Spirala Colorata

Posts Tagged ‘bucuresti

Ieri au ieșit 40 000 de oameni în stradă, majoritatea în București, cu solidaritatea grupurilor de la Brașov, Ploiești și alte câteva orașe. Clujul nici nu a apucat să iasă că am și obtinut demisiile. A fost un timp record. Bine, teoretic timp record. Căci practic, lui Oprea îi cerem demisia de cel puțin două săptămâni, iar la Ponta ne chinuim încă din 2013.

Aș vrea să cred că gata! S-au trezit conștiințele în politicieni, au înțeles mesajul, și-au suflecat mâinile și au zis că de acum fac lucrurile ok. Dar nu cred asta, cred că de fapt e un big hoax încercat de ei, un nou os (cu ceva carne pe el, recunosc) aruncat către mulțime.

Nu-i așa că vă e scârbă tuturor de cum au început jocurile politice, dar mai ales de declarațiile politicienilor? Cum aruncă din nou cu expresii ca ”profesionalism”, ”responsabilitate”, ”o nouă clasă politică”, ”onoare”, ”dorința societății”, ”un nou start”. Știți de ce o fac? Pentru că ei știu că vor râmâne cuvinte goale și în viitorul apropiat. Știu că sunt arhitecții SISTEMULUI în care e extrem de greu spre imposibil șă reușești să pătrunzi și să faci schimbări importante. Asta dacă nu intri în hora corupției cu ei, desigur. Știu că acum e o doar o nouă rotire, o rearanjarea a acelorași piese de domino.

jon snow spirala colorata ponta revolutie colectiv

Iar liderii pe care îi așteptăm cu toții nu se bagă în acest moment în povestea organizării într-un partid, gata să intre în sistem și să înceapă jocul. Ei știu că asumarea unui asemenea rol e foarte greu în România contextului actual. Asta și pentru că, după ce societatea românească a tolerat 25 de ani un sistem profund corupt și care a dat greș la nivel de reprezentare, acum a căzut în extrema în care nimic nu e suficient de bun, nu mai putem avea încredere în nimeni. No compromise. Ca dovadă că au fost încercări timide de ieșire din mulțime și implicare în sistemul politic a unor lideri ai pieței, dar au fost rapid înăbușite de însăși mișcarea. Acolo mă situez și eu cumva, poate puțin mai dispusă decât alții să acord șanse de a mi se demonstra contrariul.

Dacă zicem, deci, NO COMPROMISE, atunci poate ca ideea ar fi să țintim direct schimbarea Constituției. Să redesenăm schema rolurilor instuțiilor de stat, precum și modul în care acestea sunt atribuite. Și abia apoi să îi propunem și să îi alegem pe cei care intră în sistem. Cred că ar apărea mult mai mulți candidați serioși. Cred că ăsta ar fi un ”nou start” adevărat. Nu alegeri anticipate. Să dăm jos parlamentul ăsta ca să-l înlocuim cu unul la fel.

Cum să facem să-i convingem pe parlamentarii români, care resping într-o veselie legile anti-corupție și tot ce le e potrivnic, să creeze cadrul acestei revendicări? Mi-e teamă că tot prin proteste.

E un război lung, să ne bucurăm de victoria de aseară, dar să nu ne îmbătăm de la un pahar de vin. Avem și de unde  să ne inspirăm pentru această Revoluție Colectivă: de la frații noștri europeni din Islanda.

Mai pe lung despre revoluția islandeză (fără subtitrare în română) cu un mesaj final foarte frumos:

 

Mulțumesc sacrificiului #Colectiv.

Let go and beg for freedom
Another row jumping into the flame
Loose lips are shifting leaders
From here on out everyone is to blame

I’m looking up to my company
A full blown artillery
Keep the sights on the enemy
And bust the lid off anarchy

Your condescending demeanor has all gone wrong

Figured you should have known this all along
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die

Behold a credo wavering
A sleight of hand is the dogma they preach
Beneath a conscience’s fading
To even out all your steady beliefs

Stand your ground in the battle zone
Filled with life, bone and scorn
Clench your fists, I’m battle prone
Pull the trigger and set the tone

Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die

Pull that trigger

Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today

We’re not numbers, we’re free
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die

We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die.

