Spirala Colorata

Posts Tagged ‘spiralacolorata

Dacă nu ştiai deja că Berlinul este cel mai tare hub de petreceri din Europa eşti varză. Dar tot mai ai o şansă că măcar citeşti asta. Am petrecut acolo ca o nebună un weekend întreg şi am cunoscut mai mulţi oameni în trei zile decât a făcut-o prietena mea rezidentă de un an. O să vin în ajutorul tău, party monkey ce eşti, şi am să-ţi spun ce trebuie să faci ca să te distrezi ca la carte. Urmează cu sfinţenie cei 5 paşi din ghid şi vei avea parte de cea mai tare experienţă din viaţa ta. Dacă nu, ai să fii doar o altă turistă proastă care sfârşeşte beată şi goală pe mijlocul străzii.

1. Fă-ţi rezerve de energie

Ştii că în Berlin e tolerat consumul de chestii uşoare, aşa că ai vrea şi tu nişte marfă. Nu cumva să aştepţi până ajungi în club cu certitudinea că e plin de dealeri pe-acolo. S-ar putea să începi să întrebi oameni care nu au nicio treabă cu asta şi să te simţi penibil sau să iei ţeapă. Aşa ca fă bine şi mergi în Parcul Groelintzer. S-ar putea să ţi se facă frică de negrii care o ard pe acolo, dar dacă deschizi ochii mai bine vei observa că sunt înconjuraţi de oamenii obişnuiti pe care îi vezi în orice parc (familii, copii, bătâni). Plimbă-te relaxată şi răspunde cu “Yes, I want” negrului care ţi se pare mai ok. Bagă-l puţin în seamă, întreabă-l de unde vine şi ai să vezi ce repede vin şi reducerile.

1187072_10151649797884794_806152538_n

2. Plimbă-te aiurea cu bicicleta

O bicicletă e perfectă ca să bifezi rapid obiectivele turistice ale oraşului, deşi poţi să dai cu skip relaxată. Singura chestie pe care nu trebuie să o ratezi este zidul Berlinului, unde ai şanse maxime să prinzi băieţii lucrând la graffuri. Partea estică a zidului se termină cu Yaam, unde trebuie să mergi neapărat. Dacă îţi spun că berlinezii au ieşit să protesteze împotriva deciziei Primăriei de a-l demola, ar trebui să-ţi dai seama cam cât de cool e. Aici e plin de negri din Gambia, cu unii dintre ei e posibil să te fi întâlnit în Grolintzer, cu care te sfătuiesc să te împrieteneşti dacă vrei să pari de-a casei. Sunt foarte încântaţi când văd o fată curajoasă care îi trateză de la egal la egal (ai să vezi mai jos de ce).

mg_6450

YAMM (Young African Art Market)

YAAM (Young African Art Market)

3. Fă-ţi o poveste kinky şi funny Read the rest of this entry »

Advertisements

La câte mii de invitaţii gratis au curs pentru B’ESTFEST 2013, cel mai important festival de muzica din România (aşa susţin organizatorii că este numit de presa interaţională), evident că am primit şi eu una. Aşa că m-am dus chiar în prima zi pentru a-mi ridica brăţara, deşi nu mă atrăgea nimic din programul de vineri. Pe drumul de la parcare până la intrare vreo trei gipsi ne-au oprit să ne întrebe dacă nu cumpărăm bilete, iar un nene mai întreprinzător de fel vindea covrigi cu 5 lei bucata.

IMAG0058

câinele comunitar nu avea cum să lipsească din peisaj

Am început cu statul la coada luuungă a celor care erau pe lista de „artist’s guests”, ceea ce m-a făcut din nou să mă întreb dacă şi-a cumpărat cineva bilet pentru festivalul ăsta, am continuat cu o coadă la tokenuri, ca într-un final să-mi cumpăr un Ciuc Radler cu 1 token şi jumătate (adică 9 lei!). Acesta era preţul de listă, nu m-a păcălit nimeni, însă doar la acest bar, la celelalte costa 1 token. Asta chiar e o chestie cu care nu m-am mai întâlnit la un festival, să aibă alte preţuri de la un punct de vânzare la altul.

