Spirala Colorata

Posts Tagged ‘mama singura

IMG_9844[10:35] Au trecut două ore și cincisprezece minute de când am lăsat-o pe Iris la creșă. Stau în casă, beau cafea și mă simt în imposibilitatea de a face ceva din toată lista de taskuri. Abia așteptam să pot să lucrez și eu ca omul normal în timpul zilei, iar acum nu sunt în stare de nimic.
E prima oară la programul întreg, după patru zile în care am stat cu ea acolo și, alternativ, am mai plecat de la zece minute până la trei ore.
Nu e prima oară când petrece opt ore fără mine, dar, totuși, creșa e creșă și bunica e bunică. Read the rest of this entry »

Advertisements

Au trecut șase zile de când în viața mea a apărut Iris Anna, fetița pe care am purtat-o cu drag în pântece timp de 38 de săptămâni 🙂 Fericirea e maximă, dar gândurile și visele despre cum a decurs nașterea încă mă urmăresc așa că le împărtășesc cu voi.

Am avut o sarcină foarte ușoară, fără grețuri, fără dureri, fără modificări de stare psihică accentuate, fără oboseală, fără picioare umflate, fără anomalii sau probleme descoperite la analize și ecografii. În toată perioada asta am citit foarte mult și mi-am făcut planul de naștere: naturală, fără inducere, fără intervenții medicamentoase, în apă, deci fără anestezie epidurală, ora magică. Am ales o clinică recunoscută pentru promovarea nașterii cu blândețe, mi-am comunicat intențiile medicului și am stat relaxată, convinsă fiind că totul va decurge perfect în jurul datei de 24 februarie, termenul la care împlineam 40 de săptămâni.

Lunile au trecut repede și a venit ziua de duminică, 7 februarie, cu o stare generală apatică, dureri generalizate în corp. Pe la ora 18.00 au început contracțiile. Aveam descărcată o aplicație de monitorizare așa că știu exact cum a decurs travaliul meu. De la ora 18.00 la ora 03.00 am avut contracții din oră în oră, apoi la 45 de minute, la jumătate de oră, la 20 de minute. În intervalul ăsta mi-am făcut bagajul de maternitate, ultimele pregătiri prin casă, duș, epilare, unghiile, etc. Eram hotărâtă să mă duc la spital când contracțiile ajungeau la celebrul 511 (interval de cinci minute, durata de un minut, timp de o oră). Între 03.00 și 09.00 am avut contracții regulate la 10 minute. Între ele reușeam oarecum să adorm, dar erau destul de intense așa că m-au cam epuizat. La 9 jumate trebuia să ajungă în vizită la mine niște prietene din Serbia, așa că mă hotărâsem să mă duc la spital după ce le primeam pe ele. Nu am mai facut asta, căci după ce au ajuns fetele contracțiile mi s-au oprit. Am reușit să dorm până la 12.30. Era deja luni. Am sunat medicul care mi-a spus să merg totuși la spital dacă am avut 15 ore de contracții. Am făcut asta, mi s-a făcut un test non-stress (TNS), iar concluzia medicului care m-a primit a fost să merg acasă căci nu e încă momentul. După-amiază medicul meu m-a mai chemat o dată pentru a-mi face și un control intern. Concluzia: colul este rigid, foarte puțin scurtat, nicio dilatație, ce s-a întâmplat în noaptea precedentă a fost travaliu fals. Mi-a zis să iau NoSpa și un supozitor care vor opri durerile. Asta pentru că pe toată durata zilei am avut contracții cam la 45 min-1 oră- 1 oră jumate distanță, dureroase, dar suportabile. La ora 23.00 m-am băgat în pat happy că o să mă odihnesc bine. N-am apucat să adorm căci la 23.45 a venit o contracție destul de puternică. Apoi, încă șase, la distanță de 10 minute. La 01.00 sunam medicul care mi-a spus să mă duc la maternitate că mă preia medicul de gardă. Testul TNS a confirmat că aveam contracții la 5-7 minute, însă examenul clinic arăta un col la fel de rigid, necoborât, zero dilatație. Mi-au zis că în mod normal m-ar trimite acasă, dar având în vedere că am totuși contracții destul de intense mă vor interna cu speranța ca dilatația să se producă treptat. M-au asigurat oricum că până dimineață nu nasc, așa că au trimis-o și pe mama (însoțitorul meu) acasă

