stabilit o comunicare bună din priviri. Read the rest of this entry »