Spirala Colorata

Posts Tagged ‘Piata Universitatii

25 de Revoluție. Nu ”de la”. A început în 89 sângeroasă, tristă, șocantă, a continuat în 90 și 91 când mineriadele au produs o ruptură de încredere, a reînviat în 2000, o dată cu temele ecologice, a erupt în 2012 și a culminat în 2013-2014 cu Revoluția #FărăViolență.

Protestatarii de atunci si cei de acum au același spirit. Unii au murit pentru a-l apăra, alții duc moștenirea mai departe și refuză să uite. Uniți de revoluție continuăm lupta pentru libertate și dreptate începută acum 25 de ani.

Piața Universității - centrul democrației

Piața Universității – centrul democrației

Eu avem trei ani si trei luni pe în decembrie 89 și tot ce-mi amintesc din perioadă e că strigam prin casă ”Ole, ole, Ceaucecu nu mai e!”. Traian avea 20 de ani și era student la ASE, iar pe 21 decembrie a fost în baricada de la Intercontinental unde au murit sute de oameni și încă nimeni nu a plătit pentru asta…

Acum, Traian e strategic planner partner la agenția de publicitate Dr. AD și susține redeschiderea dosarelor Revoluției. Iată cum remomorează clipele de acum 25 de ani din Piața Universității, când era un student care nu putea să tacă.

21 Decembrie 1989. Curaj și Inconștiență

Studenții erau percepuți ca fiind principalul pericol pentru sistem. Tinerii pot declanșa, pot avea reacții imediate, dramatice, dar schimbarea va fi făcuta întotdeauna de mase. Pentru că au fost poziționați de fiecare dată în comunicare ca minoritate deviantă: elementele reacționare, agenturili străine, golanii Pieței Universității, tinerii frumosi și liberi 🙂

Există percepția tinerilor că ei au habar și înțelegere profundă a motivației pentru care protestează. Nimic mai neadevărat. Înțeleg atât de puțin, majoritatea urmează trendul, sunt de cele mai multe ori folosiți pentru atingerea unor obiective politice de grup. Cert este că, indiferent de adâncimea înțelegerii, instinctul și motivațiile imediate și aspiraționale ale acestora se îndreaptă în direcția corectă.

21 Decembrie 1989.

Eram probabil la fel de pregătit pentru protest cât sunt și tinerii zilelor noastre. Read the rest of this entry »

Primul protest adevărat din viaţa mea la care am participat a fost şi primul protest adevărat de la Revoluţie încoace: ianuarie 2012. M-am implicat aşa cum fac de obicei când mă implic: total. Am ajuns la proteste pe 14 ianuarie, singură, de la serviciu, cu o satisfacţie enormă că în sfârşit se întâmplă ceva. Am huidut, am scandat, am ieşit victorioasă alături de ceilalţi oameni pe carosabil.

A doua zi am postat pe wall la 00.04: <cum adică “eliberaţi piaţa sau vom folosi forţa!”?> Apoi am inhalat gaze lacrimogene, am fugit de jandarmi de la Universitate la Unirii, unde mă miram de ce sunt lăsaţi în pace protestatarii să distrugă marcajele de pe mijlocul şoselei şi să incendieze maşini.

375520_276273482435787_593771191_n

Ziua citeam tot ce apărea despre proteste, după job mă duceam în Piaţa Universităţii, noaptea visam ritmul scandărilor (specifice galeriilor; primii profesori). A fost frig dar am mers timp de trei săptămâni în fiecare zi.

Eram optimistă, atunci.  Lucky 7 nu a mai venit. Am fost extrem de dezamăgită. Mai ales că în 2004 îl votasem pe şi parcă voiam să repar greşeala de a mă fi înşelat aşa de tare.

Eram optimistă, atunci.
Lucky 7 nu a mai venit. Am fost extrem de dezamăgită. Mai ales că în 2004 îl votasem şi parcă voiam să repar greşeala de a mă fi înşelat aşa de tare.

Treptat m-am dus mai rar la proteste, iar apoi nu am mai fost deloc. Read the rest of this entry »

De când mă ştiu am avut ceva probleme cu autoritatea, în sensul că mereu am pus la îndoială şi am încercat să-mi fac auzită părerea.  Nu îmi ies din urechi dojenelile pe care educatoarea i le aducea mamei, când în grupa a doua de grădiniţă am creat o revoltă că unele fete sunt favorizate la serbare primind cele mai frumoase costume populare, ceea ce a condus la faptul că ne-a îmbrăcat pe toate la fel. Nici pe cele ale învăţătoarei, care dupa un întreg ciclu primar a defulat frustrarea, spunându-mi în faţă: “Măi Nicoleta, ia mai taci tu din gură, te crezi mai cu moţ de tot îţi dai mereu cu părerea?” (voiam să îmbunătăţesc mişcările pentru dansul de la serbarea de final a clasei a patra). Iar în liceu, deja mărişoară şi asumat rebelă, am făcut-o efectiv cu nervii pe săraca doamnă dirigintă de modă veche, care, la fel, nu înţelegea de ce nu pot să-i accept deciziile fără să le pun în discuţie de faţă cu toată clasa. Proverbială este confruntarea de 40 de minute din clasa a 10a pe tema şosetelor mele până la genunchi şi multicolore. La mine în liceu se purta uniformă, iar diriginta încerca să îmi explice că trebuie să mă exmatriculeze o zi pentru că nu respect codul, iar eu contracaram spunând că în regulament nu e menţionat nimic de lungimea sau culoarea şosetelor. A concluzionat şi ea despre mine, ca majoritatea profesorilor, că sunt copil bun, dar am gura prea mare sau, altfel spus, “brânză bună în burduf de câine”. Read the rest of this entry »