Spirala Colorata

Posts Tagged ‘Romania

Ieri au ieșit 40 000 de oameni în stradă, majoritatea în București, cu solidaritatea grupurilor de la Brașov, Ploiești și alte câteva orașe. Clujul nici nu a apucat să iasă că am și obtinut demisiile. A fost un timp record. Bine, teoretic timp record. Căci practic, lui Oprea îi cerem demisia de cel puțin două săptămâni, iar la Ponta ne chinuim încă din 2013.

Aș vrea să cred că gata! S-au trezit conștiințele în politicieni, au înțeles mesajul, și-au suflecat mâinile și au zis că de acum fac lucrurile ok. Dar nu cred asta, cred că de fapt e un big hoax încercat de ei, un nou os (cu ceva carne pe el, recunosc) aruncat către mulțime.

Nu-i așa că vă e scârbă tuturor de cum au început jocurile politice, dar mai ales de declarațiile politicienilor? Cum aruncă din nou cu expresii ca ”profesionalism”, ”responsabilitate”, ”o nouă clasă politică”, ”onoare”, ”dorința societății”, ”un nou start”. Știți de ce o fac? Pentru că ei știu că vor râmâne cuvinte goale și în viitorul apropiat. Știu că sunt arhitecții SISTEMULUI în care e extrem de greu spre imposibil șă reușești să pătrunzi și să faci schimbări importante. Asta dacă nu intri în hora corupției cu ei, desigur. Știu că acum e o doar o nouă rotire, o rearanjarea a acelorași piese de domino.

jon snow spirala colorata ponta revolutie colectiv

Iar liderii pe care îi așteptăm cu toții nu se bagă în acest moment în povestea organizării într-un partid, gata să intre în sistem și să înceapă jocul. Ei știu că asumarea unui asemenea rol e foarte greu în România contextului actual. Asta și pentru că, după ce societatea românească a tolerat 25 de ani un sistem profund corupt și care a dat greș la nivel de reprezentare, acum a căzut în extrema în care nimic nu e suficient de bun, nu mai putem avea încredere în nimeni. No compromise. Ca dovadă că au fost încercări timide de ieșire din mulțime și implicare în sistemul politic a unor lideri ai pieței, dar au fost rapid înăbușite de însăși mișcarea. Acolo mă situez și eu cumva, poate puțin mai dispusă decât alții să acord șanse de a mi se demonstra contrariul.

Dacă zicem, deci, NO COMPROMISE, atunci poate ca ideea ar fi să țintim direct schimbarea Constituției. Să redesenăm schema rolurilor instuțiilor de stat, precum și modul în care acestea sunt atribuite. Și abia apoi să îi propunem și să îi alegem pe cei care intră în sistem. Cred că ar apărea mult mai mulți candidați serioși. Cred că ăsta ar fi un ”nou start” adevărat. Nu alegeri anticipate. Să dăm jos parlamentul ăsta ca să-l înlocuim cu unul la fel.

Cum să facem să-i convingem pe parlamentarii români, care resping într-o veselie legile anti-corupție și tot ce le e potrivnic, să creeze cadrul acestei revendicări? Mi-e teamă că tot prin proteste.

E un război lung, să ne bucurăm de victoria de aseară, dar să nu ne îmbătăm de la un pahar de vin. Avem și de unde  să ne inspirăm pentru această Revoluție Colectivă: de la frații noștri europeni din Islanda.

Mai pe lung despre revoluția islandeză (fără subtitrare în română) cu un mesaj final foarte frumos:

 

Mulțumesc sacrificiului #Colectiv.

