Posts Tagged ‘Piata Universitatii’
Primul protest adevărat din viaţa mea la care am participat a fost şi primul protest adevărat de la Revoluţie încoace: ianuarie 2012. M-am implicat aşa cum fac de obicei când mă implic: total. Am ajuns la proteste pe 14 ianuarie, singură, de la serviciu, cu o satisfacţie enormă că în sfârşit se întâmplă ceva. Am huidut, am scandat, am ieşit victorioasă alături de ceilalţi oameni pe carosabil.
A doua zi am postat pe wall la 00.04: <cum adică “eliberaţi piaţa sau vom folosi forţa!”?> Apoi am inhalat gaze lacrimogene, am fugit de jandarmi de la Universitate la Unirii, unde mă miram de ce sunt lăsaţi în pace protestatarii să distrugă marcajele de pe mijlocul şoselei şi să incendieze maşini.
Ziua citeam tot ce apărea despre proteste, după job mă duceam în Piaţa Universităţii, noaptea visam ritmul scandărilor (specifice galeriilor; primii profesori). A fost frig dar am mers timp de trei săptămâni în fiecare zi.

Eram optimistă, atunci.
Lucky 7 nu a mai venit. Am fost extrem de dezamăgită. Mai ales că în 2004 îl votasem şi parcă voiam să repar greşeala de a mă fi înşelat aşa de tare.
Treptat m-am dus mai rar la proteste, iar apoi nu am mai fost deloc. Read the rest of this entry »
De când mă ştiu am avut ceva probleme cu autoritatea, în sensul că mereu am pus la îndoială şi am încercat să-mi fac auzită părerea. Nu îmi ies din urechi dojenelile pe care educatoarea i le aducea mamei, când în grupa a doua de grădiniţă am creat o revoltă că unele fete sunt favorizate la serbare primind cele mai frumoase costume populare, ceea ce a condus la faptul că ne-a îmbrăcat pe toate la fel. Nici pe cele ale învăţătoarei, care dupa un întreg ciclu primar a defulat frustrarea, spunându-mi în faţă: “Măi Nicoleta, ia mai taci tu din gură, te crezi mai cu moţ de tot îţi dai mereu cu părerea?” (voiam să îmbunătăţesc mişcările pentru dansul de la serbarea de final a clasei a patra). Iar în liceu, deja mărişoară şi asumat rebelă, am făcut-o efectiv cu nervii pe săraca doamnă dirigintă de modă veche, care, la fel, nu înţelegea de ce nu pot să-i accept deciziile fără să le pun în discuţie de faţă cu toată clasa. Proverbială este confruntarea de 40 de minute din clasa a 10a pe tema şosetelor mele până la genunchi şi multicolore. La mine în liceu se purta uniformă, iar diriginta încerca să îmi explice că trebuie să mă exmatriculeze o zi pentru că nu respect codul, iar eu contracaram spunând că în regulament nu e menţionat nimic de lungimea sau culoarea şosetelor. A concluzionat şi ea despre mine, ca majoritatea profesorilor, că sunt copil bun, dar am gura prea mare sau, altfel spus, “brânză bună în burduf de câine”. Read the rest of this entry »