(Goodbye to Gravity – The Day We Die).

 

 

 

Advertisements
Dragă Bucurie,
Încă nu ne cunoaștem personal, dar iată-mă în poziția de a-ți cere ajutorul și a te privi ca pe ultima mea speranță. Ești o adevarată lady-dog, iar de când a apărut Minune în viața ta, parcă strălucești și mai mult de iubire și înțelepciune.
Eu sunt Jäger (vânătorul pentru unii, the meister pentru alții), sunt vesel și foarte iubitor. Atât de iubitor încât mă năpădesc tare de tot emoțiile de fiecare dată când întâlnesc o domnișoară, așa că paralizez, iar apoi fug.
Asta, plus faptul ca nu am acte de pedigree, deși tata era campion, la care adăugăm penuria incredibilă de rabladorițe aurii disponibile, m-au adus în situația de fi… virgin. Până la vârsta de 5 ani și 8 luni nu am cunoscut decât păturici și jucării de pluș 😦
Stăpâna nu a vrut să ma dea ”pe stradă, la fetițe” și să contribuie la înmulțirea câinilor fără stăpân, dar nici accesele mele de NE nu le mai suportă, așa că a decis să mă castreze!
Te rog, ajută-mă să-mi găsesc jumătatea înainte să fie prea târziu. Jumătatea mea este timidă, dar puțin mai îndrăzneață decât mine, tânără, dar ceva mai experimentată, sănătoasă și bucuroasă să ducem specia mai departe.
Eu sunt chiar mai drăguț decât în poze (:P), am 39 de kg și locuiesc în București.
Sper ca share-ul tău să fie de aur!
Mulțumesc mult și te ling cu drag,
Jäger,
ps: pot fi contactat prin intermediul Spirala Colorata
11162507_10153167714264794_5599909044776009386_n

Cel mai ascultător sunt când văd mâncare.

_DSC8329 (2)

Cel mai mult îmi place la mare!

Eu la două luni.

Eu la două luni.

 

Săptămânile trecute “elita intelectuală” a internetului românesc, “criticii muzicali” neîntrebaţi, dj, cocalari şi mulţi hipsteri (folosesc acest termen din convenţie, eu nu prea ştiu cine sunt ei mai exact) s-au certat ca la uşa cortului pe wall-ul evenimentului Romeo Fantastick live la Club Eden. M-am distrat văzând câtă supărare le poate produce unora o asociere de genul aşa că m-am hotărât să merg şi la faţa locului să văd cum e face-to-face. Lupta dintre „cei mai proşti“ şi „cei mai deştepţi“ este întotdeauna delicioasă aşa că vă las aici unul dintre thread-uri, dacă aveţi timp şi chef să vă distraţi/minunaţi puţin.

n-ai cum sa nu iubesti internetul

Pentru cei care nu ştiu cine sunt actorii principali în poveste, se întâmpla ca cei de la Paradaiz (un grup de oameni printre care şi unii de la Dilema Veche, din ce mi-a şoptit un şoricel bine informat) au lansat o serie de evenimente trance-culturale cu acest concert al lui Fantastick în Eden. Romeo este un rapper pe manele, tată al poeticii pornografice transgresive, după cum zice Adrian Şchiop, o maimuţă fără valoare, după aprecierea lui Mărculescu, sau, mai pe scurt pentru necunoscatori ca mine, un manelist. Eden este unul din puţinele cluburi bucureştene ce redau atmosfera unui club underground din…să zicem… Berlin. Adică e destul de tare.

M-am dus singură. Le-am spus prietenilor mei unde merg, dar nu am insistat să vină nimeni cu mine, fiindcă nu voiam să mă fac vinovată că le-am stricat seara. Da, bineînţeles că şi prietenii mei se strâmbă şi aproape vomită când aud ceva de manele. Read the rest of this entry »

Tocmai am citit lista celor 5 motive pentru care să nu dai la FCRP, întocmită de mai tânărul coleg hristo. Mai tânăr fiindcă eu am absolvit această şcoală pe vremea când încă se mai numea Facultatea de Comunicare si Relaţii Publice “David Ogilvy”, adică acum 5 ani.