Let go and beg for freedom
Another row jumping into the flame
Loose lips are shifting leaders
From here on out everyone is to blame

I’m looking up to my company
A full blown artillery
Keep the sights on the enemy
And bust the lid off anarchy

Your condescending demeanor has all gone wrong

Figured you should have known this all along
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die

Behold a credo wavering
A sleight of hand is the dogma they preach
Beneath a conscience’s fading
To even out all your steady beliefs

Stand your ground in the battle zone
Filled with life, bone and scorn
Clench your fists, I’m battle prone
Pull the trigger and set the tone

Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die

Pull that trigger

Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today

We’re not numbers, we’re free
We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die

We’re not numbers, we’re free, we’re so alive, so alive
Cause the day we give in is the day we die, the day we die.

(Goodbye to Gravity – The Day We Die).

 

 

 

În octombrie 2013 vă spuneam de ce trebuie să dăm jos Guvernul Ponta. S-au întâmplat multe de atunci, cel mai important lucru fiind că la ora actuală Victor Viorel Ponta este creditat ca viitor Președinte al României. În această campanie prezidențială am militat voluntar  în online pentru Monica Macovei, un candidat care simțeam că mă reprezintă, iar apoi am hotărât să-l susțin pe Klaus Iohannis, pentru că Ponta… e pur și simplu NU. Aș putea să mai adaug încă vreo 20 de motive la lista întocmită anul trecut, dar nu cred că mai este cazul. Încrederea e pierdută pentru muuultă vreme.

Problema e că lupta în online e câștigată de la primul tur (cu un Iohannis pe locul 1 și Macovei pe locul 2), însă ce ne facem cu România reală și multă, aia din scara blocului?

Eu m-am gândit să le adresez o scrisoare vecinilor mei. Locuiesc într-un cartier din București, într-o scară cu 55 de apartamente, câteva ocupate de niște familii de rromi (care aruncă tot gunoiul menajer pe geam în grădinița din spatele blocului și mănâncă semințe în fața scării în fiecare seară mai călduroasă), câteva ocupate de pensionari, altele ocupate de persoane de condiție medie care pleacă la 7-8 la serviciu și câțiva studenți în chirie. Un grup destul de eterogen, ceea ce mă face să fiu puțin temătoare asupra consecințelor faptelor mele, dar, mai ales, curioasă de reacții și răspunsuri.

Vă îndemn să faceți același lucru, dacă vreți să ajutați la stoparea ciumei roșii. De asemenea, înscrieți-vă cât mai mulți ca observatori independeți pentru data de 16 noiembrie, azi e ultima zi când se poate face asta. Detalii aici.

Revin cu reacțiile vecinilor, între timp iată scrisoarea și un link dacă vreți să o preluati / modificați. Mi s-a spus că e prea lungă și nu o să o citească nimeni, însă eu cred că va fi citită tocmai pentru că stârnește curiozitatea. Am însă ceva dubii despre nivelul de înțelegere al ei din cauza cuvintelor și a exprimării, poate un pic mai elevate. Am vrut să o scriu în limbaj simplu, dar mă apropiam prea mult de stilul Antena 3 și asta chiar nu mă reprzintă.

O parte din text a fost prelat de pe www.ipk.ro

O parte din text este preluată de pe http://www.ipk.ro

Semnate si parfumate gata sa fie livrate

Semnate si parfumate gata sa fie livrate

Voi v-ați prins în hora asta a activismului politic sau ați rămas pe margine?

 

Într-o dumincă seară mi-a apărut în news feedul de la facebook anunţul lansării unei noi reviste: Decay. Înseamnă carie. Sau decădere. Am fost atrasă instantaneu de nume, cover photo, dar şi de titlul primului număr: The End of Glossy.

După ce am devorat-o pe toată, mi-am promis că o să aflu mai multe despre clujenii care au făcut o super revistă şi au pus-o la liber pe net. Aşa că am făcut un material pentru Vice în care am preluat pictorialul Dystopia.

Luaţi de citiţi/priviţi revista şi dacă vă stârneşte curiozitatea vă las cu un interviu cu părinţii ei, designerul Laura Firefly şi fotograful Vlad Gherman.

1013268_553213188092157_1531927395_n

SpiralaColorată: Când aţi decis să faceţi revista şi cât a durat până când a devenit realitate?