De ce cred că B’ESTFEST şi-ar schimba mai bine numele în BâlciFest?

În primul rând fiindcă arată fix aşa. O aglomerare eterogenă de tot felul de chestii, majoritatea urâte (inestetice), fără o unitate conceptuală şi vizuală care să-ţi dea senzaţia de festival. Ci mai degrabă te întrebi dacă nu cumva a fost un cataclism natural, iar ceea ce a mai rămas din Bucureşti s-a mutat pe câmpul prăfuit din Tunari: scene cu muzică, corturi cu activităţi mai mult sau mai puţin interesante, Expirat-ul, magazine de haine sau de tot felul de chestii pe care le poţi cumpăra, câteva ong-uri, foarte multă publicitate peste tot şi, cireaşa de pe tort, un bâlci în miniatură. Adică maşinuţe buşitoare, o tiribombă, un mini carusel, toate super vechi şi neîngrijite de un personal care, ca să fiu finuţă, zic doar că nu prea îţi inspira încredere. Read the rest of this entry »

Nu am reuşit să fac într-o zi yoga, asa că am recuperat.

E din ce în ce mai greu, mai ales că febra musculară se încăpăţânează să se instaleze în locuri total neaşteptate. Asta cred ca e totuşi o veste bună, pentru că înseamnă că îmi lucrey diferite grupe de muşchi.

Cel putin exerciţiul ăsta pentru abdomen m-a făcut să tremur de durere. Dar şi satisfacţia a fost pe măsură, când am reuşit să termin 🙂

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

Nici nu am ajuns bine în parc, că deja se adunau norii de ploaie. Dragoş s-a oferit să ne însoţească într-o scurtă plimbare şi apoi să ne ducă înapoi acasă. Având în vedere că se apropia furtuna am acceptat cu bucurie, mai ales că pe un câine ud chiar nu ţi-l ia nimeni în maşină. Am rămas, oricum, sub impresia unui moment. Eram lângă lac şi s-a amuzat văzând că iau o doza goală şi o returnez ţăranilor tipilor care tocmai o aruncaseră. Peste 5 minute, îl văd şi pe însoţitorul meu cum îi face vânt chiştocului de ţigară tot în lac. S-a mirat de sine însuşi şi a concluzionat: ‘Ce am făcut eu acum se numeşte mentalitate de bucureştean. Greu scapi de ea. Dar eu măcar încerc’.

mi-a mulţumit pentru companie, cică nu se mai plimbase prin parc de la 15 ani. friend zone, anyway.

 Mi-a mulţumit pentru companie, cică nu se mai plimbase prin parc de la 15 ani. Still, friend zone.

Nu am spus asta până acum, Read the rest of this entry »

“Am început un experiment de 10 zile, neconsecutive: cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Încerc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare.”

****************************************************

Am trecut cu bine primele două zile de experiment, aşa că am hotărât să-mi îngreunez puţin situaţia. Am ieşit în weekend hotărâtă să-mi duc câinele în parc.  E mare şi am des probleme cu transportul lui. Chiar şi unii cunoscuti preferă să nu-l ia în maşină sau să nu-l primească în casă.

Am trecut cu încordare de câinii vagabonzi de pe străduţe, pentru care eşti o ţintă sigură dacă ai un căţel, oricât de inofensiv ar fi el. M-am oprit în intersecţie decisă să aştept 30 minute, după care să iau tramvaiul.

eu şi câinele călător

câinele autostopist era deja distrus de căldură

După scurta şedinţă foto, m-a străfulgerat gândul că sunt imprudentă dându-i unui trecător aparatul foto pentru a-mi face o poză. Mi-am îndreptat însă toată atenţia înspre misiunea mea de a-mi găsi transport.