Şi eu am trait frigul din Polizu, şi eu m-am întrebat dacă o să mor la cutremur în Povernei, am avut şi eu frustrări cu secretarele şi cu faptul că nu am primit mai mult feedback pe proiectul pentru Opran (managementul proiectelor).

Ceea ce înseamnă că nu s-au schimbat foarte multe pe acolo de când am încheiat eu studiile, aşa că nu cred că sunt foarte depăşită în informaţii încât să-mi permit să completez si eu lista pentru care nu cumva să dai admitere la FCRP:

Nu da la FCRP dacă vrei să intri în examene fără să ai prezenţă şi activitate cu notă de trecere (proiecte, eseuri, teme) la seminariile din timpul semestrului.

Nu da la FCRP dacă urăşti examinările orale, testările cu întrebări deschise şi vrei să dai doar teste de tip grilă.

Nu da la FCRP dacă nu-ţi place să lucrezi în echipă. La cel puţin jumătate dintre seminarii ţi se va cere să faci un proiect în minimum două persoane.

Nu da la FCRP dacă vrei să lucrezi full time în timpul facultăţii. Spre deosebire de alte facultăţi, aici chiar trebuie să fii prezent dacă vrei să treci.

Nu da la FCRP dacă nu iţi plac discuţiile libere la orele de curs şi preferi să scrii după dictare

Nu da la FCRP dacă nu iţi place să lucrezi la proiecte aplicate şi preferi referatele pe teme generale

Nu da la FCRP dacă nu iţi place să citeşti. La majoritatea seminariilor nu scapi fără cel puţin o carte în bibliografia obligatorie.

Nu da la FCRP dacă eşti obişnuit cu plagiatul şi nu ştii să faci citarea corect. Uimitor, dar profesorii chiar citesc lucrările tale şi sunt extrem de atenţi dacă şi cum ai dat sursele.

Nu da la FCRP dacă nu îţi place să fii la curent cu tot ce se întâmplă în facultate. Ei au un forum al studenţilor care funcţioneaza brici.

Nu da la FCRP dacă vrei să-ţi faci lucrarea de licenţă într-un weekend. La FCRP va trebui să trimiţi fiecare capitol profesorului coordonator şi apoi să-l refaci. Cel puţin o dată.

Nu da la FCRP dacă nu vrei să-l ai ca professor pe Alexandru Cârlan. Să-l iubeşti sau să-l urăşti…asta rămâne de văzut.

Şi pe această cale îi salut cu drag pe toţi foştii mei colegi, cu care chiar dacă nu m-am cunoscut personal ştiu că, dacă ne-am întâlni pentru prima oară într-o situaţie de viaţă şi am descoperi că am terminat aceeaşi facultate, am avea din start puţin mai mult respect şi drag unul faţă de celelălat. Ceea ce în cazul masterului de Marketing de la ASE nu pot să spun.

De când mă ştiu am avut ceva probleme cu autoritatea, în sensul că mereu am pus la îndoială şi am încercat să-mi fac auzită părerea.  Nu îmi ies din urechi dojenelile pe care educatoarea i le aducea mamei, când în grupa a doua de grădiniţă am creat o revoltă că unele fete sunt favorizate la serbare primind cele mai frumoase costume populare, ceea ce a condus la faptul că ne-a îmbrăcat pe toate la fel. Nici pe cele ale învăţătoarei, care dupa un întreg ciclu primar a defulat frustrarea, spunându-mi în faţă: “Măi Nicoleta, ia mai taci tu din gură, te crezi mai cu moţ de tot îţi dai mereu cu părerea?” (voiam să îmbunătăţesc mişcările pentru dansul de la serbarea de final a clasei a patra). Iar în liceu, deja mărişoară şi asumat rebelă, am făcut-o efectiv cu nervii pe săraca doamnă dirigintă de modă veche, care, la fel, nu înţelegea de ce nu pot să-i accept deciziile fără să le pun în discuţie de faţă cu toată clasa. Proverbială este confruntarea de 40 de minute din clasa a 10a pe tema şosetelor mele până la genunchi şi multicolore. La mine în liceu se purta uniformă, iar diriginta încerca să îmi explice că trebuie să mă exmatriculeze o zi pentru că nu respect codul, iar eu contracaram spunând că în regulament nu e menţionat nimic de lungimea sau culoarea şosetelor. A concluzionat şi ea despre mine, ca majoritatea profesorilor, că sunt copil bun, dar am gura prea mare sau, altfel spus, “brânză bună în burduf de câine”. Read the rest of this entry »