Decay: Ne-am cunoscut în backstage la o şedinţă foto de beauty şi am povestit de fotografi, reviste, artă, modele, campanii, muzee, şi după 15 minute am
zis că ne facem revistă. De atunci până când am ţinut printul în mână au
trecut fix cinci luni de zile.
Read the rest of this entry »

Primul protest adevărat din viaţa mea la care am participat a fost şi primul protest adevărat de la Revoluţie încoace: ianuarie 2012. M-am implicat aşa cum fac de obicei când mă implic: total. Am ajuns la proteste pe 14 ianuarie, singură, de la serviciu, cu o satisfacţie enormă că în sfârşit se întâmplă ceva. Am huidut, am scandat, am ieşit victorioasă alături de ceilalţi oameni pe carosabil.

A doua zi am postat pe wall la 00.04: <cum adică “eliberaţi piaţa sau vom folosi forţa!”?> Apoi am inhalat gaze lacrimogene, am fugit de jandarmi de la Universitate la Unirii, unde mă miram de ce sunt lăsaţi în pace protestatarii să distrugă marcajele de pe mijlocul şoselei şi să incendieze maşini.

375520_276273482435787_593771191_n

Ziua citeam tot ce apărea despre proteste, după job mă duceam în Piaţa Universităţii, noaptea visam ritmul scandărilor (specifice galeriilor; primii profesori). A fost frig dar am mers timp de trei săptămâni în fiecare zi.

Eram optimistă, atunci.  Lucky 7 nu a mai venit. Am fost extrem de dezamăgită. Mai ales că în 2004 îl votasem pe şi parcă voiam să repar greşeala de a mă fi înşelat aşa de tare.

Eram optimistă, atunci.
Lucky 7 nu a mai venit. Am fost extrem de dezamăgită. Mai ales că în 2004 îl votasem şi parcă voiam să repar greşeala de a mă fi înşelat aşa de tare.

Treptat m-am dus mai rar la proteste, iar apoi nu am mai fost deloc. Read the rest of this entry »

După experienţa primei zile la B’ESTFEST, spuneam că cel mai bun nume pentru manifestare ar fi BâlciFest şi că, în general, nu îmi place deloc ce se întâmplă acolo. M-am mai dus, însă, şi duminică, în a treia zi de festival, ca să văd care sunt impresiile generale despre fest, după ce particip şi la un concert pe care îl aştept de multă vreme. În prima zi chiar nu voiam să văd pe nimeni din line-up şi m-am gândit că poate ăsta e motivul pentru care am rămas cu o impresie aşa de negativă. Cu alte cuvinte, am avut timp vineri să fiu hateriţă.

singura poză pe care am făcut-o a fost cu aglomeraţia din autobuzul - linie specială pentru B'EstFest

singura poză pe care am făcut-o a fost cu aglomeraţia din autobuz- linie specială pentru B’EstFest

Dumincă, însă, a fost vorba despre Chase & Status pe care îmi doresc să-i văd de vreo 6-7 ani şi a căror muzică o ştiu prea bine. Nu aş putea spune că nu mi-a placut concertul, mai ales că am stat chiar în faţă şi am dansat ca nebuna pe toate piesele. Însă pot spune că mă aşteptam la mult mai mult. În primul rând, a fost super ciudat ca nu au legat piesele. Efectiv, făceau pauză între ele de parcă, vorba unui prieten, le puneau din winamp. Ei fiind dj, era clar că toată lumea se aştepta la niste treceri faine între melodii, ceva mai special decât performarea pieselor în sine. Dansam, săream, cântam patru minute, apoi pauză. În care, evident, se rupea filmul. Si tot aşa timp de vreo 12 piese. În al doilea rând, am fost tare supărată că nu au facut şi ei un bis, în ciuda faptului că i-am aclamat şi chemat înapoi pe scenă timp de minute bune. Cei care stateau mai în spate mi-au spus, totuşi, că nu prea s-a strigat pentru bis. Orişicum, eu m-am obişnuit ca cei care sunt main artists să bage o piesa suplimentară, iar pentru că C&S nu au făcut-o am rămas cu senzaţia ca nu a fost un show complet.

