Spirala Colorata

Posts Tagged ‘labrador

Unii ar spune că sunt a new comer în lumea mămicilor, ceea ce e adevărat având în vedere că Iris are doar trei luni, dar e și fals căci eu îl  pun la socoteală și pe fratele mai mare și blănos, labradorul nostru de șase ani, Jäger.

Îmi amintesc discuțiile cu o fostă colegă de birou, în urmă cu câțiva ani, ambele proaspete mămici, eu de cățel de o lună, ea de băiețel de un an. Analogiile făcute atunci au acum o însemnătate mult mai mare, căci mi-am dat seama ce antrenament bun am avut eu  pentru a o primi pe Iris.

O să vorbesc mai degrabă de experiențele dubioase, căci recompensele de flufoșenie și love pe care le primești de la pui, în general, sunt de la sine înțelese. Și atât sunt de intese, încât e greu să le exprimi în cuvinte,  🙂

Deci, cu ce m-am învățat din creșterea unui câine, util pentru creșterea unui copil?

  1. Caca. De câine? Whoa. În primele luni de câte patru-cinci ori pe zi, pe hol, mereu pe lângă aleză. Nu aveam voie să-l scot afară până nu-i făceam vaccinurile, așa că făcea săracul în casă. Apoi a crescut, făcea afară, dar eu tot cu punga. Caca de copil, în scutec (recunosc, și pe lângă, câteodată)? Parfum!
  2. Pipi. Deși ai crede că un câine nu poateface pipi pe stăpânul lui, al meu a făcut-o, o dată. Avea câteva luni, eu mă jucam cu un alt cățel. Așa că Jager a venit la piciorul meu să mă marcheze. Iris, deși e fată, are jet cu boltă când stă pe spate, așa că ea m-a marcat de mai multe ori deja.
  3. Salivă. Orice stăpân de câine este familiarizat cu balele de fericire lăsate pe haine, mâini, față, ș.a. Comparându-le vâscozitatea, cantitatea și mirosul, aș zice că balele de bebe sunt apă termală.
  4.  Crize de plâns și tantrumurile. Câinele meu e genul lătrător și insistent, așa că stau destul de bine cu nivelurile crescute de decibeli. Aici cred că am și antrenamentul (sau uzura) party-urilor și concertelor asistate de lângă boxe. Dacă aș fi avut și o pisică, poate că erau mai ușor de suportat urletele bebelușului de la colici. Bine că au trecut!
  5. Hrănit. Plimbat. Distrat. Îndeplinitul nevoilor altei ființe. Cu program regulat, și pe soare, și pe vînt, și pe ploaie, și pe ninsoare.
  6.  Îngrijirea de sănătate, controale, vaccine, tratare boli, suferința ta când suferă cel de care ai grijă. Aici aș mai adăuga și obișnuița cu vederea sângelui, puroiului, sau a altor fluide ale corpului.
  7. Planificarea ieșirilor în oraș și a vacanțelor. De când nu se mai fumează în spații închise e mai ușor să ieși cu copilul decât cu câinele. Animalul te învață să cauți mereu locuri de hang out outdoor și să te bucuri de natură, ceea ce nu poate fi decât benefic. Iar vacanțele sunt greu de plănuit și gestionat când ai câine, dar nu imposibil, ceea ce cred că e valabil și în cazul copiilor. Mai hardcore e când te duci și cu copiii, și cu câinele, but I’ve seen it done too.
  8. Anxietatea de separare. A lui și a ta. Ne e greu unii fără ceilalți când ne-am obișnuit împreună. Oameni, copii și căței. Când se va face Iris mai mare și o las acasă sper să fie happy că rămâne cu Jager, și nu singură.
  9. Distrugerea obiectelor personale. Câinii te învață că obiectele lăsate pe jos stau în calea fericirii noastre.
  10. Dezamăgirea că nu ai făcut totul perfect în creșterea și educarea ființei. ”Mi-ar  fi plăcut să fie mai așa, și mai nu știu cum. Aș fi putut face mai bine, dar totuși n-am făcut.” Cu asta e greu să e lupți. Și o faci toată viața. Dar, hei, nu toate luptele sunt ușoare!

Iată zece moduri în care a crește un labrador seamănă tare mult cu a crește un bebeluș cu nume de floare.

Se zice că, la un moment dat, copilul se descurcă singur în toate aspectele de mai sus.

Iar cățelul rămâne un veșnic copil ❤

Jager și Iris (în pântec).

Jäger și Iris (în pântec).

Iris la trei săptămâni.

Iris la trei săptămâni.

Jäger, 6 ani și Iris, 3 luni.

Jäger, 6 ani și Iris, 3 luni.

Advertisements
Dragă Bucurie,
Încă nu ne cunoaștem personal, dar iată-mă în poziția de a-ți cere ajutorul și a te privi ca pe ultima mea speranță. Ești o adevarată lady-dog, iar de când a apărut Minune în viața ta, parcă strălucești și mai mult de iubire și înțelepciune.
Eu sunt Jäger (vânătorul pentru unii, the meister pentru alții), sunt vesel și foarte iubitor. Atât de iubitor încât mă năpădesc tare de tot emoțiile de fiecare dată când întâlnesc o domnișoară, așa că paralizez, iar apoi fug.
Asta, plus faptul ca nu am acte de pedigree, deși tata era campion, la care adăugăm penuria incredibilă de rabladorițe aurii disponibile, m-au adus în situația de fi… virgin. Până la vârsta de 5 ani și 8 luni nu am cunoscut decât păturici și jucării de pluș 😦
Stăpâna nu a vrut să ma dea ”pe stradă, la fetițe” și să contribuie la înmulțirea câinilor fără stăpân, dar nici accesele mele de NE nu le mai suportă, așa că a decis să mă castreze!
Te rog, ajută-mă să-mi găsesc jumătatea înainte să fie prea târziu. Jumătatea mea este timidă, dar puțin mai îndrăzneață decât mine, tânără, dar ceva mai experimentată, sănătoasă și bucuroasă să ducem specia mai departe.
Eu sunt chiar mai drăguț decât în poze (:P), am 39 de kg și locuiesc în București.
Sper ca share-ul tău să fie de aur!
Mulțumesc mult și te ling cu drag,
Jäger,
ps: pot fi contactat prin intermediul Spirala Colorata
11162507_10153167714264794_5599909044776009386_n

Cel mai ascultător sunt când văd mâncare.

_DSC8329 (2)

Cel mai mult îmi place la mare!

Eu la două luni.

Eu la două luni.