Mă durea destul de tare, contracțiile erau cam la 5 minute, deja mă gândeam că nu știu cum voi face față având în vedere că urma să se intensifice și să le suport vreo 7-8 ore. M-am încurajat, însă, spunându-mi că sigur în două-trei ore mă voi dilata măcar până la 5 încât să pot intra apoi în apă și să fie îmi fie mai bine. Am fost lăsată într-un salon de travaliu, pe mâna unei moașe  care mi-a zis să mă culc. Nu pricepea că acest lucru era imposibl având în vedere intensitatea și frecvența durerilor Nu a stat cu mine și nici nu a empatizat, tot repetându-mi pe măsură ce mă mai vizita că așa sunt normale durerile, că am eu rezistență scăzută la durere și că din cauză că nu am dormit noaptea precedentă mi se pare că e foate intens.

Singură în salon am aplicat tot ce învățasem în lunile de pregătire: meditație hypnobirth, respirație Lamaze, poziții pe minge, pe pat, lângă pat, concentrarea într-un punct pentru ignorarea durerii. La 04.30 a venit iar moașa, mi-a făcut un control intern, concluzia: dilatație maxim 2, nu are sens să o trezesc pe doctorița de gardă, pe a ta de acasă nici atât, nu putem face nici epidurala că altfel nu mai naști natural. Mai stăm până la 6, sperăm să te dilați, dacă nu, facem epidurală și, asta este, cezariană, mult succes! E clar că durerea îmi luase mințile căci eu am fost de acord cu ea. Nu am cerut atunci epidurala și cezariana. Mă gândeam: ai zis că naști natural, moașa zice că durerile mele sunt normale, acum asta este voi suporta chiar dacă e mult mai intens decât mi-am imaginat. Până la 6:00 când a venit doctorița de gardă am crezut că o să mor, dar nu m-am lăsat. Deja contracțiile erau de o intensitate neconcepută, la maxim un minut distanță, în care efectiv adormeam de epuizare. Când a ajuns doctorița și a văzut în ce hal sunt a decis să mă ducă în salon de naștere să mă pună la oxigen.  Tot îmi zicea e că nu respir corect și că atâta lucru am și eu de făcut ca să nu sufere copilul. Dilatația mea rămăsese la 2, dar au chemat anestezista să-mi facă epidurală, iar când au văzut rezultatul TNS-ului (măsoară ritmul cardiac al copilul și intensitatea contracțillor) au chemat de urgență medicul meu și pe mama. M-au anunțat că cel mai probabil trebuie să facem cezariană. Eu eram deja încleștată, pierdusem calciu, și tremuram incontrolabil din cauza frisoanelor. Abia am reușit să țin pixul în mână să semnez formularele că sunt de acord.

De aici totul a decurs pe repede înainte, toată lumea se agita febril în jurul meu (mă gândeam, iată, în sfârșit mă crede și pe mine cineva că nu mai pot și vor să  mă ajute), mi-au făcut epidurală și rahidiană, a intrat doctorița mea, m-a tăiat, au scos copilul. Am auzit ca prin vis ca a scâncit, neonatologul mi-a zis ca a primit scorul Apgar 10, iar apoi au adus-o lângă capul meu.

IMG_0689 (1)

Ora noastră magică au fost 3 minute obraz pe obraz.