Deşi sunt bine trecută de vârsta copilăriei, mă minunez în continuare la spaţiile de joacă, proiectele educative şi tool-urile de dezvoltare la care au acces copiii din ziua de azi. Mă oftic, bineînţeles, fiindcă  nu le-am prins la vremea mea, asa că am fost foarte bucuroasă când mi s-a propus să experimentez o călătorie în spaţiu cu nava Green Bee. În primul rând, fiindcă o văd în parcul Tineretului de un an de zile, dar niciodata nu am avut voie să intru fiindcă am depăşit infama limită superioară de vârstă (14 ani…).

am şi eu un copil blănos, aşa că l-am luat cu mine în navă

am şi eu un copil blănos, aşa că l-am luat cu mine în navă

Nava din imagine are un capitan (Raxo), un second (Noni) şi un computer inteligent care recrutează din rândul copiilor cadeţi pentru misiunea specială de a salva omenirea. De cine trebuie salvată omenirea? Read the rest of this entry »

La câte mii de invitaţii gratis au curs pentru B’ESTFEST 2013, cel mai important festival de muzica din România (aşa susţin organizatorii că este numit de presa interaţională), evident că am primit şi eu una. Aşa că m-am dus chiar în prima zi pentru a-mi ridica brăţara, deşi nu mă atrăgea nimic din programul de vineri. Pe drumul de la parcare până la intrare vreo trei gipsi ne-au oprit să ne întrebe dacă nu cumpărăm bilete, iar un nene mai întreprinzător de fel vindea covrigi cu 5 lei bucata.

IMAG0058

câinele comunitar nu avea cum să lipsească din peisaj

Am început cu statul la coada luuungă a celor care erau pe lista de „artist’s guests”, ceea ce m-a făcut din nou să mă întreb dacă şi-a cumpărat cineva bilet pentru festivalul ăsta, am continuat cu o coadă la tokenuri, ca într-un final să-mi cumpăr un Ciuc Radler cu 1 token şi jumătate (adică 9 lei!). Acesta era preţul de listă, nu m-a păcălit nimeni, însă doar la acest bar, la celelalte costa 1 token. Asta chiar e o chestie cu care nu m-am mai întâlnit la un festival, să aibă alte preţuri de la un punct de vânzare la altul.

De ce cred că B’ESTFEST şi-ar schimba mai bine numele în BâlciFest?

În primul rând fiindcă arată fix aşa. O aglomerare eterogenă de tot felul de chestii, majoritatea urâte (inestetice), fără o unitate conceptuală şi vizuală care să-ţi dea senzaţia de festival. Ci mai degrabă te întrebi dacă nu cumva a fost un cataclism natural, iar ceea ce a mai rămas din Bucureşti s-a mutat pe câmpul prăfuit din Tunari: scene cu muzică, corturi cu activităţi mai mult sau mai puţin interesante, Expirat-ul, magazine de haine sau de tot felul de chestii pe care le poţi cumpăra, câteva ong-uri, foarte multă publicitate peste tot şi, cireaşa de pe tort, un bâlci în miniatură. Adică maşinuţe buşitoare, o tiribombă, un mini carusel, toate super vechi şi neîngrijite de un personal care, ca să fiu finuţă, zic doar că nu prea îţi inspira încredere. Read the rest of this entry »