După ei, Read the rest of this entry »

La câte mii de invitaţii gratis au curs pentru B’ESTFEST 2013, cel mai important festival de muzica din România (aşa susţin organizatorii că este numit de presa interaţională), evident că am primit şi eu una. Aşa că m-am dus chiar în prima zi pentru a-mi ridica brăţara, deşi nu mă atrăgea nimic din programul de vineri. Pe drumul de la parcare până la intrare vreo trei gipsi ne-au oprit să ne întrebe dacă nu cumpărăm bilete, iar un nene mai întreprinzător de fel vindea covrigi cu 5 lei bucata.

IMAG0058

câinele comunitar nu avea cum să lipsească din peisaj

Am început cu statul la coada luuungă a celor care erau pe lista de „artist’s guests”, ceea ce m-a făcut din nou să mă întreb dacă şi-a cumpărat cineva bilet pentru festivalul ăsta, am continuat cu o coadă la tokenuri, ca într-un final să-mi cumpăr un Ciuc Radler cu 1 token şi jumătate (adică 9 lei!). Acesta era preţul de listă, nu m-a păcălit nimeni, însă doar la acest bar, la celelalte costa 1 token. Asta chiar e o chestie cu care nu m-am mai întâlnit la un festival, să aibă alte preţuri de la un punct de vânzare la altul.

De ce cred că B’ESTFEST şi-ar schimba mai bine numele în BâlciFest?

În primul rând fiindcă arată fix aşa. O aglomerare eterogenă de tot felul de chestii, majoritatea urâte (inestetice), fără o unitate conceptuală şi vizuală care să-ţi dea senzaţia de festival. Ci mai degrabă te întrebi dacă nu cumva a fost un cataclism natural, iar ceea ce a mai rămas din Bucureşti s-a mutat pe câmpul prăfuit din Tunari: scene cu muzică, corturi cu activităţi mai mult sau mai puţin interesante, Expirat-ul, magazine de haine sau de tot felul de chestii pe care le poţi cumpăra, câteva ong-uri, foarte multă publicitate peste tot şi, cireaşa de pe tort, un bâlci în miniatură. Adică maşinuţe buşitoare, o tiribombă, un mini carusel, toate super vechi şi neîngrijite de un personal care, ca să fiu finuţă, zic doar că nu prea îţi inspira încredere. Read the rest of this entry »

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

**********************************************************************

În ultima mea postare din serie spuneam că la următorul autostop voi aştepta până mă va lua o femeie. Asta fiindcă toată lumea, inclusiv tanti de la chioşcul din faţa blocului, spune ca am succes fiindcă sunt o fată drăguţă.

Prin urmare am ieşit înarmată cu răbdare, până avea să apară reprezenta sexului frumos care să spulbere mitul succesului meu. Socoteala nu s-a prea potrivit, fiindcă de îndată ce am ieşit din casă a început să plouă sănătos. Mi-am spus că nu renunţ chiar dacă o să mă ude, însă nu mai fac nazuri la şofer.

IMG_2151

Am văzut mai multe feţe nedumerite decât de obicei. Cred că nu prea se înţelegea ce scrie, iar ploaia m-a ajutat să obţin efectul dramatic. Primii care au oprit erau doi cocoşi într-o maşină de Bulgaria. După feţele lor pot să bag mâna în foc că au crezut că sunt prostituată. S-au c-aş putea fi. Nu  cred că înţelegeau de ce sunt atât de îmbrăcată, dar după modul în care m-au analizat şi întrebarea „Hai! Vii cu amândoi?” am ştiut că nu trebuie să mă urc la ei în maşină. Read the rest of this entry »