După ce am ajuns în salon am aflat ce se întâmplase. Diagnosticul meu a fost de travaliu hiperchinetic, cu alte cuvinte, contracții la cea mai ridicată intensitate și cu pauze foarte scurte. Practic, în ultimele două ore, de la 5 la 7 eu am avut contracții similare expulziei într-o naștere normală. Iar înainte, contracții similare dilatației de 6-10 centimetri. Asta i-a provocat suferinta fetală acută copilului și de aceea a început lumea pe final să se mega agite. Pulsul lui Iris îi scăzuze de la 140 la 50, eram foarte aproape să o pierdem. Medicul meu mi-a spus că, din momentul în care a fost chemată, în 20 de minute a sărit din pat, s-a îmbrăcat, a condus până la maternitate, a ajuns în sala de operații, m-a deschis și a scos-o pe Iris.

 

 

Cred cu convingere că toate pregătirile mele: mers pe bicicletă, plimbări, yoga, exerciții Kegel, curs Lamaze, meditații hypnobirth m-au ajutat să suport acest travaliu de 36 de ore care pe final a fost infernal. Multe video-uri ajutătoare sunt pe canalul meu de youtube și chiar vă recomand să le vizionați, căci vă vor ajuta enorm la naștere, dacă alegeți una naturală.

Am învățat (din nou!) că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg și că nu ar trebui să mai fiu așa de vehementă în unele convingeri. Dacă nu m-aș fi fixat nebunește pe nașterea naturală cred că aș fi avut discernământul să cer cezariana mult mai devreme. Asta coroborată cu dorința universului care a complotat ca mama singură să nască singură: mi-a scos în cale o moașă care nu a empatizat cu mine și nu m-a ajutat cu nimic, deși clinica este recunoscută pentru personalul antrenat să sprijine gravidele în travaliu, care a făcut ca întâmplarea să aibă loc noaptea, astfel că medicul meu nu era prin spital, iar eu mi-am lăsat însoțitorul să plece acasă, șamd.

Cert e că am luat repede aminte la aceste învățăminte și am aplicat la aventura umătoare: alăptarea. Dar despre asta, în episodul umător 🙂 Între timp sunt atât de fericită și recunoscătoare că simt o dragostea puternică care mă indundă și îmi dă forță pentru orice.

Pupici de mămică obosită și bebelușă drăguță!

IMG_0702

Iris în prima ei zi de viață.

 

 

 

 

Copila mea,

Mai e așa de puțin și ne vom cunoaște, în sfârșit, față în față, piele pe piele. Înainte ca acest moment să vină am vrut să scriu ceva, să-ți las și să-mi las o primă rundă de cugetări, cât încă mai am mintea limpede, a femeii ce nu s-a transformat în mamma bear 🙂

nico 9 luni

De nouă luni împreună.

  • Ai să descoperi, pe măsura ce crești, că, deși natural oamenii sunt buni, în tot ceea ce ai să întâlnești, de la societate până la natură va fi o dualitate, va fi și bun, și rău. Chiar și atunci când crezi că ai scăpat controlul asupra vieții tale din cauza a prea mult rău care (ți) se întâmplă, situațiile se vor autobalansa de la sine. Ai încredere. Vei primi bine acolo unde nu te aștepți, iar rău așișderea. Așa e viața, scarry cumva, nu? Dar, de fapt, e minunat că e așa. Cheia, draga mea, este să nu te aștepți. Să primești ce vine cu inima și sufletul deschise, cu încrederea că vei depăși obstacolul, cu fruntea sus și zâmbetul pe buze.
  • Misiunea noastră în această lume este să alegem mereu partea buna din noi , căci da, fiecare dintre noi, și eu și tu, avem și bune și rele. Nu-ți fie frică de răul din tine și de răul din ceilalți. Alege doar să nu-l hrănești. Aș vrea să te feresc de toate cele rele și să încasez eu pentru tine, dar trebuie să știi că nu o să pot. I will always be by your side, dar să știi că, de fapt, suntem toți singuri pe lume. De asta trebuie să te iubești, fata mea. Pe tine, oricând, mai mult decât pe oricine altcineva. Căci atâta timp cât te vei iubi pe tine, cât îți vei face corpul templu pentru suflet și minte, și mintea paznic pentru trup și suflet, vei cunoaște draga mea, fericirea. Și vei putea să îi iubești nețărmuit și pe ceilalți,
  • Nimeni nu îți datorează nimic și nici tu nu datorezi nimic nimănui. Se spune că în viața asta copiii își aleg părinții. Cu alte cuvinte, încă de dinainte de a se întrupa din două corpuri de om, sufletul alege contextul în care vine pe pământ. Asta pentru că fiecare dintre noi venim cu o misiune. Care este aceasta avem fiecare de descoperit pe parcursul vieții. Nu-ți fie teamă că nu ai să știi care e ta. Stai cu sufletul curat și nu aștepta răspunsuri de la nimeni, iar acestea vor veni din însăși ființa ta. Mama e aici să te ghideze, atât cât poate si cât știe, dar tu să Asculți mereu de inima ta, căci mama, ca toți oamenii, are viziuni limitate.

