Spirala Colorata

Posts Tagged ‘motive

Tocmai am citit lista celor 5 motive pentru care să nu dai la FCRP, întocmită de mai tânărul coleg hristo. Mai tânăr fiindcă eu am absolvit această şcoală pe vremea când încă se mai numea Facultatea de Comunicare si Relaţii Publice “David Ogilvy”, adică acum 5 ani.

Şi eu am trait frigul din Polizu, şi eu m-am întrebat dacă o să mor la cutremur în Povernei, am avut şi eu frustrări cu secretarele şi cu faptul că nu am primit mai mult feedback pe proiectul pentru Opran (managementul proiectelor).

Ceea ce înseamnă că nu s-au schimbat foarte multe pe acolo de când am încheiat eu studiile, aşa că nu cred că sunt foarte depăşită în informaţii încât să-mi permit să completez si eu lista pentru care nu cumva să dai admitere la FCRP:

Nu da la FCRP dacă vrei să intri în examene fără să ai prezenţă şi activitate cu notă de trecere (proiecte, eseuri, teme) la seminariile din timpul semestrului.

Nu da la FCRP dacă urăşti examinările orale, testările cu întrebări deschise şi vrei să dai doar teste de tip grilă.

Nu da la FCRP dacă nu-ţi place să lucrezi în echipă. La cel puţin jumătate dintre seminarii ţi se va cere să faci un proiect în minimum două persoane.

Nu da la FCRP dacă vrei să lucrezi full time în timpul facultăţii. Spre deosebire de alte facultăţi, aici chiar trebuie să fii prezent dacă vrei să treci.

Nu da la FCRP dacă nu iţi plac discuţiile libere la orele de curs şi preferi să scrii după dictare

Nu da la FCRP dacă nu iţi place să lucrezi la proiecte aplicate şi preferi referatele pe teme generale

Nu da la FCRP dacă nu iţi place să citeşti. La majoritatea seminariilor nu scapi fără cel puţin o carte în bibliografia obligatorie.

Nu da la FCRP dacă eşti obişnuit cu plagiatul şi nu ştii să faci citarea corect. Uimitor, dar profesorii chiar citesc lucrările tale şi sunt extrem de atenţi dacă şi cum ai dat sursele.

Nu da la FCRP dacă nu îţi place să fii la curent cu tot ce se întâmplă în facultate. Ei au un forum al studenţilor care funcţioneaza brici.

Nu da la FCRP dacă vrei să-ţi faci lucrarea de licenţă într-un weekend. La FCRP va trebui să trimiţi fiecare capitol profesorului coordonator şi apoi să-l refaci. Cel puţin o dată.

Nu da la FCRP dacă nu vrei să-l ai ca professor pe Alexandru Cârlan. Să-l iubeşti sau să-l urăşti…asta rămâne de văzut.

Şi pe această cale îi salut cu drag pe toţi foştii mei colegi, cu care chiar dacă nu m-am cunoscut personal ştiu că, dacă ne-am întâlni pentru prima oară într-o situaţie de viaţă şi am descoperi că am terminat aceeaşi facultate, am avea din start puţin mai mult respect şi drag unul faţă de celelălat. Ceea ce în cazul masterului de Marketing de la ASE nu pot să spun.

Advertisements

Advertisements