Fiind duminică, erau ceva mai multe maşini cu pasageri pe bancheta din spate. Traficul destul de intens. Şoferii erau mai dispuşi să comunice cu mine prin semne dacă ne potrivim la drum sau nu. Iar oamenii de pe stradă îmi zâmbeau mai mult. Probabil datorită câinelui. Read the rest of this entry »

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

După nouă ore petrecute la conferinţă într-un hotel cu multe stele, timp în care cică a fost o furtună în Bucureşti (acum sunt sigură că bogaţii vor afla ultimii de sfârşitul lumii) am căutat, din nou, să merg cu autostopul. Nu aveam niciun chef, mai ales că se şi băgau în seamă tot felul de oameni neinteresanţi.

Din nou, m-am bazat pe un trecător să-mi facă poză, de data asta un băiat. Deşi a stat două minute cu aparatul în mână a reuşit să facă doar două poze, una în mişcare şi una în care răspundeam la telefonul insistent.

Oamenii cred că eşti cine vrei tu să creadă că eşti.

Din nou, m-am bazat pe un trecător pentru poză, de data asta un băiat. Deşi a stat două minute cu aparatul în mână, a reuşit să facă doar două fotografii, una în mişcare şi una în care răspundeam la telefonul insistent. Şi fără zoom, evident.

Ziceam de spray paralizant, sms cu numărul maşinii şi alte metode de siguranţă. Am descoperit că am mai primit ceva upgrade la defense: aparatul foto. E o armă de nădejde. Pe bune, dacă vreţi să vă simţiţi în siguranţă, luaţi-vă un aparat foto cu voi. Când cineva devine mai insistent, devii brusc interesat de persoana în cauză. Read the rest of this entry »

“Am început un experiment: să circul cu AUTOSTOPUL prin Bucureşti. A izvorât din evidenţa faptului că traficul urbei ne înnebuneşte pe toţi. Încerc să fiu cât mai mobilă, caut căi alternative de transport, având deja experienţă considerabilă  ca şofer, biciclist, călător cu mijloace de transport în comun şi pieton. Pentru nicio categorie nu avem condiţii propice de transport în capitală. Doresc să aflu dacă suntem pregătiţi să folosim ’carpooling-ul’ la fel ca în ţările europene pe care le admirăm cu toţii.  E un demers jurnalistic în sensul în care vreau să-mi testez supoziţiile şi să consemnez soluţiile concetăţenilor mei. Dar devine şi un experiment de psihologie socială, observând reacţiile celor din jur. Nu în ultimul rând, este o etapă dintr-un proiect pur personal de (auto)cercetare. Voi încerca de 10 ori, iar la sfârşit tragem concluziile.”

****************************************************

Ieri, a fost ziua pauză de la experiment, după un dusîntors foarte interesant. Aşa că m-am răsfăţat mergând cu bicicleta la birou.

Spun răsfăţ pentru senzaţia de libertate pe care o ai când pedalezi şi pentru boost-ul de energie pe care ţi-l livrează. Nu pentru că s-au construit benzi pentru biciclete peste noapte. Altfel, toţi bicicliştii bucureşteni ştiu că încordarea e destul de mare în traficului de aici.

Astăzi, însă, am luat autostopul pentru a ajunge la un training. Am rugat-o pe o fată să-mi facă o poză, din două nu i-a ieşit niciuna bună, aşa că mi-am făcut singură.

On behalf of spiralacolorata, we hope you have a safe drive!

On behalf of spiralacolorata, we hope you have a safe drive!

Am urcat un deal ca să ies într-un bulevard mai mare. Deja mă gândeam că mă dor picioarele de la tocuri, parcă si umărul de la laptop, ruşinea venea valuri-valuri. Când (trecuseră vreo 10 minute) opreşte o maşină! Şi ce maşină 🙂 Range Rover-ul meritase aşteptarea. Read the rest of this entry »