Spirala Colorata

Posts Tagged ‘troc

Când cei de la Pepsi mi-au propus să plec să mă distrez un weekend în afara Bucureştiului, cu bani de benzină şi multe doze de suc în portbagaj, m-am gândit la Peninsula, apoi la Costival, dar am decis Vama Veche. Am făcut echipa, pe care v-am  si prezentat-o: Andra, Bea Ideea, câinii Jager şi Bonnie şi am plecat să vedem cât suntem de descurcăreţe în locul pe care îl cunoaştem de atâta vreme. Trocul  mi se pare un concept interesant de studiat în ziua de azi. Mai ales în condiţiile în care orice piaţă monetară e atât de fragilă încât pare să fie gata să cadă oricând. Şi să fim nevoiţi, practic, să ne reîntoarcem la relaţiile interumane ca valoare supremă. Deci, jos cu “banii mei, valoarea mea”! Dacă vrei să te distrezi cu adevărat trebuie doar să fii puţin creativ şi… fără frică de oameni.

Am pornit la drum!

Am pornit la drum!

Regulile jocului: să folosim dozele de suc ca monedă de schimb pentru a obţine cele necesare într-un mini-concediu. Puteam să cerem doar de la persoane fizice, nu juridice. Şi să filmăm cel puţin două schimburi pe zi, ceea ce nu prea ne-a ieşit. În visele noastre frumoase am fi avut o echipă de filmare după noi, care să se ocupe de partea asta tehnică.  Mai ales că suntem genul care uită să-şi facă poze când se distrează.Anyway, Read the rest of this entry »

Advertisements

Întodeauna am crezut că oamenii sunt mai importanţi decât banii şi că poţi să faci multe în viaţa de zi cu zi fără sa cheltui prea mult. Am avut ocazia să petrec timp alături de nişte persoane care fac treaba asta la rang de artă şi datorită cărora am rămas mereu cu picioarele pe pământ. De fiecare dată când mă plâng de bani îmi amintesc de prietenii mei care au văzut lumea întreagă, au cunoscut oameni minunaţi şi şi-au făcut relaţii de lungă durată bazându-se pe calitatea ridicată a interacţiunilor umane şi mult prea puţin pe portofelul din buzunar.

I-am admirat mereu, dar întotdeauna mi-am spus că eu nu cred că aş putea. De fapt, sunt sigură că aş putea, dar mereu am preferat să nu “mă complic”. Plus că mi-e foarte des ruşine, având în vedere că sunt genul de persoană căreia chiar îi pasă ce cred ceilalţi despre ea.

Însă cum acest blog marcheză începutul perioadei mele de redescoperire, de experimentare şi de ieşire din zona confortabilă, iată că mă înham la o nouă nebunie (cea cu autostopul e on-going): îmi iau #varaincap. Adică am acceptat cu bucurie propunerea celor de la Pepsi de a pleca un weekend undeva în afara Bucureştiului, doar cu benzină în rezervor şi cu multe doze de suc în portbagaj. Merg împreună cu două prietene, alături de care trebuie să fac troc cu pepsi pentru a obţine produsele şi serviciile de care avem nevoie pentru a ne super distra un weekend întreg.

Iată şi echipa de şoc care mâine dimineţă la 6 pleacă în Vama Veche cu portofele şi buzunare goale, dar cu zâmbete cuceritoare:

969450_466932586714573_506434221_n

Eu, Nico, originară din Braşov, lucrătoare entuziastă la un ong de mediu, biciclistă, mare iubitoare de animale, experimentalistă.

Jager, căţelul meu, labrador, 3 ani jumate, mare iubitor de apa. Cel mai abil cerşetor în viaţă.

Jager, căţelul meu, labrador, necastrat şi neîmperecheat, 3 ani jumate, mare iubitor de apă. Cel mai abil cerşetor în viaţă.

Bea Ideea, prietenă apropiată din liceu, braşoveancă şi biciclistă, iubitoare de artă şi foarte deştepto-vorbăreţă.

Bea Ideea, prietenă apropiată încă din liceu, iubitoare şi promotoare de artă, dansatoare până dimineaţă şi foarte deştepto-vorbăreaţă.

Andra, mare petrecăreaţă şi plimbăreaţă, iubitoare de oameni şi de forografie, prietenă bună din facultate

Andra, prietenă bună din facultate, petrecăreaţă şi plimbăreaţă, cea mai mare iubitoare de oameni. Îi va şti deja pe jumătate dintre cei din Vamă, iar pe restul îi va cunoaşte.

Principessa Bonnie, câinele Andrei, italiancă, dulce şi foarte cuminte

Principessa Bonnie, câinele Andrei, italiancă, dulce şi cel mai cuminte amstaff în viaţă

Aveţi vreun sfat, un pont, o sugestie ca să ne iasă experimentul cu brio? Voi aţi răspunde la o astfel de provocare?