Una din lecțiile cu dedicație cu care tu vii pe lumea asta pentru mine este, nu am nicio îndoială, aceea de a mă învăța să nu mai am așteptări . De la nimeni și de la nimic. Așa că îți zic și ție:

  • Să nu ai așteptări de la nimeni. Dăruiește ce ai de dăruit fără să contabilizezi cât primești înapoi. Dacă simți iubire, dăruiește-o. Nu o lăsa să se ofilească. O vei primi, cu siguranță, înzecit înapoi. Poate nu de la aceeași persoana sau în contextul pe care l-ai setat tu, dar de venit, ea va veni. Fix atunci când ai cea mai mare nevoie. Dacă îți arde iubire în piept, las-o să iasă fără să îi setezi condiții. Ai să înțelegi că asta nu înseamnă să stai în relații abuzive, să lași oamenii să se folosească de tine sau să nu ceri respect. Lasă iubirea să curgă liber prin tine și nu-ți fie frică să o arăți celorlalți, chiar și celor care nu știu să o întoarcă înapoi. Ce e al tău e pus deoparte, inclusiv oamenii pe care trebuie să îi întâlnești.
  • Ține-te de valorile și principiile tale, pe care mă voi strădui să ți le formez de mică, iar tu ți le vei ajusta și ierarhiza pe măsura ce crești. Luptă pentru ele, dar nu le striga demonstrativ celor care te înconjoară cât de principială ești tu. Vei observa că cei mai farisei sunt printre cei ce par și se dau cei mai virtuoși. Cei mai capabili să își terfelească principiile sunt cei care stau cu ele întinse pe tarabă și opresc fiecare trecător ca să îi explice care e ordinea și cât de fideli sunt ei expoziției lor. Ferește-te de oamenii care se bat cu pumnul în piept că ei nu fac nimic fără Dumnezeu (o să avem o discuție separată și mai detaliată pe tema Dumnezeu), căci ei sunt, de obicei, cei mai fără de Dumnezeu și fac orori în numele lui.
  • Crede în tine și în generația ta, căci voi, copiii de azi sunteți iluminați. Într-o lume în care cenușiul si negrul par să câștige din ce în ce mai mult teren, voi sunteți trimiși cu resursele energetice de a a aduce lumină, prin dragoste și pace. Noi, cei rămași în urmă, poate nu vă vom înțelege metodele și le vom contesta. Orice ar fi, tu rămâi fidelă ție însăți, mergi înainte fără frică și vei schimba lumea.

În final, vreau să îți mai spun că fix în urmă cu doi ani, eu și mama ta spirituală am decis că vom fi mainoi în orice facem și am creat contextul în care să putem să îi determinăm și pe alții să ni se alăture. În fiecare zi când te voi privi îmi voi readuce aminte că pentru crezul ăsta continui să muncesc: Be Yourself and Change the World! Nu știu ce aș putea sa te învăț mai bine de atât… 🙂

See ya soon!
Te iubesc,
Mama ta, Nico.